Modelele de creştere industrială Harrod–Domar și Solow

January 12, 2016, 1:54 pm

≪ Previous: Cica ați căpătat asa zisa "libertate", dar ce ați făcut cu orașul? cu tara?: un bazar turc, urât

blogideologic

Încerc să expun peromâneşte modelul de creştere industrială Harrod–Domar. Atent la faptul că produsul industriilor noi cuprinde un 1/Concept, incorporează o 2/Metodă, mai mult, produsul incorporează 3/Informaţie, fiind chiar vector de informaţie precum Cuvântul, şi în mod necesar şi evident, produsul industrial are o 4/Utilitate şi are o 5/Calitate.

Este vorba despre modelul de creştere a industriilor din aceeaşi generaţie din economia unei ţări. Unele dintre caracteristicile modelului de creştere industrială Harrod–Domar au fost folosite pentru creşterea economică a României în perioada 1971-1981. Modelul Harrod–Domar vizează în principiu să extindă pe o perioadă lungă modelul lui Keynes din Teoria Generală (“The General Theory of Employment, Interest and Money”, lucrare publicată prima oară în anul 1936). Acest model era considerat de Keynes numai pentru o perioadă scurtă (este cunoscută butada lui John Maynard Keynes : “Pe termen lung vom fi morţi cu toţii.”) Modelul de creştere industrială pe care îl discutăm aici a fost elaborat independent, dar în formulări apropiate, de către economiştii Roy Forbes Harrod (în anul 1939), şi Evsey Domar (în anul 1947). Studiul lui Roy Forbes Harrod a fost publicat iniţial sub forma unui articol (“An essay in dynamic theory”), dezvoltat apoi în lucrarea “Toward a dynamic economics”. Studiul lui Evsey Domar urmărea să atragă atenţia economiştilor keynesieni asupra efectelor folosirii pe termen lung a investiţiilor, efecte asupra folosirii forţei de muncă, şi el era intitulat “Expansion and Employment”.

În modelul Harrod–Domar sursa investiţiilor o constituie economiile, de exemplu economii realizate prin reducerea consumului populaţiei. Din această cauză, modelul Harrod–Domar se mai numeşte model de creştere economică endogen. Modelul de creştere industrială Harrod–Domar nu este un regim de creştere echilibrată a unei economii. Abaterea de la creşterea echilibrată a economiei României în perioada 1971-1981 era oarecum normală pentru o economie de comandă, aşa cum era economia României în perioada respectivă. Dar modelul de creştere industrială Harrod–Domar depăşeşte acest exemplu, pentru că în cadrul lui se face asertarea că nu există în mod natural nici un motiv pentru ca o economie să crească în mod echilibrat! Practic, modelul Harrod–Domar se bazează pe o reducere şi o menţinere la minimum a consumului populaţiei. Tot capitalul economisit merge spre capitalul tehnic. Modelul de creştere industrială Harrod–Domar se bazează pe ipoteze de lucru considerate totodată şi ca “relaţii de cauzalitate” (“assumptions” în limba engleză) apriorice. Producţia industrială este o funcţie numai de capitalul tehnic investit pentru creşterea industriilor din aceeaşi generaţie dintr-o economie.

Acest capital tehnic al industriilor noi era calificat pe data de 4 ianuarie 1990, într-un discurs rostit de primul ministru al primului guvern Petre Roman, drept un “morman de fiare vechi”. Or, situaţia nu era chiar aşa. Evaluarea lui Petre Roman era intenţionat tendenţioasă. Adevarul este ca în industria românească era incorporat capital fix high tech. Aşa cum spuneam, creşterea economică românească forţată de Nicolae Ceauşescu s-a făcut în acord cu modelul de creştere Harrod-Domar. Modelul acesta admite implicit intervenţia puternică a statului în creşterea economică. Iar modelul Harrod-Domar este considerat şi acum ca fiind schema de bază de la care pleacă orice doctrină pentru creşterea economică a unei ţări.

Raportul Tismăneanu insista asupra rolului nefast jucat de influenţa lui Kim Ir Sen asupra gândirii voluntariste a dictatorului Nicolae Ceauşescu. Lucrurile nu stau chiar aşa. Nicolae Ceauşescu aplica în mod clar o regulă de cut-off în relaţia sa de natură doctrinară cu dictatorul nord-coreean Kim Ir Sen. Ştiu de exemplu o întâmplare ce aruncă o lumina revelatoare asupra acestei relaţii doctrinar-comuniste. Mult mai periculoasă pentru România a fost relaţia amicală dintre Nicolae Ceauşescu şi preşedintele American Richard Nixon. Nicolae Ceauşescu avea încredere absolută în onestitatea lui Richard Nixon. Mai puţină încredere în onestitatea preşedintelui Richard Nixon aveau cetăţenii din USA. Deşi merita.

În opinia mea, nici un preşedinte American nu a făcut mai mult pentru respectarea intereselor Americii şi pentru prosperitatea cetăţenilor ei, decât preşedintele Richard Nixon. Şi în nici un caz nu am în vedere pacea din Vietnam. În primul rând, sub mandatul lui Richard Nixon se producea o turnură majoră în politica macroeconomică americană pe termen lung. Aşa cum arată un studiu din anul 1994 al OCDE realizat de economistul J.W. Kendrick, începând cu anul 1973, ‘capitalul intangibil’ în USA (cheltuielile naţiunii americane pentru educaţie, pentru sănătate, pentru cercetare etc) depăşeau pentru prima oară ‘capitalul tangibil’ din USA (în primul rând capitalul fix incorporat ca tehnică în industrie şi în infrastructuri). Apoi, sub mandatul lui Richard Nixon se producea o turnură majoră în politica monetară americană. Dolarul nou tipărit pe hârtie nu mai este acoperit de o rezervă în aur păstrată la Trezorerie. Aceasta înseamnă că toate naţiunile care vroiau să se industrializeze rapid, iar aceasta nu se putea face decât prin cumpărarea de tehnologie nouă pe dolari americani furnizaţi de Banca Mondială, trebuiau să plăteasca hârtia verde ieşita din tiparniţa americana, plata în termeni foarte concreţi din economiile lor reale.

În opinia lui Robert Solow, capitalul vintage denunţat de Petre Roman putea să constituie baza rezonabilă pentru relansarea economică. De fapt în modelele de creştere economică ale lui Robert Solow, capitalul fix (şi vintage) din întreprinderile industriale nu este “morman de fiare vechi”, ci capital ex ante (ori capital tehnic “putty”, în terminologia din engleza americană).

↧

Taranul roman

January 15, 2016, 5:15 pm

≫ Next: Adrian Nastase nu stie nici azi care-i sunt prietenii sau noi suntem cei care nu stim?

≪ Previous: Modelele de creştere industrială Harrod–Domar și Solow

In Vest, lumea de la sat s-a emancipat muncind pamantul. Taranul roman e sarac lipit. Se impiedica in norme si promisiuni branduite diferit la fiecare alegeri. Fiindca nici n-are unde sa se angajeze, nici nu reuseste sa castige de pe urma pamantului. De cele mai multe ori isi castiga doar existenta lui si a familiei. Atata cat a ramas in vechea gospodarie, odata duduind de viata: a parintilor veniti sau plecati la munca campului, a copiilor ce ingrijeau animalele, a batranilor care aveau grija coacerii painii si a bucatelor pentru cei ce plecau sau veneau de la camp. Viata de zi cu zi decurgea uniform, dupa un program stabilit de soare, de munca, de vreme, de Sfintele Sarbatori..Toti dintr-o gospodarie isi cunosteau rostul, isi indeplineau treburile cu sfintenie , gandind ca bunul Dumnezeu le va da si anul acesta o vreme generoasa si o recolta buna.

Acest lucru nu se intampla doar idilic, in perioada interbelica cum ne-ar putea duce gandul. Se intampla chiar si in anii comunismului cu mentiunea ca se muncea din greu, cu teama, cu obida, cu ciuda de multe ori, ciuda ca coltul de pamant pe care-l avea gospodarul era lucrat doar dupa ce acesta isi termina istovitoarea munca de la 'colectiv'.

In anii `90 taranul roman si-a recapatat pamantul mosilor si stramosilor dupa nu putine lupte cu birocratia si vecinii ce concurau la aceeasi bucata de teren agricol. Au constatat atunci ca nu aveau masini, unelte sau animale cu care sa-l lucreze, ca nu dispuneau de seminte, de ingrasaminte, de animale. Taranul din pornire ancestrala si-a cumparat cum a putut un cal, o vaca, apoi o oaie. In batatura avea cateva gaini, un cocos, doua rate. Si asa a inceput greul.

Taranul german, contemporan cu cel roman are o bijuterie de ferma utilata modern cu o mie sau 2000 de porci, cu parcele mari de pamant cultivat cu porumb, cu depozite cu ingrasaminte. In casa in care locuieste, cocheta, cu etaj are apa si curent electric, dispune de tot confortul unui orasean.

Taranul roman e jalnic. S-au trezit dupa revolutie aruncati intr-o lume straina: cu piata libera, cu concurenta si importuri.

Singuri, fara bani, fara idei, taranii romani n-au stiut sa construiasca afaceri proprii. Nici n-au apucat sa invete cum e cu capitalismul, in care nimeni nu gandeste pentru tine, ci tu singur faci si vinzi sa castigi, ca am intrat intr-o noua era mondiala: cea a globalizarii, in care pana si marile concerne industriale se inghit unele pe altele, fuzinoneaza - fiindca doar ce-i mare e eficient.

Multi tarani nemti au parasit agricultura. Si-au arendat pamantul si au plecat la oras unde o slujba sigura le ofera mai multa satisfactie.

Europarlamentarul proroceste ca, in 10 ani, vor mai pieri 10 mii de ferme germane. Dar nemtii au pensii private, tinerii se angajeaza in industrie, nu apare nimic prea tragic la orizont.

La noi fenomenul specific instalat este exodul tinerilor si maturilor de la tara spre alte tari europene unde se pot realiza cumva, unde pot castiga un ban ca sa-l trimeata parintilor batrani si propriilor copii lasati in grija bunicilor. Acestia investesc banii si in vite si pamant, unii au reusit sa-si ridice case simple, curate, mai spatioase.

Dar cei plecati au fost sustinuti diferit de destin si destui nu reusesc sa economiseasca pentru dezvoltarea gospodariei din tara.

Mii de sate sunt pline de copii chinuiti si analfabeti, traiesc doar din ajutoare sociale - au ajuns o povara pentru societate. N-au nici un viitor.

Taranul se teme ca politicienilor le-a convenit saracia de la tara, fiindca omul nevoias e usor de manipulat.

Acum, micul taran isi da seama ca ar fi fost bine sa aiba un cuvant in politica. In Franta, micii fermieri au votat cu Segolene Royal, dupa ce i-a ajutat sa fondeze magazine satesti in care sa vanda fara intermediari si cu taxe mai mici.

La noi, alesii par sa fie mai atenti cu marii investitori. In 1990 ca si acum, dupa 25 ani taranii se plang ca nu pot sa-si comercializeze bruma de produse, ca nu exista centre de colectare a laptelui si produselor lactate, a zarzavaturilor. Asa ca nu reusesc sa-si vanda produsele, chiar aceia care dispun de excedent fata de nevoile familiei si treptat renunta la munca uriasa, multumindu-se sa produca atat cat au nevoie. La ceasta atitudine defensiva si minimala ii indeamna si teama de impozitare care le-ar putea depasi castigul nesigur. Impozitand suprafetele cultivate fara sa ii asigure taranului desfacerea, statul il impinge pe acesta sa renunte la cultivarea intregii suprafete de teren detinute.

Nimic de zis, investitorii au bani si pot pune repede pe roate economia. Mega-fermele computerizate dau mai mult lapte decat 10 sate la un loc - cu angajati putini. Iar miile de tarani nu au incotro s-o apuce.

Unii, foarte putini, ajutati de fonduri europene obtinute cu ajutor logistic si cu multa truda incearca de unii singuri ce au reusit agricultorii vest europeni cu sustinere politica. Dar ei sunt o mica exceptie

. Majoritatea taranimii romanesti ramane personajul tragic din societatea romaneasca: nu produce, nu consuma, nu misca economia - ci ingroasa randurile asistatilor social.

Foto: Stefan Bela

G.N

↧

Adrian Nastase nu stie nici azi care-i sunt prietenii sau noi suntem cei care nu stim?

January 18, 2016, 11:38 am

≫ Next: Țara lu' doi lei

≪ Previous: Taranul roman

Despre normalitate cu Silviu Brucan
Adrian Nastase

De curand, la un talk show televizat, Dan Mihalache a subliniat, in cateva randuri, faptul ca presedintele Johannis are drept obiectiv principal revenirea la normalitate. Sper sa fie asa. „Normalitatea” nu e foarte usor de definit. Ea are intelesuri diferite pentru persoane diferite. In campania prezidentiala din 2004, normalitatea a fost un concept central al mesajelor mele. Iar in 2002, impreuna cu cativa colegi, am scris un document programatic important pentru partid, intitulat „Spre normalitate”. Am gasit, de curand, un articol scris atunci de Silviu Brucan despre textul pe care l-am mentionat:

„21 oct 2002 Autor: Silviu Brucan

Prin dimensiunea si profunzimea ei, lucrarea lui Adrian Nastase „Spre normalitate” depaseste caracterul rapoartelor care se prezinta in mod obisnuit la un congres sau consiliu de partid. Arata mai curand ca un studiu sau eseu aceasta 1″viziune social-democrata moderna privind viitorul Romaniei” • De aceea, nici nu s-a bucurat de o discutie vie la Consiliul National al PSD.

Este un studiu cu numeroase constatari obiective de valoare stiintifica, dar si cu inclinatii subiective care-i confera o nota partinica.

Primul lucru pe care-I afirma autorul este ca PSD are nevoie de o ideologie. Cred ca are dreptate, cu atat mai mult cu cat numerosi membri au fost atrasi mai mult de avantajele puterii decat de social-democratie. Ideologia poate sa fie un catalizator, sa-i confere soliditate, coeziune si forta. Teza principala a cartii aparute intre timp este ca Romania iese din starea de tranzitie care se va incheia in 2004, dupa care va incepe o noua etapa – intrarea in normalitate. Intamplator, 2004 este momentul alegerilor si in mod evident Nastase doreste ca intrarea in normalitate sa se petreaca sub egida PSD. As comenta ca intreaga demonstratie are acest tel, firesc pentru liderul PSD.

Este foarte curajoasa si poate lipsita de precautie pentru un lider politic observatia ca dupa 13 ani de la Revolutie, Romania cunoaste unul din cele mai lungi procese dintre fostele state comuniste central-europene. Este vorba de tranzitia de la socialism la capitalism. Am zis ca este curajoasa, deoarece nu ma asteptam de la Nastase sa identifice cauzele acestei ramaneri in urma, dat fiind ca partidul sau, sub diferite denumiri, a guvernat destinele acestei tari. De altfel, in nici o tara occidentala construirea capitalismului nu a revenit social-democratiei. Abia dupa ce zidurile cladirii au fost terminate, au venit social-democratii la putere, ca sa imprime capitalismului acel caracter democratic care a permis accesul unor mase largi ale populatiei la bunuri care erau altadata privilegiul burgheziei. Si in tarile central-europene (Cehoslovacia, Ungaria, Polonia) au existat forte politice de dreapta care, imediat dupa Revolutie, au efectuat reforme radicale in structura economica comunista, au intronat economia de piata si au impus un ritm accelerat mersului spre capitalism. Ca sa folosesc termenii lui Nastase, au introdus normalitate. La noi, sarcina aceasta a revenit social-democratiei, care a facut treaba aceasta incet si deseori a contre coeur. Abia in ultimii doi ani este meritul guvernului Nastase ca a accelerat mersul reformei si a raspuns cerintelor FMI, iar acum directivelor Comisiei Uniunii Europene, apucand-o pe drumul spre capitalism.

Importanta este observatia lui Nastase ca drept urmare a economiei de piata s-a modificat structura sociala, au aparut noi clase si categorii sociale – exponentii marelui capital, clasa mijlocie si masa celor defavorizati. PSD este astazi in situatia de a-si reidentifica suportul social. Nastase recunoaste ca o parte insemnata a electoratului a obtinut prea putin fata de asteptari, in timp ce zone electorale care nu au votat PSD fructifica progresele guvernarii. El afirma ca ne aflam la o cotitura in evolutia culturii politice si dupa ce enumera realizarile guvernului, precizeaza ca acum este necesara tranzitia de la cresterea produsului intern brut la cresterea salariilor si pensiilor. Aceasta politica incepe sa se reflecte in bugetul pe 2003, unde salariul mediu este prevazut a creste la aproape 7 milioane lei lunar. Numai sa scada factura de intretinere in bugetul familiei, ca altfel ea va inghiti mare parte a salariului.

Nastase este la curent cu framantarile social-democratiei europene exprimate in declaratia Tony Blair – Schroeder si constata ca social-democratia nu poate ramane la palierul justitiei sociale ci trebuie sa convinga si prin dinamism economic, impulsionarea initiativei si creativitatii care apartin arsenalului liberal.

Oricum, lucrarea „Spre normalitate” dovedeste ascutime intelectuala dar si antene sensibile fata de realitatile societatii romanesti”.

Articol publicat in editia tiparita a Ziarului Financiar din data de 21.10.2002

Cititorii sai par sa (vrea sa) stie mai bine

serbanfl
Niciodată nu-am fost și nici nu pot fi fan Brucan. Dacă s-ar fi referit vreodată și la cea mai mare jegoșenie post 1989 – poziționarea țărănisto-liberală „să nu-i lăsăm p’ăștia să facă ceva” – aș fi acceptat o reconsiderare, fie și punctuală, a personajului malefic S.Brucan.
De curând am citit un interviu cu Vasile Șirli și am avut ocazia să-mi reînoiesc disprețul față de dreapta românească din anii ’90, care s-a năpustit imbecilă, dar docilă(!), ca nu cumva să se facă Drakula Park, la 6 km de Sighișoara, că vor strica turiștii vestigiile evului mediu sighișorean!!! Adică precum solicitarea dărâmării sălii de sport construite de Guvernul Năstase la Lăncrâm, pe locul indicat de primărie şi nu ales de Năstase, pentru că s+a obturat peisajul posibil a fi admirat de Lucian Blaga, aflat la 2 m sub pământ.
Întrebare întrebătoare, pentru celbrii câini de pază ai democraţiei, precum Alina Mungiu Pippidi, I.Cristoiu, C.T P., Cornel Nistorescu, Roşca Stănescu, Tia Şerbănescu, ş.a.m.d. : Ajungea la pragul de rentabilitate Disney Land-ul din Franţa, dacă România lansa Drakula Park?!

Donkeypapuas
Brucan ăsta bătea câmpii bine de tot. Nici nu-i de mirare de vreme ce a fost şi el un puiuţ de kominternist. „Construirea capitalismului” – ce naiba o fi asta? Nicăieri în lume „capitalismul” (etichetă inventată DE MARX) nu a fost 2construit” dar peste tot în lume diversele societăţi (monarhii, republici, teocraţii sau chiar… uniuni tribale) au încercat să se constituie în state cât mai viabile în stare să reziste, dacă nu să înghită, altor state de un soi sau altul. Unele s-au bazat pe forţa DREPTULUI, altele pe dreptul FORŢEI, altele PE MITĂ, altele pe ONOARE, RELIGIE etc. Dar nicăieri nu s-a zis „noi vrem să construim capitalismul şi să înaintăm spre el în zbor”. Nicăieri exceptând minţile tulburi ale cripto-marxiştilor de soiul Brucan & Co. Şi tot nicăieri NU S-A MURIT pentru 2contruirea Capitalismului”. A! Pentru Îară, rege, Patrie, pentru ideologii masonice, liberale, socialiste, comuniste, anarhiste, conservatoare, reacţionare, progresiste – pentru astea, da! Dar nu şi pentru „Capitalism”. Nicăieri!

Radu Humor
Să fi fost în locul domnului Năstase, n-aş fi plecat urechea nici la un articol mult mai laudativ, având în vedere de la cine veneau laudele scrâşnite şi interesate !
Să ai nesimţirea să te erijezi în oracol de Dămăroaia, doar pentru că prin vorbe viclene reuşeşti să împaci rabinic şi capra şi varza, dar mai ales să-ţi ascunzi mâinile pătate de sânge arătând cu singurul deget nemânjit ( ăla de pe trăgaci :mrgreen: ) spre alţi nenorociţi, la fel de vinovaţi de faptul că, început printr-o mare minciună, tot ce s-a clădit după „revoluţie” a fost de fapt o demolare sălbatică, dar organizată a unei Românii lăsată la cheie de un regim care pentru asta şi-a chinuit şi înfometat cetăţenii . Numai ca în loc să fie ei, cetăţenii, beneficiarii acelei aparente eliberări, o mână de venetici ( primul guvern român :lol: Roman era alcătuit mai mult din alogeni) au hotărât cu totul altceva : punerea ţării la dispoziţia străinilor şi sub pretextul că am scăpat de dracul ( ruşi, care fie vorba între noi, nu ne mai deranjau de mult, fiind una din ţările cu care aveam relaţii economice reciproc avantajoase), am dat de ta-su!
În mai puţin de un sfert de secol am pierdut mai mult cât în cele două războaie mondiale şi cei 40 de ani de comunism !
Numai că de pe urma acelor 40 de ani ne-au rămas nişte amintiri controversate, fiind perioade în care s-a trăit bine, decent, alternate, mai ales la început când Brucan cu ai lui implementau prin jaf, teroare şi crime comunismul, timpuri în care am rezistat eroic ca neam, mai apoi la perioade când tot omul avea un serviciu şi un acoperiş deasupra capului ( dacă i se pare cuiva că-i uşor să o facă şi acum !), dar ne lipsea libertatea de astăzi ! ! Cea după care am tânjit atât de mult, dar s-a dovedit că-i doar pentru câţiva parveniţi, profitori, lichele şi vânzători de neam şi Ţară ! Liberi, în ultimul hal, cum zicea cineva !
Adică, dacă ştiu unde să cotizeze şi pe cine să slujească, nu dau nimănui socoteală pentru jaful naţional şi subminarea economică a României !
Cine intră în graţiile unor lobişti, de care sunt pline acum ambasadele- tartori, ce conduc indirect România, cedând în prostie suveranitate, n-are a se teme de nimic. Nici măcar de justiţie ! Din păcate….

Liviu Bejan
Domnule Nastase, acest articol al dumneavoastra ma dezamageste, pentru ca apelul la judecata lui Brucan pune in discutie dreptul lui Brucan de a-i judeca pe romani. Nu a avut nici un drept in acest sens. Doar ne aminteste faptul ca, in continuare, ne judeca niste rude politice ale sale care, nici ele, nu au nici un drept sa o faca. Ma dezamageste si faptul ca nu ati demontat manipularea mihalachiana in exploatarea sensurilor cuvantului ‘normal’, ci v-ati grabit sa dovediti o anterioritate care poate nu se refera la aceleasi sensuri. Mai ales dupa pacaleala pe care romanii au luat-o cu tranzitia folosita ca scop in sine si nu ca mijloc in atingerea unui scop. Pentru ca ‘normal’ poate avea sensul de firesc, cu trimitere la ordinea naturala, ca si la lupta existentiala intre indivizi si grupuri, in care cel mai puternic il inlatura pe cel mai slab. Din acest punct de vedere, intreaga viata sociala de dupa 1989 a fost normala. Normal are si sensul de ‘asa cum trebuie sa fie’, numai ca acest sens presupune sa existe cineva care sa specifice cum sa fie si tot cineva care sa vegheze ca societatea sa nu evolueze altfel decat in cadrul specificatiilor. Si din acest sens putem zice ca am avut si pana acum normalitate, societatea a urmat directiile specificate de politicieni. Nu mai doresc sa inspectez toate definirile cuvantului, probabil ca si dumneavoastra ati avut un anumit sens in gand atunci cand ati scris articolul. Probabil ca dl Mihalache intelege, prin normalitate, o evolutie a societatii in conformitate cu specificatiile prezidentiale adica tot ale dlui Mihalache. Adica, normala ar fi, conform dlui Mihalache, societatea existand asa cum o gandeste el. Ori poate se gandeste la ordinea naturala, la declansarea unei lupte interumane in care aceia care se afla la putere ar fi avantajati din start. Ceea ce este ingrijorator, indiferent sensul in care dl Mihalache vede lucrurile, este ca tace privind intelesul, ceea ce aduce constatarea amara ca noi, vreme de un sfert de secol, am participat la jocuri carora nu le-am cunoscut regulile; iar regulile le-am aflat doar dupa ce fiecare joc se incheiase. De aceea, dl Mihalache ar trebui sa fie primul presedinte onest al Romaniei (nu este el?) care sa expuna regulile jocului in desfasurare.

Mihaela Erika Petculescu
Normalitate
Normalitatea în politică este într-adevăr greu de definit. Să reprezinte normalitatea respingerea limbajului politic tradiţional, aşa cum încearcă Iohannis şi clica lui să acrediteze, reluând de altminteri un slogan mai vechi de-a lui Băsescu, cel «impermeabil la corupţie» ? Sau, eventual, normalitatea înseamnă stoparea degradării constante a vieţii sociale ? Ori eşalonarea problemelor societăţii, acordând prioritate economiei în detrimentul tuturor celorlalte laturi ale vieţii ? Nu cumva normalitatea semnifică imparţialitatea statului, absenţa sectarismului şi promovarea justiţiei, inclusiv cea socială ?

Dacă această ultimă încercare de definiţie corespunde – măcar în parte – normalităţii politice, atunci România nu trăieşte în normalitate. Dreapta ajunsă la putere prin manevre perfide acaparează în întregime statul şi se dedă la o adevărată vânătoare de vrăjitoare. Lupta împotriva sărăciei este marcată de continuitatea eşecului, atât sub guvernările social-democrate cât şi de dreapta.

Cu toate acestea, articolul lui Silviu Brucan nu este un bun exemplu pentru că amestecă elemente eterogene şi oferă o schematizare simplistă a evoluţiei şi involuţiei României din 89 încoace. De să acceptăm drept axiomatică trecerea de la socialism la capitalism, şi să nu luăm în calcul mai degrabă o transformare a economiei centralizate în economie de piaţă ? Deasemenea, rolul social-democraţiei nu este să imprime un „aspect democratic” capitalismului, ci să impună dreptate socială unui sistem economico-politic al cărui scop final este banul, banul care corupe, care cumpără tot, care ucide până şi vocea conştiinţei în oameni.

Silviu Brucan are însă dreptate în privinţa lipsei de ideologie a PSD, dar din nou indică o direcţie eronată. Prin însuşirea „arsenalului liberal”, valorile de stânga au devenit atât de înceţoşate încât nu se mai disting de cele de dreapta. Partidul transmite un mesaj incert unui electorat din ce în ce mai dezamăgit. La alegerile de anul acesta, victoria depinde de capacitatea PSD de a oferi o perspectivă clară marii majorităţi a populaţiei României, cea care trăieşte din munca sa proprie !

Oscar Wilde
Termenul de mormalitate și-a pierdut sensul odată cu folosirea acestuia de către Alianța DA („Dreptate și Adevăr”, deviză împrumutată de la masoni, iar aceștia de la inițiații egipteni în tainele zeiței dreptății, Mat.).M-am săturat de normalitatea acelora care folosesc acest termen doar în folosul lor!

Si acum, ca veni vorba de normalitate, iata bomboana dupa tort:

Luminita Arhire
NORMALITATEA LUI KLAUS WERNER IOHANNIS – ESEU
Pe 20 aprilie 2015, Klaus ne anunţa că tocmai intram într-însa, cu mare speranţă : “ Mă bucur să constat că, cu acest tip de consultare (consultări cu partidele, la Cotroceni n.n.) , intrăm în NORMALITATE ….Este un nou pas făcut spre alt fel de politică, una a NORMALITĂŢII.”
Cu toate că aproape intrasem veseli în NORMALITATE, în aceeaşi zi se petrecea şi un cataclism, descris tot de preşedinte: „În legatură cu votul dat azi în Parlament ( eşec la ridicarea imunităţii lui Victor Ponta, n.n.) , pot să spun că este o zi tristă pentru democraţia din România, pentru milioanele de cetăţeni care cred în valorile democratice, care îşi doresc o politică facută cu responsabilitate, integritate şi cu onoare…”. Deci…s-a amânat…responsabili direcţi pentru ratarea intrării în firesc – Victor Ponta şi Camera Deputaţilor.

Au mai trecut câteva luni şi, prin septembrie, hop! iar ne opinteam să pătrundem în tainele NORMALITĂŢII: “Climatul politic începe să se schimbe faţă de anii precedenţi. După mulţi ani de conflicte permanente, s-a putut ajunge la un consens… Consultările au devenit NORMALITATE ” ( 3 septembrie 2015). Aşadar, NORMALITATEA, parfumată, înflorea sub ferestrele celor 6 case ale preşedintelui. Dar, n-a fost să fie… În 29 septembrie acelaşi preşedinte constata cutremurat că deşi procurorul Uncheşelu e la post şi anchetează febril circulaţia TVA-ului în natură, pe la firmele de avocaţi, cu desfăşurări de forţe taman când liberalii depun moţiuni de cenzură, acelaşi Victor Ponta îi strică planurile şi nu-şi dă demisia: „Nu sunt implicat deloc în moţiune şi nici în negocierile dintre partide. Dar ar fi un rezultat bun dacă ar trece moţiunea, un semn de NORMALITATE. România are un premier trimis în judecată. Suntem unici, în sensul negativ”. Şi iarăşi, canci! Ne-a trecut NORMALITATEA pe la ureche…

Tot pe 29 septembrie, la deschiderea anului universitar, Klaus ne punea din nou zăhărelul în cafea: ” Îmi doresc să oferim …societății în ansamblu sentimentul de stabilitate și încredere, NORMALITATEA așteptată de mult prea mult timp” NORMALITATEA aşteptată de mult prea mult timp , arăta, pe 23 septembrie însă, astfel: „Victor Ponta nu va merge niciodată la un summit al Consiliului European!” adică, la reuniunile acelea la care merg premierii unor ţări, în mod obişnuit, şi Băsescu Traian în mod neobişnuit. Dar, dacă tot aspiram către NORMALITATE, modelul Băsescu a continuat PAS CU PAS… Nu sunt informaţii dacă doamna Merkel a râs la glumele lui Klaus Werner, când s-au întâlnit la Consiliu…

La sfârşitul lui octombrie, când deja Klaus nu mai ştia ce să inventeze în afara mişcărilor stradale programate pentru 1 decembrie, în sprijinul revenirii la NORMALITATE, a apărut tragedia din Clubul COLECTIV. Aşa că, pe 4 noiembrie 2015, preşedintele rosteşte celebrul discurs: „A fost nevoie să moară oameni pentru ca Guvernul să demisioneze. Românii iniţial au răbdat, apoi s-au indignat, iar în final s-au revoltat. Tragedia de la Colectiv a atins cel mai sensibil nerv al naţiunii. Zeci de mii români au protestat în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară pentru a cere lucruri de bun-simţ: demisiile celor vinovaţi, răspunsuri şi clarificări.”

Aşadar, în sfârşit, după multe emoţii şi eşecuri, în noaptea Anului Nou 2016, cine nu a avut ceva mai bun de făcut, a putut citi pe FB mesajul lui Klaus, cu pomul împodobit în spate: „2015 a fost anul recâştigării NORMALITĂŢII!” Deci, a reuşit! (În timp real, pe când cetăţenii îi dădeau “LIKE”-uri la mesaj, domnia sa, preşedintele, era în şlapi, la Miami, dar pe FB părea chiar că a făcut o escală la Bucureşti, între două vacanţe.)

Popor român, si-acum să tragem linie: NORMALITATEA recâştigată de tine arată aşa: cu un guvern condus de un domn necunoscut ţie care, când va pleca, indiferent de rezultat, nu are cum să deconteze previzibilul eşec… fără program de guvernare, dar cu patru ciorne de care abia îţi mai aduci amuinte…cu teoriile lui Dâncu, de-a căror măreţie te-nfiori , deoarece tu de teorii duceai lipsă… cu miniştri stând cu valiza la uşă s-o taie înapoi la Bruxelles, unde luau salarii babane şi nu-i freca la cap populaţia ignorantă şi confuză… cu Dan Mihalache care te manevrează cum îl taie pe el capul , pentru că preşedintele nu poate să piardă orele de tenis din Florida… cu coloană oficială în fiecare weekend, către Sibiu, deoarece Klaus i-a promis primei doamne că vinerea , sâmbăta şi duminica doarme acasă… cu o politică externă “cool” -probabil ! – din moment ce Klaus îţi spune după fiecare eveniment internaţional că a fost OK şi Prima doamnă a avut o rochie frumoasă…

Ţi-a “ieşit”, dragă popor român, ţi-a “ieşit”…crede-mă, nimeni nu mai are o NORMALITATE aşa de NORMALĂ ca a ta!

↧

Țara lu' doi lei

January 18, 2016, 5:30 pm

≫ Next: Un om împotriva unui sistem teleghidat dela varii distanţe

≪ Previous: Adrian Nastase nu stie nici azi care-i sunt prietenii sau noi suntem cei care nu stim?

Zoom

În Pipera, într-o clădire din metal și sticlă unde nu se poate deschide nici un geam, cu temperatura controlată eficient prin intermediul unui foarte modern sistem de încălzire/aerisire, la un birou înghesuit, o tânără din clasa de mijloc a României procesează de 12 ore facturile din Benelux ale unuia dintre cei mai mari producători auto ai lumii. La nici un metru distanță, la un alt birou înghesuit, un alt membru al clasei de mijloc lucrează la facturile din Italia ale aceluiași producător de automobile. Ar trebui să fie câte doi sau chiar trei în echipă, pentru fiecare țară, dar e greu să găsești pe piața muncii din România atâția tineri calificați, care să nu dea peste cap bugetele de miliarde ale industriei auto.

Cei doi lucrează pentru un salariu atractiv, fac parte dintr-o companie multinațională cu o solidă cultură organizațională. Și, pentru că sunt capabili, au putere de muncă și sunt dispuși să nu țină cont de legislația muncii din România, lucrând gratis peste program doar pentru a-și îndeplini norma zilnică mult exagerată, sunt răsplătiți regește, cu salarii aflate undeva în jurul a 2.000-2.500 de lei lunar. Cu îngăduință, puțin peste 500 de euro, în cel mai fericit caz.

Atunci când marele producător auto

a decis să-și externalizeze parte din serviciile de contabilitate din mai multe țări europene către o companie americană cu birouri în România, a concediat, numai în Benelux, douăzeci de contabili plătiți cu peste 3.000 de euro lunar. Locul lor a fost luat, teoretic, de trei români plătiți, împreună, cu 1.500 de euro. Teoretic doar, pentru că practic nu au fost găsiți niciodată trei români care să aibă cunoștințe de contabilitate primară, să vorbească trei limbi străine și să se priceapă la soft-urile contabile de parcă asta ar fi făcut toată viața. Dar nu-i nimic, merge și așa. Dacă nu s-au găsit trei oameni, măcar doi. Dacă nici doi, în definitiv de ce n-ar face un singur om, plătit cu 500 de euro, munca a douăzeci de oameni plătiți, în vremurile bune, cu câte 3.000 de euro? Economia e și mai mare, firma prosperă, iar la finalul de an va putea oferi un pahar de apă gratuit în plus angajaților săi, adevărata clasă de mijloc a României.

Acolo, în Pipera, în din ce în ce mai marele

cartier de birouri din nordul Bucureștiului, mii de oameni de toate vârstele fac, pe bani foarte puțini, munca a sute de mii de proaspeți șomeri din Europa de Vest sau chiar din America. Normele lor de muncă sunt mult mai mari decât cele din țara de origine a firmei care și-a externalizat anumite servicii, salariile mult mai mici, sindicatele sunt inexistente, iar orele suplimentare nu se plătesc decât la început. După două-trei luni, supraveghetorul expat te ia deoparte și-ţi explică, zâmbind, că nu se mai poate vorbi despre plata orelor suplimentare. Tu, în general, ești o persoană bună, plină de bunăvoință, dar îți lipsește eficiența. Practic, n-ai cultura muncii, fiind victima sistemului educațional românesc. Așa că, de fapt, orele alea suplimentare n-ar trebui să existe, pentru că ai o normă, iar aia trebuie să fie realizată într-un timp dat, fără ore suplimentare. Așa că, la muncă! Şi spune mersi că ai privilegiul de a munci ca o vită de jug pentru o multinațională atât de bine organizată, atât de solid așezată pe bazele ei corporatiste, unde omul este prețuit la justa lui valoare.

Mitul corporatistului care mișcă economia

ar trebui să se spulbere în fiecare noapte când vezi cohorte de zombi obosiți cum se târâie spre case în metrourile luminate palid de niște neoane care funcționează din două-n două. Și nu doar metrouri, căci tinerii corporatiști apreciați la justa lor valoare s-au răspândit în întreaga țară, în orașele mari, dar nu neapărat și scumpe în care firmele specializate în prestarea de servicii externalizate și-au ridicat clădirile de birouri. La nivel personal, poate, pentru zecile de mii de tineri care slugăresc pe bani puțini pentru multinaționale, sumele câștigate la vârste de până-n 30-35 de ani reprezintă ceva. În definitiv, câștigă mult mai bine decât un profesor sau un medic care nu acceptă plicuri de la pacienți. Dar câștigă, cei mai mulți, cu greu, salariul mediu pe economie, poate ceva mai mult, doar că e ambalat frumos și, câteodată, de-a dreptul atrăgător.

Realitatea ne spune că, în România,

doar 4% din angajați câștigă peste 5.000 de lei lunar. Brut. Adică nici măcar 200.000 de români nu ajung să câștige, lunar, o sumă decentă, în jurul a 1.000 de euro brut. Iar dintre acești nici măcar 200.000 de oameni, 116.000 sunt în București.

30% din angajații din România câștigă, însă, doar salariul minim, indiferent dacă lucrează la stat sau în mediul privat. 50% câștigă salarii situate între cel minim și cel mediu. Iar în octombrie 2015, salariul mediu brut era de doar 2.594 de lei, ceea ce însemna 1.871 de lei net.

Atunci când ministrul Finanțelor, Anca Dragu,

a sfidat contribuabilii, spunându-le că ar trebui să lucreze pe doi lei ca să fie competitivi cu sclavii moderni din India sau Brazilia, n-avusese nici măcar bunul-simț să se uite pe cifre. Căci dacă ar fi făcut-o, ar fi realizat că românii muncesc deja pe doi lei. Atunci când 80% din angajați nu câștigă nici măcar 400 de euro net lunar, nu se poate spune că românii ar fi o mână de lucru scumpă. Desigur, nu sunt nici atât de ieftini pe cât și-ar dori multinaționalele duios alintate cu numele de “investitori străini”, de dragul cărora guvernele României sunt capabile de sacrificii enorme. Prea umblăm și noi cu nasul pe sus, prea ținem la preț. Poate, ca să fie toată lumea fericită și ca doamna Dragu să-și schimbe în bine părerea pe care o are despre pretențioșii de români, n-ar fi rău să mai coborâm ștacheta. În definitiv, până acum un secol și ceva era plină lumea de oameni care munceau fără a fi plătiți, primind doar ceva de mâncare în fiecare zi. Ce ne-o fi trebuind mai mult?

Patrick André de Hillerin

↧

Un om împotriva unui sistem teleghidat dela varii distanţe

January 19, 2016, 6:46 pm

≫ Next: Stafia guvernatorului si mitul partidului celor multi

≪ Previous: Țara lu' doi lei

Am fost solicitat să scriu câteva rânduri prin care să prezint acest volum al operei politice a domnului deputat Ion Stan, poate cel mai consistent şi fervent critic al coaliţiilor de putere din perioada 2005-2012 şi, în acelaşi timp, a preşedintelui României.

Traian Băsescu, figura absolut dominantă a scenei politice româneşti din deceniul decembrie 2004-decembrie 2014. Din acest considerent, istoria nu va putea să nu pună în lumina adevărului şi partea de luptă a omului politic de stânga, Ion Stan, împotriva unui sistem, o luptă în care a rămas singur, abandonat şi de partidul în care a crezut. (…)
Consecinţa politicilor antinaţionale şi a marilor trădări ale intereselor ţării, din ultimul sfert de veac, rezidă într-o realitate crudă, dureroasă şi greu de exprimat. Numeric, în această perioadă, românii sunt cel mai mare popor migrator, după valurile migraţiilor istorice din primul mileniu al erei noastre.
Angajat pe frontul politic al demascării corupţiei instituţionalizate, autorul declaraţiilor politice şi al interpelărilor parlamentare demască practicile mafiote din afacerile cu energie, ale Loteriei Române, din industria de apărare şi înzestrarea Armatei, resorturile ascunse din spatele Fondului „Proprietatea”, mafia drepturilor litigioase şi a retrocedărilor ilegale, corupţia mascată de contractele de consultanţă, punerea funcţiei publice în serviciul clientelei politice şi alte racile ale vieţii politice dominate de clanurile de putere transpartinice.

Astăzi ni s-a relevat ce intuiam ieri. Entităţi precum CIA, BND şi altele asemenea, unele din cealaltă emisferă, îşi caută ieşirea din iţele încurcate, ţesute în scandalurile de mare corupţie transnaţională, precum afacerile cu licenţele Microsoft, contractele cu EADS pentru securizarea frontierelor, achiziţii „second hand” dubioase, aferente sectorului securităţii şi apărării, din „stocul rece” al unor parteneri, concomitent cu sabotarea şi subminarea segmentelor competitive şi rentabile ale industriei de apărare româneşti (Cap. XVIII, „România, o ţară fără apărare”, Cap. IV, „Corupţia instituţionala a dictaturii portocalii”, Cap.XIX, „Sănătatea naţiunii între politică şi afaceri”). Mai mult, vedem şi cum companii dintre cele implicate au populat niveluri decizionale ale puterii cu beneficiari ai burselor şi sponsorizărilor acordate. O altă faţetă, cea academică a corupţiei.
Instituţii creditate în produsele unor institute de sondaje cu multă şi foarte multă încredere sunt percepute de simţul politic al deputatului Ion Stan în ipostazele lor mai puţin fericite (Cap. XV, „Biserica Ortodoxă Română şi politica”, Cap.II„Destructurarea şi polititizarea sistemului securităţii naţionale”, Cap.VIII”Controlul parlamentar asupra sectorului de securitate - o garanţie necesară pentru consolidarea democraţiei şi a statului de drept”, Cap. XI„Depolitizarea serviciilor de informaţii - un deziderat îndepărtat”).

Un capitol al volumului (Cap. V„Marea dosariadă: Influenţa politică se negociază prin controlul dosarelor securităţii şi ale fostei nomenclaturi comuniste”) este rezervat celei de-a doua „dosariade”, deschisă de Trăian Băsescu nu din nevoia de adevăr, ci ca miză politică şi campanie de imagine. Inducerea Arhivelor Securităţii în jocurile politice nu este specific caracterelor puternice şi nici ceva onorabil între gentlemeni. Prima „dosariadă” a fost aruncată pe piaţa diversiunilor politice de către Virgil Măgureanu. Paradoxul, dar şi ridicolul celor două „dosariade” constau tocmai în incompatibilitatea iniţiatorilor cu identificarea şi definirea scopurilor oneste ale unor astfel de întreprinderi.
Cele 11 luări de poziţie ale deputatului Ion Stan în chestiunea dosarelor securităţii, incluse în acest volum, se bazează pe o intimă cunoaştere a mizelor ascunse ale unei venale coterii politice, la care au achiesat, fără excepţii notabile, toate partidele.
Puţini au fost, însă, cei care cunoşteau că replici electronice ale dosarelor care contau „au zburat” către antipozii politicii mondiale, din chiar primele zile ale lunii ianurie 1990. Scandalurile interne din România în chestiunea dosarelor serveau foarte bine acoperirii adevăratelor mize.
Încă de la debutul activităţii sale parlamentare, Ion Stan a făcut parte din “Comisia comună permanenta a Camerei Deputaţilor şi a Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii” (preşedinte 2001-2004; secretar 2005-2008 şi vicepreşedinte 2009-2012). În această ipostază a acţionat pentru implementarea efectivă a unui sistem de supreveghere şi control democratic asupra sectorului de securitate, fiindu-i cunoscute punctele de vedere independente în raport cu interesele liderilor propriului partid, care nu i-au susţinut iniţiativele legislative complete de reformare instituţional-juridică a domeniului securităţii naţionale şi al activităţii serviciilor de informaţii.

Menţionăm că iniţiativele legislative ale deputatului Ion Stan, agreate de comisii parlamentare omoloage străine din Germania, Marea Britanie şi Italia, au întâmpinat rezerve şi opoziţie, atât în Partidul Social Democrat, cât şi din partea unor grupuri de interese din sistemul de securitate, care s-au dorit libere de constrângerile legislative, considerându-se deasupra legii. În legatură cu piedicile puse adoptării unei legi privind regimul interceptării comunicaţiilor şi protecţia drepturilor persoanei în cadrul procedurilor intrusive de obţinere a informaţiilor, deputatul Ion Stan declara: “(…) anumite centre de putere doresc menţinerea situaţiei actuale, adică folosirea interceptărilor în lupta politică; anumite autorităţi ale statului nu ar mai putea folosi interceptările după bunul lor plac; unele societăţi private de securitate ar fi si ele incomodate; nu se doreşte nici controlul concret şi permanent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Toate aceste presiuni au făcut ca şi presa să prezinte distorsionat iniţiativa legislativă.” (Ziarul “Realitatea”, 27.07.2005 )
În calitate de parte în “comisia tripartită” – Parlament, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi Serviciul Român de Informaţii -, având certificat de acces la informaţii strict secrete de importanţă deosebită, s-a aflat în situaţii delicate şi, în acelaşi timp, ingrate. Ce se putea şi trebuia spus public nu a ezitat să o facă. Avem ca dovada presa din perioada celei de-a doua mari dosariade, deschisă în anul 2005.

Declaraţiile politice şi interpelările parlamentare, declaraţiile şi conferinţele de presă, interviurile şi alocuţiunile deputatului Ion Stan au fost pregătite, într-o primă intenţie de publicare, în anul 2007, sub titlul “Idealuri social democrate”. Din nejustificată modestie şi pentru a nu deranja vanităţile unor colegi din staff-ul partidului, mai puţin combativi, săraci în idei, dar concesivi şi oportunişti în raporturile cu sfera puterii, unii chiar bănuiţi de trădarea idealurilor social democrate, deşi se aflau în conducerea Partidului Social-Democrat, proiectul editorial a fost abandonat.

În anii ce au urmat, societatea românească a continuat să cunoască traume politice profunde, fiind continuu ameninţate şi grav periclitate valorile constituţionale supreme, context în care atitudinea politică a deputatului Ion Stan a evoluat şi s-a radicalizat, pe măsura abuzurilor puterii împotriva cetăţenilor şi a fundamentelor constituţionale ale statului român.

În faţa evidenţei faptelor puterii, având un puternic suport în informaţii secrete de primă mână, pe care, însă, nu le-a compromis, fiind, de altfel, principalul iniţiator şi autor al “Legii privind protecţia informaţiilor clasificate”(2002), deputatul Ion Stan a cuantificat acte de guvernământ, atitudini, gesturi şi comportamente politice ca având caracter antinaţional, susţinând cu argumente punerea sub acuzaţia de trădare, respectiv înaltă trădare, a potenţialilor vinovaţi.
Aşa s-a ajuns ca cea de-a doua parte a operei politice să impună şi titlul adecvat “Idealuri social democrate versus trădare naţională”.
În prezent, autorul scrierilor politice “Idealuri social democrate versus trădare naţională” are calitatea de inculpat într-un proces aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind judecat în stare de libertate. Camera Deputaţilor, în configuraţia rezultată după alegerile din decembrie2012, arespins cererea de încuviinţare a arestării preventive.
Nu am putea omite din prezentarea acestui volum faptul că deputatul Ion Stan a constituit un interes special, atât pentru ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Mark Gitenstein, cât pentru ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Martin Harris. Ambii agenţi diplomatici au ignorat prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice, 18 aprilie 1961 (ratificată de România prin Decretul nr. 566/1968, publicată în B.Of. nr. 89/8.07.1968), făcând referiri publice cu caracter de imixtiune şi influenţă asupra voinţei autorităţii reprezentative supreme a poporului român, sugerând Camerei Deputaţilor să voteze încuviinţarea arestării preventive a deputatului Ion Stan. Mai mult chiar, Mark Gitenstein s-a deplasat personal, în acest scop, la preşedintele Camerei Deputaţilor, în chiar ziua şi momentul dezbaterii cererii de încuviinţare a arestării preventive. Aceste imixtiuni au fost aduse la cunoştinta tuturor reprezentanţelor diplomatice ale statelor membre al Uniunii Europene la Bucureşti.

Raţiunile unui astfel de interes puteau fi, oare, cei 30.000 lei avansaţi de Departamentul Naţional Anticorupţie agentului provocator, în scopul regizării unui flagrant, care nu a avut loc?!

Evident că nu! Raţiunile trebuie căutate în strigenţa necesităţii ca deputatul Ion Stan să fie redus la tăcere, deoarece prin declaraţiile sale politice a deranjat caracatiţa corupţiei transnaţionale, ale cărei tentacule sufocă România. Corupţie transnaţională în care, aproape fără excepţie, unii dintre ambasadorii acredidaţi la Bucureşti au avut roluri ambivalente. Au susţinut combaterea corupţilor „non...”şi au promovat interesele corupătorilor „made in....”.
Aşa de exemplu, vehemenţa cu care fostul ambasador al SUA la Bucureşti Michael Guest ataca Guvernul României pentru ineficienţa combaterii corupţiei s-a risipit, precum râul într-un deşert, imediat ce premierul Adrian Năstase a participat oficial la inaugurarea filialelor din România a unei reţele multinaţionale de distribuţie a medicamentelor şi prestări servicii medicale. Ghinionist, sau dimpotrivă, viitorul va decide, deputatul Ion Stan, peste un numar de ani, avea să iniţieze un ciclu de cinci declaraţii, prin care demasca fraudarea fondurilor pentru sănătate. Întâmplător sau nu, agentul provocator utilizat pentru înscenarea flagrantului în care se planificase a fi prins deputatul Ion Stan era, la rândul său, un mare evazonist al pieţei medicamentelor.

Deputatul Ion Stan nu ar putea fi bănuit de faptul că ar fi sancţionat doar ingerinţele Vestului în balanţa politicii româneşti. Dânsul a făcut o declaraţie foarte critică, demascatoare a interferenţelor mafiei ruse în viaţa politică: “O mână de oligarhi, ale căror interese economico-financiare sunt dependente de ofensiva mafiei ruse asupra Europei, exercită puterea reală în România. Această oligarhie acţionează ca un guvern din umbră, cel real, alternativa criminalităţii organizate a vieţii politice democratice, sufocată de tumoarea malignă a corupţiei, stăpână în cancelariile de la Bucureşti”.

Preşedinţii partidului l-au încurajat şi susţinut în toate manifestările de opoziţie politică parlamentară. Chiar şi Victor Ponta, dar numai până la un punct. Punctul în care unei companii puternice, urmare a declaraţiilor politice ale deputatului, i-a fost dejucată, de către ministerul de resort, trucarea unei licitaţii. Compania respectivă lucra în subsidiaritate cu un mare concern internaţional de pe piaţa industriei de apărare, al cărei avocat şi lobbyist a fost (mai era?!) ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România. Compania s-a arătat extrem de generoasă faţă de incomodul deputat, ultimul preţ avansat pentru cumpărarea tăcerii fiind de 2 milioane de euro, în cont bancar extern. Nu au nimerit omul. Ambasadorul american a dorit să cunoască incoruptibilul. A fost refuzat. Acesta a fost momentul în care Victor Ponta l-a predat pe Ion Stan.
Mai puţin se cunoaşte că omul politic Ion Stan a fost şi o voce critică distinctă şi incomodă în interiorul propriului partid, deşi timp de 17 ani a fost preşedintele filialei judeţene Dâmboviţa a Partidului Social Democrat. Spiritul său critic a fost acceptat, până când partidul a fost acaparat de o uniune familială prinsă în reţeaua toxică a unor dependenţe transpartinice şi transnaţionale, inclusiv economice. Din momentul respectiv, “erezia” nu i-a mai fost tolerată, fiind condamnat la moarte politică.
După reţinerea ilegală, prin violarea imunităţii parlamentare, anchetatorii i-au făcut lui Ion Stan aluzii la o sesiune prelungită de colaborare, vreo doi ani şi jumătate (aluzie cumva la condamnarea deja stabilită!) pentru a-i ajuta la instrumentarea cauzelor privindu-i pe fostul şi actualul preşedinte al Consiliului judeţean, pe ministrul Rovana Plumb şi, nu în ultimul rând, pe liderul social-democraţilor, premierul Victor Ponta. Deputatul Ion Stan le-a replicat că pot avea destulă treabă serioasă de făcut, dacă s-ar sesiza din oficiu în legătură cu cele semnalate prin declaraţiile politice şi interpelările parlamentare, accesibile oricui. Anchetatorii i-au spus că nu pot intra pe acele piste, fiindcă se ard.
Fapt fără precedent, cazul deputatului Ion Stan a fost invocat, în mod repetat, şi subliniat în câteva conferinţe şi declaraţii de presă ale preşedintelui Traian Băsescu, ca o “problemă de stat”, de care ar depinde poziţia Uniunii Europene faţă de România.

Nu putem să nu observăm strădaniile, demne de o cauză mai bună, pe care puterea, deranjată de dezvăluirile incomode ale deputatului care a refuzat să dea curs invitaţiilor lui Traian Băsescu, să se întâlnească la Palatul Cotroceni, le-a făcut pentru a nu se mai face publicitate în jurul acestui caz. Exceptând publicaţia online cotidianul.ro si o emisiune TV Antena 3, “Punctul de întâlnire”, realizată de Radu Tudor cu avocatul Doru Viorel Ursu, întreaga presă a ocolit subiectul foarte fierbinte şi extrem de incomod al “cazului Ion Stan”, după cum la şedinţele de judecată a procesului ce i-a fost intentat, în afară de gazetarul Cornel Nistorescu, suplinit în absenţă de veteranul Cotidianului, consecventul întru adevăr şi dreptate, Lucian Gheorghiu, nimeni nu s-a arătat interesat ce probe se aduc în faţa instanţei, cu ce argumente operează acuzarea şi câtă atenţie şi valoare se acordă apărării şi echităţii procesului.

Cine este în cunoştinţă de cauză în legătură cu felul în care s-a desfăşurat instrucţia penală şi constată cum şi cu cât respect faţă de principiul caracterului public al justiţiei s-a realizat o parte din cercetarea judecătorească a faptelor imputate, dacă este jurist, nu poate să nu-şi reamintească de teoriile raţiunii politice ale “dreptului socialist”, studiate în primul an al Facultăţii de Ştiinţe Juridice. Conform respectivelor teorii, categoriile juridice “drept” şi “justiţie”, “adevăr” şi “dreptate” pot fi convergente, iar justiţia independentă, numai în măsura în care interesele grupului care deţine puterea politică sunt, în acest fel, protejate. Când interesele grupului politic dominant sunt ameninţate de lege, legea se schimbă, ori se reinterpretează peste litera şi spiritul ei, sau, pur şi simplu, este ignorată.

Unora dintre mâinile lungi şi secrete întinse peste Justiţie li s-a cerut să devină inerte, fiindcă din cauza prea multor şi obstinante “inabilităţi” (un eufemism pentru brutalitatea impunerii comenzilor politice) s-au compromis şi s-ar putea să fie demascate public. Dacă vom credita “informaţiile de presă”, cu certe izvoare în “zone strict rezervate”, asemenea mâini palmează probele până şi la cea mai înaltă instanţă.

Am la îndemână o pildă. Una cu valoare nu numai de avertisment, dar şi de “studiu de caz” asupra independenţei justiţiei în România postdecembristă. Circumstanţele sale speciale nu-mi permit să-l prezint decât generic. Într-un Ajun de Crăciun, un fost condamnat la un sfert de veac de închisoare aude clinchetul insistent şi repetat al soneriei apartamentului. S-a uitat prin vizor şi s-a şocat. Dincolo de uşă era judecătorul care l-a condamnat, fără să fi fost administrată vreo probă! I-a deschis şi l-a poftit să intre. De ce a venit judecătorul? Să-şi ceară iertare, deoarece povara marii nedreptăţi săvârşite, sub imperiul comenzii politice şi al ordinului, îl apăsa şi nu-i mai lăsa clipă de linişte. Victima l-a înţeles. Judecătorul a mai insistat ca şi soţia sa să primească, direct de la victimă, confirmarea dezlegării de păcat, căci acesta li se pare ca un blestem asupra întregii familii. Victima a fost, iarăşi, generoasă. Judecătorul, ceva mai împăcat sufleteşte, a mai trăit cât să-şi rânduiască trecerea Styxului. A fost chemat şi el la judecată. La judecata Tatălui Ceresc.

(Fragment din textul ”Un om împotriva sistemului”, publicat pe post de prefaţă la volumul ”Idealuri social democrate versus trădarea naţională”, Editura Semne, 2015)

Aurel I. Rogojan

↧

Stafia guvernatorului si mitul partidului celor multi

January 30, 2016, 6:58 am

≫ Next: Șarada moldavă

≪ Previous: Un om împotriva unui sistem teleghidat dela varii distanţe

Fragmentarium Politic

Privind la zburdalnicia penala si dubiosenia politica a lui Liviu Dragnea, nu ai cum sa ramai impasibil. In timp ce liderii marcanti din echipa sau aliatii fostului premier Ponta sunt dupa gratii, in arest la domiciliu sau le-a venit randul, ca lui Gabriel Oprea, sa fie pusi pe tapetul DNA, condamnatului cu suspendare Liviu Dragnea ii merge bine mersi.

Dragnea a ajuns la sefia PSD in urma unui context despre care nu se poate spune ca nu a fost „lucrat”, atat in privinta plecarii lui Ponta, pentru care prezumptia de nevinovatie nu a functionat, cat si a venirii sale pe scaunul ramas gol, pentru care condamnarea, deci o vinovatie probata nu prezumata, nu a reprezentat un obstacol.

Multi il aureoleaza pe Liviu Dragnea cu infailibilitatea celui care stie sa-si creeze oportunitatea, cand aceasta lipseste, una din teoriile motivatoare ale vointei de putere. Unii vad in fostul membru PDL un mostenitor al sindromului basescianist de comandant de nava, ori a celui american de comandant sef, cu care vedem ca democratii si republicanii isi garnisesc discursurile in campania pentru alegerile prezidentiale.

Legat de stereotipul de comandant sef, care pare sa fi luat locul celui de comandant de nava, o gandire mai cauzala si mai determinista si-ar putea pune problema: domnule, nu cumva cineva isi bate joc de noi cu separatia puterilor?

In corolar, ca sa faca problema mai acuta si mai discutabila, ar putea sa vina si cu faptul ca Parlamentul polonez a trecut Parchetul si procurorii sub controlul direct al ministrului justitiei si cu afirmatia candidatei americane democrate Hillary Clinton ca daca va deveni presedinta il va propune pe Barack Obama la Curtea Suprema.

Niste enormitati, fara indoiala, din punct de vedere al unei altfel de „corectitudini politice”, privind functionarea puterilor statului. Sa ne imaginam, numai, ce s-ar fi intamplat cu independenta justitiei daca Basescu ar fi ajuns judecator la Curtea Constitutionala, dupa ce si-a incheiat mandatul de presedinte.

Nu spun ca separatia puterilor si independenta justitiei sunt bune sau rele, depinde de situatia din fiecare tara, de sistemul de multipartidism sau unipartidism, de rezultatele cu care acestea functioneaza. Ne putem forma o opinie, poate chiar o concluzie, daca analizam SUA si China, exemple clasice pentru cele doua tipuri de sisteme politice, dar si Rusia, unde dupa parerea mea exista cel mai nou si mai adaptat sistem politic.

Remarc insa ca multipartidismul occidental nu mai functioneaza cu rezultatele de altadata. Nu stiu daca multipartidismul si-a atins limitele istorice sau daca este vorba doar de absenta unor reforme politice intrasistem. Unipartidismul est-european a colapsat tocmai datorita nereformarii interne, spre deosebire de cel chinez, caruia nimeni nu-i poate nega vigoarea si ascendenta.

Ce reforme ar trebui sa sufere multipartidismul, pentru a redeveni performant? Ar fi de imbratisat un unipartidism reformat dupa modelul chinez? Sau s-ar putea vorbi de alternanta dintre multipartidism si unipartidism cu aceiasi naturalete cu care vorbim despre alternanta dintre putere si opozitie? Sunt intrebari care in noianul de crize au inceput sa-i framante pe ganditorii politici.

Alte cateva intrebari, de aceasta data specifice, ar trebui sa ne dea de gandit. A putut si va putea Liviu Dragnea sa obtina de unul singur pozitiile politice pe care le-a dorit sau le va dori, in continuare? Daca raspunsul este negativ, si cred ferm si fara demonstratie ca acesta este, urmatoarele intrebari ar fi care este pretul si cine il va plati? Va fi un pret personal sau de tara?

Vineri, continua dezbaterile ICCJ in dosarul Referendumul, in care presedintele PSD (cata dezonoare pentru aceasta functie, candva de mare vaza) a fost condamnat in prima instanta la un an de inchisoare cu suspendare. Nu cred ca va aduce vreun rezultat. Cel mai probabil va urma un nou termen, in asteptarea jucarii cartilor politice, legate, s-ar parea, de functia de premier. Nonpartizanatul tehnocrat ar fi devenit incomod, se spune pe surse. In episodul de azi vom afla mai degraba un indiciu politic decat juridic.

Deconcertanta este si nonsalanta cu care liderului cu cazier Liviu Dragnea i s-au deschis usile politico-diplomatice in recentul turneu extern, pentru patru zile la Ierusalim si pentru doua zile la Bruxelles. Un semn ca deznodamantul in dosarul juridic al presedintelui PSD nu ingrijoreaza cancelariile. Dimpotriva, numai unui om cu miza si cu viitor i se poate ingadui sa zaboveasca dincolo de praguri.

Am vazut chiar un titlu media, ca Dragnea ar fi dat lovitura de premier in turneu. Sa radem sau sa plangem? Daca Dragnea a invatat de la Basescu sa ceara sprijin dinafara, cu pretul vasalizarii si colonizarii tarii, care este limpede ca nu are cum sa fie concurat de niciun pret personal, nu prea miroase a bine.

Este Dragnea un lider mainstream, de status quo, care a agatat PSD la remorca sistemului Basescu, aka Iohannis? Iata ce spune seful social-democratilor despre initiativa lui Tariceanu privind justitia, de eliminare a sefului statului si ministrului justitiei din procesul de numire a sefilor parchetelor si Inaltei Curti: „Seamana cu ce se intentioneaza la legea alegerilor; avem rezerve.” In traducere Basescu: „Lasati procurorii sa vina la mine.” Inutil de comentat.

Oare cine i-a sugerat presedintelui PSD ideea de a boicota alegerile locale cu doua tururi, care ar spori polarizarea si fracturile din societate, cum s-a grabit sa-i transmita premierului Ciolos, dupa intalnirea pe care a avut-o cu presedintele Parlamentului European, Martin Schulz? Categoric, modificarea prin ordonanta de urgenta a legii alegerilor locale ar fi un abuz, dar nu raspunzi printr-o masura cu consecinte care ar putea fi chiar mai grave. Poate numai daca nu este un act dintr-o preparare de „oportunitate”.

Dubioasa este si atitudinea pe invers a lui Dragnea fata de birocratii de la Bruxelles, angoasati de o eventuala pierdere a locurilor de lux, de unde trag sforile pentru toata Europa. Comparativ cu leadershipurile central-europene, unele chiar si din vestul european, care canta prohodul birocratiei si supranationalismului din capitala UE, Dragnea este gata sa le faca respiratie gura la gura, de reanimare.

Socialistii europeni (PES), care, cu cateva exceptii, au fost dintotdeauna catusele din aur cu care capitalismul a tinut stanga ostatica, prin coruperea masiva a liderilor, i-au cerut presedintelui PSD sa organizeze in primavara, in Romania, un eveniment pompos denumit „Relansarea Europei”. Insiderii spun ca ar fi vorba de un fel de nunta aniversara, din cele care se fac dupa un anumit numar de ani de casatorie, prin care se reinnoiesc juramintele de dragoste. Un ritual prin care social-democratii romani se mai leaga cu inca o franghie de sistemul capitalist.

Mai greu de inteles cum brusc PSD nu mai are specialisti in campanii electorale, de-i ia pe cei oferiti de PES, dar ne cam dumirim cand aflam ca socialistii ii trimit cu tot cu mesaje de stanga, promovate la nivel european. Probabil ca Dragnea este fericit cu si de atentia care i se acorda, de invitarea la sedintele premierilor si sefilor de stat de stanga din Europa, totul, fireste, pentru ca PSD sa devina un model de social-democratie in regiune. Scepticii cred insa cu totul altceva, ca la pachet cu oferta socialista este si manipularea.

Ceea ce a promis la schimb PSD, „sa fie partidul celor multi”, se inscrie in linia traditionala. Mai crede insa cineva in mitul „partidului celor multi”? Cand alegerile nu mai sunt castigate de partidele cele mai mari, care au cam devenit ceva relativ, fluctuant? Cand intentiile de vot sunt atrase de strategiile care ies din carapacea unui partid, de partide care pot fi mici la numar, dar mari in programe ale interesului national, unitatii, independentei, suveranitatii, pe toate palierele, de la securitate, prosperitate si resurse, pana la pastrarea identitatii, traditiilor etnice, culturale, religioase? Cand dezvoltarea incepe cu conservarea?

↧

Șarada moldavă

January 30, 2016, 7:12 pm

≫ Next: Adrian Nastase roaga cititorii sa interpreteze acest desen al lui Gopo pentru politica românească

≪ Previous: Stafia guvernatorului si mitul partidului celor multi

Adrian Severin

În fine, după multă vreme, problema unificării României cu Republica Moldova se discută pe față la nivel de masă. Asta nu pentru că a dorit-o cineva sau cineva ne-a infiltrat-o pe agenda mediatică. Dezbaterea a fost impusă de evenimente. Respectiv de prăbușirea statului moldav.

Tema a fost abordată și până acum dar fie în cercuri închise fie doar la nivelul unui segment relativ mic al populației.

În primele două mandate ale Președintelui Iliescu, în ciuda unor gesturi romantice precum cel al celebrului „pod de flori” de pe Prut, chestiunea a rămas în afara agendei politice principale, încărcată de preocuparea pentru păstrarea integrității teritoriale a României postbelice și dejucarea planurilor (reale sau bănuite) vizând dezmembrarea acesteia. Cei mai mulți dintre liderii români ai începutului de deceniu 1990 se gândeau că fuga simultană după doi iepuri – păstrarea a ceea ce aveam și recuperarea a ceea ce pierdusem – se poate solda cu ratarea ambilor.

Pe timpul Președintelui Emil Constantinescu, când România făcea eforturi imense pentru intrarea în NATO și UE, poziția oficială a României a fost că „românii din dreapta și din stânga Prutului vor fi iarăși împreună în cadrul aceluiași stat care se va numi Uniunea Europeană”. Poziția a fost menținută și pe durata celui de al treilea mandat al Președintelui Iliescu. Astfel se răspundea avertismentelor occidentale potrivit cărora proiectul „reunificării” ar fi fost incompatibil cu cel al integrării europene și euro-atlantice a României. În acest context aducerea în discuție a subiectului respectiv de către reprezentanții Rusiei era privită ca o provocare căreia fie nu i se răspundea fie era respinsă. (Eu convenisem cu omologul rus, Evgheni Primakov, să o punem pe o agendă cu probleme sensibile rezolvabile pe termen lung, paralelă celei curente. Nu am mai apucat să discutăm acele probleme.)

În fine, Președintele Traian Băsescu, cu legitimația de membru NATO și UE în buzunar, a făcut din reunificare una dintre prioritățile sale. A și declarat-o spunând că aceasta ar trebui să fie noul proiect de țară al României. Fie el o idee bună sau rea, proiectul nu s-a închegat într-o strategie coerentă și nu a fost servit cum se cuvine din cauza lipsei de pricepere a inițiatorului său. Ca să nu mai vorbim că dezbinarea înăuntru și unirea în afară nu sunt două politici care să poată fi asociate.

În spatele discursului de fațadă, în anii 1990 (la debutul cărora URSS încă mai exista și nu se putea vorbi deja de o Moldovă independentă) temeliile unei posibile unificări au fost puse pe terenul educației, al mass media și al convergenței administrative. (Mulți români moldoveni au primit burse de studiu în România, un accent special punându-se pe pregătirea viitorilor lucrători în administrația de stat dar și în instituții nestatale de interes public.) În a doua parte a acestui deceniu și la începutul anilor 2000, s-au croit planuri vizând integrarea economică a celor două state, domeniile prioritare fiind infrastructura de comunicații (căi ferate și telefonie) sau cea energetică. (Implicarea Republicii Moldova ca acționar pe credit românesc la ridicarea unuia dintre gurpurile centralei nucleare de la Cernavodă, este un exemplu). Dacă din primul set de proiecte s-a făcut prea puțin, din cel de al doilea nu s-a făcut aproape nimic. Nu s-au promovat nici măcar politici pentru stimularea și sprijinirea investițiilor private românești în Moldova; în timp ce investițiile rusești se intensificau. Aceasta pentru ca, în a treia fază, după 2004, totul să se rezume la discursul și simbolistica politico-diplomatică; adică, practic la zero. De aici se pleacă acum. De la două state românești aproape de loc integrate. Două state separate de … aceeași limbă.

Dezbaterile ultimelor zile au cel puțin meritul de a pune problema în termeni clari și a împinge spre abordări argumentate. Ele au scos la iveală o contradicție ghicită dar nu chiar formal afirmată în societatea românească: aceea dintre unioniștii entuziaști și antiunioniștii fanatici. Cei dintâi au atât mintea cât și inima calde. Ei văd în unire un act determinant pentru măreția viitoare a destinului național românesc. Cei din urmă le au pe amândouă reci. Pentru ei importante sunt cheltuielile și disconfortul aduse de „unirea a două nevoi”, asociat cu complicațiile aferente administrării unei mari și problematici minorități rusofone, aduse de valul unirii. Este nevoie însă de lideri cu mintea rece și inima caldă.

Dilema este înșelătoare; iar asta pentru că este analizată prea târziu. Acum nu prea mai contează inițiativele românești. România va fi obligată să reacționeze față de ceea ce se petrece în afara controlului ei.

Să începem cu Republica Moldova însăși. În privința acesteia, ca de obicei, Occidentul a greșit atunci când i-a împărțit pe liderii moldavi în pro-europeni și pro-ruși. Greșeala este omenească; perseverarea în greșeală este diabolică. În realitate, elita post-sovietică a Republicii Moldova este formată din clanuri oligarhice corupte cu interese în UE și clanuri oligarhice corupte cu interese în Federația rusă. Nici unul dintre acestea nu este interesat în binele Moldovei; oricum un bine greu de definit în lipsa unei identități culturale și geo-politice clare a acestui spațiu. Pentru toți Moldova este doar un vehicul folositor spre a-i transporta la ținta dorită de fiecare grup de interese.

Deși de multă vreme acest lucru era clar sau ar fi trebuit să fie clar, nimeni în UE – inclusiv în România – nu a spus adevărul. S-a ajuns până acolo încât, pe fondul eșecului politicii de vecinătate estică a UE, Republica Moldova să fie prezentată ca fiind campionul integrării europene printre membrii Parteneriatului estic. Birocrația bruxelleză avea nevoie de un exemplu de elev recuperat și l-a găsit la Chișinău; după cum avea nevoie de codașul clasei, pe care l-a plasat la București. Rusia a folosit subtil dogma occidentală a luptei împotriva corupției spre a spulbera aparențele grijuliu întreținute cu privire la situația Moldovei transprutene și a arăta lumii că „regele moldav este gol”.

Pentru cetățenii moldoveni – ca și pentru cei români – corupția este sursa nedreptății sociale. Exacerbarea acestei nedreptăți a fost posibilă – cred ei, după ce „industria anticorupției” le-a spălat creierele – din cauza libertății. A libertății interne, numită democratică, și a celei externe, numită națională. Prin urmare, reabilitarea dreptății sociale, care a devenit prioritară, justifică abandonarea libertății. Pe plan intern, asta înseamnă dictatură; pe plan extern, dominație străină, adică renunțarea la suveranitate.

Orice alegeri libere vor conduce spre acest rezultat. Occidentul euro-atlantic (și în primul rând România) nu îl dorește întrucât asta ar însemna aducera Rusiei la granițele sale. Nici Rusia nu îl dorește pentru că aceasta ar avea drept consecință preluarea răspunderii pentru administrarea viesparului moldav, ceea ce îi aduce numai dureri de cap.

Moldova, observa geopolitologul american George Friedman, în epoca modernă a aparținut totdeauna cuiva. O vreme a aparținut României, o alta URSS. URSS a dispărut; România mai există. Eșecul statului moldav autodeterminat în 1991, demonstrează neviabilitatea lui. În aceste condiții pentru moldoveni – deopotrivă românofili sau rusofili, românofobi sau rusofobi, unioniști sau antiunioniști – unirea cu România apare a fi unica soluție de salvare. Nimeni altcineva nu poate fi obligat să îi ia în grijă pentru a le rezolva problemele existențiale. Cu fiecare zi care trece această percepție va deveni tot mai apăsătoare. După cum inspirat spunea domnul Dan Dungaciu, „România este tot ce îi mai rămâne Moldovei după ce i s-a luat totul.” Or, acum i s-a luat sau a pierdut totul.

În același timp, avansul Rusiei către Marea Neagră atât prin anexarea de jure a Crimeii cât și prin anexarea de facto a Abhaziei, cumulat cu adâncirea haosului în Ucraiana și cronicizarea crizei hinterlandului transnistrean al Odesei, impune Occidentului „anexarea” compensatorie a Moldovei, ca parte a unei noi arhitecturi de securitate esteuropene. Către asta împing și mișcările anticoloniale din statele Grupului de la Vișegrad. Pentru Occident (în special SUA) este urgentă consolidarea unui spațiu la est de est, respectiv inventarea unui alt Vișegrad la est de Vișegrad. Aceasta nu poate fi decât o uniune româno-moldavă. Occidentul nu își poate apropria Republica Moldova decât prin România; cel mai probabil, aruncând din nacelă în acest scop balastul transnistrean.

O Moldovă „staliniană” – adică una care ar include și Transnistria – ar fi greu de cedat de către Rusia și imposibil de digerat de România. În discuție rămâne deci Moldova „ștefaniană” sau ceea ce a mai rămas din ea. La o primă strigare Bugeacul ar rămâne în afara acestui aranjament dar tocmai el prezintă o importnață strategică esențială pentru Europa întrucât apără gurile Dunării. De aceea, un schimb teritorial al Transnistriei cu sudul Basarabiei istorice va face obiectul unei tranzacții geo-strategice ruso-euro-atlantice sau ruso-americane. Războiul propriu-zis este exclus întrucât nici un american sau vest-european nu este gata să moară pentru Ucraina iar, pe de altă parte, Rusia este mult mai utilă ca partener în lupta cu islamul politic sau ca putere de echilibrare a altor actori regionali și globali, decât ca inamic „legitim”.

Cum va reacționa Bucureștiul atunci când o mișcare unionistă la Chișinău, de astă dată susținută și propulsată în tandem de Rusia și de SUA (cu sau fără contribuția UE), va cere explicit unirea? Cine va putea spune „nu” la București? Iar de se va spune „da”, cine va ști și va putea gestiona consecințele acestei decizii? Nu mai puțin forma în care va avea loc o asemenea unire va fi un subiect extrem de delicat. Dacă se va opta pentru un stat unitar, costul economic și cel legat de integrarea minorităților naționale vor fi gigantice spre insuportabil. Dacă se va opta pentru o formulă federală, aceasta va pune în discuție așezarea constituțională a întregii Românii. Fi-va oare formula confederală, cel puțin pentru o perioadă de tranziție, o soluție teoretic optimă și în același timp fezabilă? Iată ceea ce trebuie să discutăm la București. Nu dacă ci cum.

Geaba îi ceartă politicienii români pe cei moldavi și le cer să facă reforme înainte de a primi ajutor. Clasa politică moldavă nu este capabilă și în poziția de a face reforme iar în lipsa ajutorului extern Moldova se va prăbuși cu totul în brațele românești ale unui Occident deopotrivă impotent și egoist. Singura reformă pe care liderii de la Chișinău sunt capabili să o facă și care poate da un minim de rezultate este unirea cu România. Pe aceasta o vor face dacă li se va plăti „comisionul” adecvat.

Iată termenii discuției și miza analizei. Bucureștiul trebuie să treacă imediat la negocierea condițiilor politice și financiare ale eventualei uniri, cu guvernele de la Moscova, Washington, Berlin, Paris, Roma și Londra. Trebuie să o facă, așa cum am mai spus, cu mintea rece și inima caldă. Precum și cu smerenia impusă de o turnură mai mult sau mai puțin așteptată a istoriei, care îi deschide perspectiva revenirii în familia jucătorilor strategici, precum și pe aceea a unui destin național readus sub semnul măreției.

Comments

Nacu Mihael Laurentiu Domnule Severin, chiar credeti ca avem politicieni capabili sa gestioneze un proiect de asemenea anvergura, care sa aiba minte si inima romaneasca?

Adrian Severin Avem. Mulți sunt la DNA. Cei care au rămas nu au anvergura necesară. De aceea au fost și lăsați să rămână. Vremurile își creează însă personalitățile de care au nevoie. Să sperăm că așa va fi și de această dată.

Nacu Mihael Laurentiu Domnu'Adrian Severin, va faceti ca nu stiti ce spuma scoate revolutia la suprafata...

George Halarescu Aspirația că România are capacitatea de a se uni cu R M este una optimist naivă. Avem mai multe lucruri care ne separă decât care să ne unească, circumstanțele internaționale sunt total nefavorabile. UE stă pe un butoi de pulbere, unirea R M cu România a fi un fitil aprins. Noi să negociem integrarea ? eu cred că este o glumă. Noi nu am avut puterea să le dăm un împrumut, trebuie să cerem permisiunea FMI sau cine mai știe a cui, integrarea economică este o utopie pentru că noi nu avem puterea să facem o autostradă în estul țării noastre. Gazoductul este un proiect sistat deși circumstanțe favorabile au existat să fim furnizori de gaze. Cât privește formula federală pentru România cred că s-ar alimenta tendințe separatiste și ne-am complica situația. Încă nu avem forța economică și nici cea politică și diplomatică să facem ceva.

Adrian Severin Dle Halarescu, nu schimbati ipoteza! Sa zicem ca sunteti prim ministrul Romaniei si vi se comunica faptul ca Rep Moldova este in faliment iar guvernul sau va cere unirea cu Romania, act sustinut prin manifestatii populare. SUA si UE, in intelegere cu Rusia, va cer sa acceptati propunerea. Ce faceti?

Mikael Tincu Credeti ca ne intreaba cineva?

George Halarescu Dle Adrian Severin admitem această ipoteză. Ar fi o naivitate să cred că pot să răspund, dar am să încerc. În aceste circumstanțe favorabile cred că primul lucru care trebuie făcut sunt: găsirea unei soluții pentru evitarea falimentului și garanții internaționale. Concomitent vor trebui organizate referendumuri în ambele țări pentru a se vedea dacă se dorește cu adevărat unirea, fără suport popular ... . Unirea ar trebui să se facă în baza unei foi de parcurs în care să fie clarificate problemele cu vecinii , legislația republicii Moldova și reorganizarea administrativ teritorială. Modificarea Constituției noastre ar trebui să prevadă doar faptul că a avut loc actul unirii și că aceasta este garantat. Foaia de parcurs trebuie să fie una clară, sprijinită și negociată cu UE. RM unită cu România este parte a UE, iar pentru această situație specială trebuie alocate fonduri speciale. Vor trebui organizate alegeri locale, iar autoritățile nou integrate vor avea nevoie suport și logistică de la București. Toate acestea vor trebui completate de un proces de investiții în infrastructură pentru a conecta regiunea și județele nou alipite la restul țării. În cadrul foii de parcurs vor trebui avute în vedere perioadele de trecere la valuta românească, schimbarea documentelor alocarea bugetelor, consolidarea granițelor de est, etc. Mă gândesc că problema Transnistriei este clarificată fie este parte a României, fie este vecină și i se recunoaște statutul. În acest caz am avea Rusia „vecină”. Răspunsul meu este unul spontan și nefundamentat, dar ce este interesant e următorul aspect : dacă această situație ar deveni reală noi nu cred că am ști cum să acționam organizat, să avem o strategie. Este adevărat că eu nu sunt premier, dar trebuie să recunosc că nu m-am gândit la unire, ci la faptul că circumstanțele actuale o face imposibilă iar adoptarea acestui deziderat bazat pe nostalgii și sentimentalisme este păguboasă în relația cu toți partenerii implict cu Rusia. PS. Promit că am să reflectez și la această perspectivă.

Adrian Severin George Halarescu ați și calificat circumstanțele ca fiind "favorabile". Favorabile cui? Unirii? Desigur. Dar ideea unirii nu vi se pare favorabilă României. Vedeți, despre aceste lucruri trebuie vorbit. Și mai ales Guvernul trebuie să se gândească la toate problemele menționate de dvs (și la altele), să le dea răspuns și să negocieze soluțiile. De aceea am scris ceea ce am scris. Ce dorim noi contează mai puțin. Ne vom confrunta cu o anumită situație și trebuie să ne pregătim spre a-i face față. Ea ne va pune în fața a nenumărate dificultăți. Cu înțelepciune vom putea transforma această sfidare într-o mare șansă. Sper ca discuția noastră să fie urmărită și să încurajeze factorii de decizie să se pună pe treabă.

Adrian Severin Mikael Tincu, dacă nu ne întreabă nimeni, trebuie să ne băgăm noi în vorbă. La mijloc este destinul nostru.

Veronica Dyv Ce-i in Moldova asta... fetele in Uniune....baietii in Rusia.

Serban Paunescu Ar trebui un referendum ca sa se afle si parerea populatiei din ambele tari.

Cap Compas Bine zis...bine scris...SARADA MOLDAVA!De la podurile de flori si micul trafic de frontiera la aspiratii mai substantiale.Din pacate Moldova trebuie mai intai sa se uneasca cu ea insasi sau sa se resemneze in fatalitatea ciuntirii teritoriale.O suprafata cat Dobrogea este ucraineana iar Transnistria nu a fost dincolo de NIstru niciodata a Moldovei a Basarabiei sau a Romaniei.Un Occident care nu este in stare sa gestioneze 1 milion de guri de hranit ale refugiatilor nu are acum grija noastra.Iar pentru multi dintre politicienii din Romania din pacate Moldova ramane doar o masa de manevra...cateva voturi in plus in campania electorala.Titi Dinca

Mikael Tincu De retinut 'Pentru cetățenii moldoveni – ca și pentru cei români – corupția este sursa nedreptății sociale. Exacerbarea acestei nedreptăți a fost posibilă – cred ei, după ce „industria anticorupției” le-a spălat creierele – din cauza libertății. A libertății interne, numită democratică, și a celei externe, numită națională. Prin urmare, reabilitarea dreptății sociale, care a devenit prioritară, justifică abandonarea libertății. Pe plan intern, asta înseamnă dictatură; pe plan extern, dominație străină, adică renunțarea la suveranitate.

George Valeriu Henciu Niciodată vreo dictatură nu a echilibrat societatea.

George Valeriu Henciu Iar corporațiile care defapt sunt cele care conduc ele fiind adevăratul "dictator" te fură legal. Din punct de vedre legal ele nu sunt corupte. Moral da. Și în primul rând să mai vorbim și de corupători nu numai de corupți. M-am plictisit de atâta corupție doar cu corupți și fără corupători. Corupătorii își vad bine merci de miliardele furate.

Daniel Constantin Foarte bun.. complet. As spune insa ca pentru a respecta total democratia si principiile ei, inainte de orice demers politic e nevoie de un referendum.. atat la noi cat si la ei. Macar de dragul democratiei sa respectam asta. Apoi as mai spune ca triada fortelor care au interese intr un fel sau altul in acea zona, SUA, Rusia si Uniunea Europeana, sa faca o treaba, cum se facea pe la 1900: o declaratie in scris prin care recunosc o eventuala unire, nu se vor amesteca in politica interna nici inainte si nici dupa unire, si ca niste eventuale granite vor fi respectate. Parca retraim sfarsitul primului razboi mondial.. cand in genunchi, rugam marile puteri sa nu ne bata prea tare. Raman la ideea mea... a existat un moment cand unirea era posibila.. avea sanse. Si ar fi fost o unire reala.. 1990. Ambele romanii ar fi avut un start comun.. pentru ca azi din pacate rep moldova e in urma cu vreo 20 de ani. O tara ca romania, sa trebuiasca sa aibe grija si de fratele mai mic, putin handicapat.. Si o romanie care va lua palme pentru orice se va intampla in zona rep moldova... si un alt MCV, si alte conditii pentru securizarea granitelor.. pfff.. nici nu vreau sa mi imaginez.

Henrieta Szabo pentru a performa intr-o problema atat de complexa, grava dar si delicata,Romania ar avea nevoie de oameni de stat , capabili sa faca diferenta pe masura realizarii unui deziderat maret ce vizeaza destinul national ,cat si perspectiva revenirii în familia jucătorilor strategici. Elita politica romaneasca a fost redusa la tacere sau plimbata pe culoarele tribunalului , astfel ca o strategie politica pentru un domeniu atat de important si sensibil care ar trebui sa fie facuta cu inteligenta si gandita cu " mintea rece si inima calda " nu prea pare sa fie la indemana actualei clase politice cufundata intr-o crasa mediocritata si aservita strainatatii

↧

Adrian Nastase roaga cititorii sa interpreteze acest desen al lui Gopo pentru politica românească

February 1, 2016, 6:32 am

≫ Next: Machiavelli şi… NATO Dr. Afrodita Iorgulescu

≪ Previous: Șarada moldavă

miron1947ianuarie 30, 2016 la 2:25 pm
Mie-mi sugereaza ipocrizia, in general, nu numai in politica.
laurentiuianuarie 30, 2016 la 2:35 pm
intotdeauna exista ceva in mintea ta care se uita in trecut
Klanus Ciolanis-CioKlosianuarie 30, 2016 la 2:56 pm
Oricum ar fi, orice ar face, oriunde ar merge, Băsescu o are în minte doar pe Udrea.
Mikael Tincuianuarie 30, 2016 la 4:32 pm
Fata morgana din politica romaneasca – dupa iluzie urmeaza deziluzia.
fragmentariumpoliticianuarie 30, 2016 la 4:39 pm
Nu vad niciun titlu langa nume. Probabil in desenele satirice nu se obisnuieste, pentru libertatea interpretarilor. Este cunoscut, in zilele noastre, multumita psihologiei producatorilor si consumatorilor de arta, ca intr-un acelasi produs artistic nu toti privitorii vad acelasi lucru. Explicatia este ca tot ceea ce vedem, vedem cu toata cultura si experienta noastra, care sunt diferite de la individ la individ. Imi amintesc ca pe vremea cand inca nu eram inapoia, ci in fata catedrei, un inalt si vestit demnitar, care era rector, dar si scriitor si jurnalist, a venit la un seminar de istoria culturii, unde a pus o intrebare, ce simtim si cum interpretam un tablou de pictura. Primele raspunsuri, care literalmente au tasnit, tineam la profesorul nostru, care parea mai fastacit decat studentii sai, nu au depasit cu prea mult pragul senzorial al perceptiilor, o colega a spus chiar ca ii cresc pulsul si transpiratia, cand se uita la un tablou celebru (daca imi amintesc bine, s-a referit la un tablou al pictorului care si-a taiat urechea si a trimis-o in plic iubitei). Am zis si eu ceva, simtisem ca explicatia trebuia dusa undeva mai sus, in planul sentimentelor, ideilor, asociatiilor de idei, formatoare de atitudini, comportamente samad, nu am aflat daca sau cat am nimerit-o… Privind la desenul satiric al lui Gopo (desi legate intre ele, fac o oarecare distinctie intre caricatura, care preponderant tinteste persoane, si satira, care mai degraba biciuieste moravuri; este un etalon propriu, pe care nu-l pretind altora), l-as intitula “Ipocrizia si Desfraul”, ori, mai in extenso, pentru a fi mai explicit, Al treilea ochi al Ipocriziei, pe care, spre deosebire de clarvazatori il are la spate, si Ghearele Desfatarii (ei, da, desfatarea vicioasa are intotdeauna niste gheare). Ipocritul, perfect incarnabil in politicienii de pe scena capitalismului romanesc, vrea sa fie perceput ca este ceea ce nu este, vedem cum in timp ce masca priveste inainte, subconstientul intoarce capul, adulmeca viciul, nu-i poate rezista, se lasa sedus, corrupt, poate ca face parte si dintr-un scenariu, dar lucrurile astea nu se vad public, si asta conteaza pentru Ipocrit. Tot asa, rememorez o scena cu un amic, care, pentru mine cel putin, suferea de o dedublare de personalitate: in timp ce in spate ii critica de-i rupea pe unii politicieni, se ducea la actiunile lor, ocupa loc in fata, aplauda, scanda… “Bine, bine, il intrebam contrariat, dar de ce te vari in ochii celor pe care nu ii agreezi?”. Ma privea, nu stiu daca cu mila sau cu dispret, dar imi raspundea, intr-un fel enigmatic: „Ce stii tu. Este bines a fii vazut.” Chestia asta seamana ca doua picaturi de apa cu scenele in care unii se tanguiesc de mama focului in mijlocul strazii, punandu-si tarana in cap, doar pentru a fi vazuti, pentru ca “este bine sa fii vazut”, in timp ce un ochi il are intredeschis, pentru a vedea impresiile si reactiile pe care le provoaca… Inchei cu o clasica precizare, intre personajul ipocrit al lui Gopo si o persoana din realitate, de la Palatul Cotroceni, nu este decat o asemanare intamplatoare.
Sbarnu Ionianuarie 30, 2016 la 5:35 pm
Tare…
Mihaela Erika Petculescuianuarie 30, 2016 la 6:06 pm
Puţin probabil ca în concepţia lui Gopo desenul să fi avut vreo relevanţă politică. În context apolitic deci, ar fi vorba de viziunea erotică a unui bărbat pămpălău. Dar dacă trebuie să-i căutăm o conotaţie politică, atunci ar putea deveni imaginea unei colege de partid în mintea unui politician discret – sau care încearcă să fie discret.
vasiloiianuarie 30, 2016 la 6:28 pm
Barbatul, are un creier care este atasat femeii,sexului,frumusetii,adica usor de manipulat!
Luminita Arhireianuarie 30, 2016 la 6:41 pm
Oricât ar părea de ciudat, înainte ca Ion Popescu Gopo să-l ”inventeze ” pe omuleț , adică partea stângă a imaginii, el s-a lansat, în presa umoristică din timpul războiului, cu caricaturi în care personajul voluptos din dreapta imaginii era cel mai adesea și cel mai robust reprezentat. Așa că desenul pe care îl postați cred că este mai curând o nostalgie și nu o alegorie…
Omulețul, realizarea de maturiatate a lui Gopo, privește , cred, cu o oarecare căldură către efigia femeii fatale, ca spre propria-i tinerețe.
Iată ce declara autorul despre creația sa de maturitate: „Am făcut un omuleț cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu și-i poate da peste cap și nici nu se uită galeș. Mi-am redus de bunăvoie posibilitățile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feței. Subiectul însă a căpătat forță.”
Așadar, poate fi sentimental omulețul inexpresiv , așa cum îl descrie ”tatăl” său? Ei bine, desenul pe care îl postați spune că da…
Nu am știut că există o combinație , dulce-ironică, mi se pare mie, a două epoci total diferite de creație a lui Ion Popescu Gopo.
Când eram copil, am răsfoit , fascinată, revistele din timpul războiului, ”salvate” de tatăl meu, și pe care mi-era aproape frică să le desfac, pentru că deveniseră fragile ca aripile de fluture și mi se părea că s-ar putea preface în praf, oricând, între degetele mele. Acolo am văzut pentru prima oară caricaturile lui Gopo. Mi le aminteasc perfect…femeile cu piciore lungi și coapse bine exprimate, cu fustele bătute de vânt și cocoțate pe pantofi superbi, cu ”platformă”, erau personajele principale. Ca și în desenul pe care îl prezentați astăzi, erau ÎNTOTDEAUNA dominatoare, supradimensionate, totale…
……………………………………………………………………………
O interpretare politică? Mai bine o amintire frumoasă…
mihaelataniastoicaianuarie 30, 2016 la 6:46 pm
Ai o altă cauză?
George Banianuarie 30, 2016 la 7:27 pm
Desenul nu ne arată cine e în față: o babă fleșcăită, în mână cu drapelul american….
fostă basarabeancăianuarie 30, 2016 la 8:35 pm
O entitate GOALĂ, cu multiple și înșelătoare personalități, conduce o justiție, care, în loc să fie neprihănită și oarbă, este ca o parașută pe centură și chioară?
Iordache Marilenaianuarie 30, 2016 la 9:16 pm
O femeie frumoasa poate fi de fapt viciul lipsei de stapanire. Tot o femeie frumoasa poate fi si dorinta de putere ( cineva a spus ca a face dragoste este ceva searbad pe langa pasiunea pe care puterea o starneste ). Tot o femeie frumoasa poate fi si dorinta de imbogatire cu orice pret.” Fata Morgana” pe care politicienii o zaresc la orizont si pe care unii o pot atinge ( Basescu de ex. ) crezand ca sunt intr-o oaza si descoperind in cele din urma desertul care-i inconjoara. Sa ne mai miram atunci ca politicienii nostri au fata intr-o directie si mintea in alta ???
P.S. „Fata Morgana” tenteaza si femeile nu numai barbatii…Desigur ca are multiple infatisari in functie de persoana care „intoarce capul”.
Radu Humorianuarie 30, 2016 la 9:48 pm
Cu cât e omul mai mic, cu-atât e ispita mai mare !
Era o ispită mult prea mare !
Probabil că până la urmă omul lui Gopo nu-i va rezista !
Crede cineva că oamenii noştri ( politici) vor rezista ?!
Punând mai presus interesul naţional ?
Hai să-i numărăm pe cei care încă au mai rămas !
Radu Humorianuarie 30, 2016 la 10:21 pm
„La fapte mari, oameni pe măsură !”
Că altfel … „dau bir cu fugiţii”.
Adrian B.ianuarie 30, 2016 la 10:40 pm
Amandoua sunt coorve . Si politica si doamna aceea care fuge dupa acel Cristi Borcea stilizat …
a69153ianuarie 31, 2016 la 3:00 am
Desenul este incomplet… Ii lipseste „ţinuta” precum politicii noastre. Sa nu mai vorbim de cadenţa , si de simtul proportiilor …
Radu Humorianuarie 31, 2016 la 7:53 am
Omul lui Gopo – Buşoi şi Primăria Capitalei ! :lol:
Un om prea mic, pentru o pălărie atât de mare !
Vor să bată toate recordurile !
Nu le ajunge că au cel mai înalt şi…străin preşedinte, vor şi cel mai mic şi caraghios primar general. Cu litere mici, cum altfel ?! ;)
ZeVianuarie 31, 2016 la 9:09 am
Cine este spectrul Evei” ? O fi proiectia astrala a Monicai Macovei, sau Alinutzei Mungiu (Pippidi) ? Ar vrea ele…. (Z)
Cornelia Plavicheanuianuarie 31, 2016 la 9:29 am
nu se poate opri sa nu se gandeasca la constructia minunata careia i-a’ntors spatele… :D
Oscar Wildeianuarie 31, 2016 la 2:29 pm
Transpunera în desen a celebrului aforism a lui Nicolae Iorga.
Andiianuarie 31, 2016 la 2:47 pm
Politica românească e o curvă imensă (atentie! fără chip şi fără maniere, cu gheare în loc de degete, doar oarecare ambalaj) şi oamenii cu demnitate se retrag (o ocolesc) chiar dacă urmaşii lor ar pofti un pic la ea, pentru că încă nu o cunosc (n-au fost sfâşiaţi de ea) ……
Crisianuarie 31, 2016 la 4:22 pm
Cum „gândește” bărbatul când vede o tipă sexy foc…
teostancianuarie 31, 2016 la 4:31 pm
Dacă nema putirința ce mai chichirez gîlceava!
Crisianuarie 31, 2016 la 5:10 pm
Uau! Acum văd că ați zis s-o interpretăm în legătură cu politica românească…
Draghi Puterityianuarie 31, 2016 la 7:24 pm
Chiar si in politica romaneasca, vine un moment in care privind inapoi constati ca anumite lucruri ti-au adus multe satisfactii. Si, mergand mai departe, regreti despartirea… :)
Ghita Bizonu'ianuarie 31, 2016 la 8:11 pm
Omuletu este un politician preacinstit care nici usturoi nu a mancat, nici gura nu-i miroase si care este cica extrem de virtuos.
Silueta voluptoasa la care cica nu se uita este ce viseaza el : bani, viloaie, influeneta, gagici june duse in hoteluri scumpe foc , finatari de campanie samd etc si ce oti mai vrea
Acum puneti vou numele omuletului!! Care este cel „preacinstit” ?!
serbanflfebruarie 1, 2016 la 12:59 am
Vai,ce simplu era! Mi-a picat greu fisa.
(Înseamnă că-am îmbătrânit rău și-o fi venit vremea să mă dau la mă-sa, cum zicea o zicală din vremea telefoanelor publice fără cartelă?!)
Desenul în sine este clar o posibilă vizualizare a celebrei formulări: „În spatele oricărui bărbat de succes este, întotdeauna, o femeie de succes!”
Problema propusă este identificarea existenței, în politica vremurilor noastre, a unui asemenea cuplu.
Am picat, inițial, în capcana: el = băsescu, că tot românul a văzut cât l-au sprijinit femeile, dar mi-am dat seama că pentru ea nu se califică nici mungiu-pippidi, nici macoveasca, nici chiar merkel și nici femeile din rândul doi (sulfina, pora, reading, ș.a.m.d.).
Mi-au trecut prin minte săftoaica și țurcanca, care, cu puțină bunăvoință ar fi mers, dar astea au sărit pârleazul, cel puțin ca aparență oficială.
Pistă falsă este și ea = udrea, unde realitarea cere corolarul: „și în spatele unei femei de succes stă un bărbat de succes”.
ÎNTR-UN FINAL, REUȘIND SĂ IES DIN CAPCANĂ, M-AM DUMIRIT:
el = klaus johannis
ea = Carmen Johannis.
Domnule Adrian Năstase, v-am apreciat întotdeauna umorul și inițial n-am vrut să intru în joc, dar … asta-i viața, m-am dat bătut! Felicitări!

↧

Machiavelli şi… NATO Dr. Afrodita Iorgulescu

February 4, 2016, 12:46 pm

≫ Next: Why Michael Hudson is the World’s Best Economist

≪ Previous: Adrian Nastase roaga cititorii sa interpreteze acest desen al lui Gopo pentru politica românească

„Aceia care pot să renunţe la libertatea esenţială

pentru a obţine puţină siguranţă temporară

nu merită nici libertate, nici siguranţă”

Benjamin Franklin

Am recitit de curând “Principele” [3], capodopera lui Niccolò Machiavelli scrisă la 1513, după „cincisprezece ani, cât am învăţat arta de a guverna”, deoarece ea este citată adesea de politologul american George Friedman în cartea sa “Următorul deceniu” [2], atunci când dă sfaturi preşedintelui SUA pentru deceniul 2011-2021. Friedman a vizitat ţara noastră şi a sfătuit România să nu se bazeze pe NATO, ci pe propriile forţe armate; acum am înţeles de ce: pentru că îl citise atent pe Machiavelli. În cele ce urmează, extind argumentat concluzia lui Friedman de la România la Uniunea Europeană.

Iată ce scria Machiavelli despre armatele proprii şi aliate[3]

„… temeliile cele mai bune ale oricărui stat… sunt legile bune şi armatele bune. Şi, întrucât nu pot să existe legi bune acolo unde nu există armate bune, iar acolo unde sunt armate bune trebuie să fie şi legi bune, voi lăsa deoparte expunerea asupra legilor şi voi vorbi despre armate.Spun, aşadar, că armatele cu care un principe îşi apără statul sunt sau ale lui proprii, sau mercenare, sau aliate, sau amestecate din aceste feluri diferite ... Armatele mercenare şi cele aliate sunt nefolositoare şi primejdioase…”([3], pag. 45, 46)„Armatele aliate, care sunt şi ele armate nefolositoare, îţi sunt trimise de către un conducător de stat puternic, atunci când îi ceri să-ţi vină în ajutor şi să te apere … Armatele de felul acesta pot fi folositoare şi bune atunci când luptă pentru ele înseşi, dar sunt aproape întotdeauna păgubitoare pentru acela care le cheamă, căci, dacă pierzi lupta, rămâi învins, iar, dacă învingi, devii prizonierul lor. ... Împăratul Constantinopolului, pentru a se împotrivi vecinilor lui, a adus în Grecia zece mii de turci, iar când războiul s-a sfârşit ei n-au mai vrut să plece de aici, şi astfel a început înrobirea Greciei de către necredincioşi.Prin urmare, acela care nu vrea să învingă să se folosească de asemenea armate, pentru că ele sunt cu mult mai primejdioase decât cele mercenare. Într-adevăr, prin însăşi natura lor, ele aduc cu sine pieirea, deoarece sunt strâns unite între ele şi deprinse să asculte întotdeauna de altul, iar nu de tine ...Astfel, un principe înţelept ocoleşte întotdeauna acest fel de armate şi se serveşte numai de ale lui proprii: el preferă să piardă lupta cu soldaţii lui, decât să o câştige cu ai altora, judecând că nu este o victorie adevărată aceea pe care o câştigi cu arme străine. ... regatul Franţei ar fi astăzi de neînvins dacă armata organizată de Carol ar fi crescut sau ar fi fost menţinută. Dar, fiind pre puţin înţelepţi, oamenii se apucă uneori să facă un lucru care în clipa aceea pare bun, ceea ce îi face să nu-şi dea seama de otrava care se ascunde în el ... ([3], pag. 50 - 53)

NATO - scurt istoric

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial (început la 1 septembrie 1939), „aliaţii” (coaliţia anti-germană: Franţa, Polonia, Anglia, la început) au chemat în ajutor pe americani (care intră în război în decembrie 1941), ca să înfrângă „puterile Axei” (Germania, Italia şi Japonia). Au obţinut victoria în mai 1945, dar armatele aliate americane nu au mai părăsit Europa de atunci.

În 1949 s-a înfiinţat NATO (North Atlantic Treaty Organization) prin semnarea Tratatului Atlanticului de Nord (cunoscut mai bine sub numele de Tratatul de la Washington) de către 12 state fondatoare: Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit şi SUA. În prezent, NATO are 28 de membri, Grecia şi Turcia aderând în 1952, Germania în 1955, Spania în 1982, Republica Cehă, Ungaria şi Polonia în 1999, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia, Slovenia în 2004, şi Albania şi Croaţia în 2009.

Tratatul de la Washington are doar 14 articole, inima sa fiind „apărarea colectivă”, menţionată în Articolul 5. Tratatul îşi trage autoritatea din Articolul 51 al Cartei Naţiunilor Unite, care afirmă dreptul inerent al statelor independente la apărarea individuală sau colectivă.

Crearea Alianţei a avut iniţial trei scopuri: să împiedice expansiunea sovietică, să interzică renaşterea militarismului naţionalist în Europa, prin prezenţa masivă a forţelor americane pe continent, şi să încurajeze integrarea politică Europeană. Conceptul strategic s-a modificat în timp, la Summitul NATO de la Roma din 1991 fiind adoptată „securitatea cu 5 dimensiuni: politică, militară, economică, socială şi de mediu” (Iulian Chifu, „Rolul NATO în arhitectura de securitate europeană“ [1], pag. 29). La Summitul NATO aniversar din 1999 de la Washington, noul Concept strategic adoptat avea drept componentă esenţială „operaţiunile „out of area” („dincolo de frontiere”), NATO ieşind din teritoriul statelor membre pentru a putea asigura securitatea statelor membre, dar şi a întregii Europe.” (pag. 39) La Summitul NATO de la Bucureşti din 2008, „se face trecerea de la securitatea euroatlantică şi a Europei la nevoia de a avea acţiune globală…” (pag. 45).

La Summitul NATO de la Lisabona din 19 noiembrie 2010, noul Concept strategic adoptat „permite NATO ca, în actualul context global, să poată interveni în cazul oricăror situaţii de criză apărute oriunde în lume. Astfel, NATO nu este numai o alianţă defensivă, ci devine o „instituţie de securitate”. Pe de altă parte, Articolul 5 al Tratatului de la Washington capătă noi dimensiuni, ameninţările la adresa statelor membre nemaifiind văzute doar ca ameninţări teritoriale, ci ca ameninţări de orice fel la adresa securităţii membrilor săi.” (Cristina Vohn, „Relaţiile NATO-UE între cooperare şi divergenţă. Câteva consideraţii.” [1] , pag. 68)

Simultan cu crearea NATO, s-a înfiinţat ceea ce acum se numeşte Uniunea Europeană (UE), o „struţo-cămilă ”care nu este nici federaţie, nici alianţă de state (iniţial 6, acum 28 de state ale Europei). Adică UE nu are armată şi politică externă proprie, printre altele, cum au SUA, ca federaţie.

Prin Tratatul de la Amsterdam (1999), UE a marcat instituirea Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC), cu o componentă de Politică Europeană de Securitate şi Apărare (PESA). „PESA este de fapt componenta militară a PESC, ... care: (1) nu implică crearea unei armate europene, ... (3) Exclude orice formă de apărare teritorială. Aceasta rămâne în competenţa exclusivă a statelor naţionale şi a NATO ... (4) Colaborează strâns cu NATO ... ” (Cristina Vohn, [1], pag. 63)

„Dezvoltarea unei politici commune de apărare a UE a ridicat numeroase semne de întrebare din partea SUA. Îngrijorările Americii vizavi de crearea unei forţe de apărare a UE au fost legate de subminarea NATO. De ce are nevoie UE de o forţă de apărare proprie când marea majoritate a statelor membre ale UE sunt şi membre ale NATO? În opinia Washingtonului, se urmărea diminuarea influenţei militare americane în Europa, ceea ce va face cooperarea militară mult mai dificilă. Unele state europene, în special Franţa, dar şi Comisia Europeană, au dat impresia că urmăresc emanciparea de sub puternica influenţă americană din cadrul NATO.” (pag. 69) „O minoritate a statelor UE conduse de Franţa continuă să fie favorabilă unei identităţi de apărare autonome a UE. ... În fapt, principiul în baza căruia acţionează politica americană vizavi de PESA se concentrează pe prevenirea apariţiei unei Europe prea puternice şi agresive în domeniul securităţii.” (pag. 70)

SUA, UE şi NATO în viziunea lui Friedman

George Friedman (politolog american, fondatorul şi preşedintele STRATFOR, cea mai importantă agenţie privată de analiză geopolitică) ne spune următoarele, printre multe altele extrem de interesante, în cartea sa din 2011, intitulată „Următorul deceniu: De unde venim... şi încotro ne îndreptăm” [2] (sublinierile ne aparţin):

„Această carte tratează relaţia dintre imperiu, republică şi exerciţiul puterii din următorii zece ani (2011 - 2021, n.n.). Lucrarea ... este marcată de temerea mea cea mai mare, şi anume că puterea Statelor Unite pe plan mondial va submina republica. ... Îi invit pe cititori să mediteze asupra a două teme. Prima este conceptul de imperiu neintenţionat. Consider că SUA au devenit un imperiu nu pentru că aşa s-a dorit, ci pentru că acesta a fost cursul istoriei. N-are nici un rost să ne întrebăm dacă SUA ar trebui sau nu să fie un imperiu. America este deja un imperiu. Cea de-a doua temă o constituie, aşadar, felulîn care se conduce un imperiu, iar pentru mine cea mai importantă chestiune din spatele acestei discuţii este supravieţuirea republicii. Statele Unite au fost întemeiate pe împotrivirea faţă de imperialismul britanic. .... Nu îmi este clar dacă republica poate rezista presiunilor imperiului sau dacă America poate supravieţui unei conduceri imperiale defectuoase. Altfel spus, poate conducerea unui imperiu să devină compatibilă cu cerinţele unei republici? ... Susţin cu înflăcărare republica. Se poate ca istoriei să nu-i pese de dreptate, dar mie îmi pasă.” ([2], pag. 13,14)„... În lunga perioadă dintre prima apariţie a „Cortinei de Fier” şi sfârşitul Războiului Rece, această strategie americană de distragere şi manipulare a fost raţională, coerentă şi de o viclenie cu adevărat eficientă. În urma prăbuşirii Uniunii Sovietice, însă, SUA au schimbat strategia concentrată pe efortul de a îngrădi marile puteri cu o încercare neclară de a îngrădi potenţialii hegemoni regionali atunci când purtarea lor ofensa bunul-simţ american. În perioada 1991-2001, SUA au invadat sau au intervenit în cinci ţări - Kuwait, Somalia, Haiti, Bosnia şi Iugoslavia - ...” ([2], pag. 20, 21)„După 11 septembrie 2001, Statele Unite, dezvoltând o obsesie cu privire la terorism, au devenit încă şi mai dezorientate, pierzând cu totul din vedere principiile strategiei pe termen lung. Ca alternativă, au impus un ţel strategic nou, dar intangibil, şi anume eliminarea terorismului. Principala ameninţare, organizaţia al-Qaeda, îşi propusese un scop improbabil, dar nu de neconceput: recrearea Califatului Islamic, teocraţia înfiinţată de Mahomed în secolul al VII-lea, care a rezistat într-o formă sau alta până la prăbuşirea Imperiului Otoman, la sfârşitul Primului Război Mondial. Strategia al-Qaeda consta în răsturnarea guvernelor musulmane pe care nu le considera îndeajuns de islamice, obiectiv ce trebuia atins prin instigarea la răscoale populare în ţările respective. În opinia al-Qaeda, motivul pentru care masele islamice erau asuprite îl reprezenta teama faţă de propriile guverne, bazată, la rândul ei, pe impresia că Statele Unite, care controlau respectivele guverne, nu puteau fi provocate. Pentru a elibera masele de aceşti factori de intimidare, al-Qaeda a considerat că are datoria de a demonstra că puterea colosală a Statelor Unite este doar o aparenţă - că americanii sunt, de fapt, vulnerabili în faţa unui grup restrâns de musulmani, cu condiţia ca aceştia din urmă să fie gata să-şi sacrifice viaţa.Ca răspuns la atacurile al-Qaeda, Statele Unite s-au năpustit asupra lumii islamice, lovind cu precădere Afghanistanul şi Irakul. .... Scopul lor nu era de a învinge o armată şi de a ocupa un teritoriu, ci de a opri al-Qaeda şi de a crea haos în lumea musulmană. Dar crearea haosului este o tactică pe termen scurt, nu o strategie pe termen lung. ... Doar pentru că un lucru precum eliminarea terorismului este de dorit, nu înseamnă că el este şi realizabil sau că preţul plătit se înscrie în limitele raţionalului. ... Primul pas - revenirea la o politică de menţinere a balanţelor puterii în fiecare regiune - trebuie făcut începând cu aria principală de intervenţie militară americană, un teatru de război care se întinde între Marea Mediterană şi munţii Hindukuş. În general, în ultima jumătate a secolului trecut, în această zonă au existat trei balanţe separate de putere - între arabi şi evrei, între India şi Pakistan, şi între Iran şi Irak. În primul rând ca urmare a politicii americane, aceste balanţe sunt acum instabile sau nu mai există deloc. ... Restabilirea echilibrului în regiune, apoi în politica americană în sens mai general, va necesita în următorul deceniu îndeplinirea unor paşi care vor stârni cu siguranţă controverse. Aşa cum voi demonstra ..., SUA trebuie să se distanţeze discret de Israel. Trebuie să ajute la întărirea (sau măcar să înfrâneze slăbirea) Pakistanului. Şi în spiritul antantei lui Roosevelt cu URSS, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cât şi al antantei lui Nixon cu China, din anii 1970, SUA trebuie să ajungă la o înţelegere neplăcută cu Iranul, ... . Orientul Mijlociu este punctul de plecare pentru revenirea Americii la echilibru, dar întreaga Eurasie are nevoie de o reaşezare a relaţiilor sale interne.” ([2], pag. 21-23)„... SUA au trei interese majore acolo: să menţină balanţa regională de putere; să asigure continuitatea fluxului de petrol; şi să înfrângă grupările islamiste care ameninţă Statele Unite.” ([2], pag. 133)„... Ocupaţi cu conflictele din Irak şi Afganistan, americanii nu au mai avut puterea să oprească renaşterea influenţei moscovite, nici măcar să facă ameninţări credibile, care să inhibe ambiţiile Rusiei. ... Pericolul renaşterii Rusiei şi al implicării ei în problemele occidentale va deveni mai evident odată ce analizăm celălalt jucător din această a doua regiune problematică, Uniunea Europeană. Odinioară menită să devină o supernaţiune de rangul Statelor Unite, structura UE a început să dea semne de slăbiciune în timpul crizei financiare din 2008, care a condus la criza economiilor europene sudice (Italia, Spania, Portugalia şi Grecia). Odată ce Germania, principalul motor economic al Uniunii Europene, a văzut că riscă să se asocieze greşelilor şi exceselor partenerilor săi din UE, a început să-şi reevalueze priorităţile. Concluzia care a ieşit la iveală a fost că Germania are mai multe interese comune cu Rusia decât cu vecinii săi europeni. Oricât de multe beneficii ar avea Germania de pe urma alianţelor economice europene, ea depinde în continuare de Rusia, pentru o mare parte din cantitatea de gaze naturale de care are nevoie. Rusia are, la rândul ei, nevoie de tehnologie, de care Germania dispune din abundenţă. În aceeaşi manieră, Germania are nevoie de o infuzie de mână de lucru care să nu creeze probleme la nivel social prin emigrarea în Germania, şi o soluţie dintre cele mai evidente o reprezintă deschiderea de fabrici germane în Rusia. Între timp, cererile din ce în ce mai insistente ale americanilor pentru ajutor din partea Germaniei în Afganistan şi în restul zonelor au tensionat relaţia cu SUA şi au apropiat interesele germanilor de cele ale Rusiei. Toate acestea ne ajută să înţelegem de ce, pentru Statele Unite, revenirea la o stare de echilibru va necesitaun efort semnificativ de-a lungul următorului deceniu, în vederea împiedicării unui parteneriat germano-rus. După cum vom vedea, abordarea cea mai potrivită pentru Statele Unite va presupune o nouă relaţie cu Polonia, ghimpele geografic care poate fi înfipt în coasta unei antante ruso-germane.”([2], pag. 24, 25)„... după cum vom vedea, un grad înalt de interdependenţă globală, având drept centru Statele Unite, creşte, de fapt - mai degrabă decât să scadă -, pericolul izbucnirii unui război.” ([2], pag. 33)„Puterea americană se întemeiază pe economie - oricât de instabilă ar părea la momentul actual - , dar în spatele acestei economii puternice se află forţa militară. Scopul armatei americane este să prevină tentativele, din partea oricărei naţiuni afectate de influenţa economică a Statelor Unite sau a oricărei coaliţii de acest gen, de a face uz de forţă pentru a schimba condiţiile care le pun în dezavantaj. La fel ca legiunile Romei, trupele americane sunt trimise preventiv în jurul lumii, pentru că cel mai eficient mod de a folosi forţa militară este, pur şi simplu, dezbinarea puterilor emergente înainte ca acestea să poată prezenta vreun pericol.„([2], pag. 35)„Şi, la fel ca în cazul Romei antice, cât şi al Marii Britanii, cei care celebrează imperiul american coexisă cu cei care îl resping şi care îşi doresc o revenire la vremurile mai pure de altădată.” ([2], pag. 38)„Interesele fundamentale ale Americii sunt securitatea fizică a Statelor Unite şi un sistem economic aproape lipsit de constrângeri. ... Perioada cuprinsă între anii 2011 şi 2021 va reprezenta deceniul în care SUA vor începe să înveţe cum să facă faţă ostilităţii mondiale.” ([2], pag. 42, 43)„Ţelul strategic trebuie să fie prevenirea ascensiunii vreunei puteri care s-ar putea împotrivi Statelor Unite, în orice colţ al lumii. ... Un alt citat din discursul de adio al lui Washington îşi are locul aici: „O naţiune care manifestă faţă de alta o ură sau o apreciere devenită obişnuinţă a căzut, într-o oarecare măsură, în sclavie. Ea este sclava propriei animozităţi sau a propriei afecţiuni, fiecare dintre acestea fiind suficientă pentru a o îndepărta de la datoria şi interesele sale”. Ceea ce înseamnă că NATO nu mai are un singur înţeles pentru Statele Unite în afara contextului european şi că Europa nu poate fi considerată mai importantă decât oricare altă parte a lumii. În pofida nostalgiei faţă de „relaţia specială”, realitatea simplă din ziua de azi este că Europa nu mai are aceeaşi importanţă. .... (acum că Europa şi-a pierdut imperiile, gândirea europeană gravitează în jurul precauţiei). ... Toate acestea atrag din nou atenţia asupra provocărilor cu care se va confrunta preşedintele în deceniul care urmează: să ducă o politică externă lipsită de scrupule şi sentimentalisme,... O politică externă fără sentimentalisme presupune că, în deceniul următor, preşedintele trebuie să identifice cu un ochi precis şi obiectiv cei mai periculoşi inamici, apoi să creeze coaliţii pentru a se ocupa de ei. Această abordare calculată înseamnă eliberarea de întregul sistem de alianţe şi instituţii din perioada Războiului Rece, inclusiv NATO, Fondul Monetar Internaţional şi Organizaţia Naţiunilor Unite. Aceste relicve ale Războiului Rece nu sunt suficient de flexibile pentru a fi de un real ajutor în diversitatea lumii actuale, redefinită în 1991, şi care a lăsat în urmă aceste instituţii perimate. Unele ar putea avea în continuare valoare, dar numai în contextul înfiinţării unor noi instituţii. ... În perioada de glorie a Imperiului Britanic, lordul Palmerston a spus: „Să presupui că o ţară sau alta va fi însemnată ca aliat sau inamic perpetuu al Angliei reprezintă o viziune îngustă. Nu avem aliaţi sau duşmai eterni. Interesele noastre sunt eterne şi perpetue, iar datoria noastră este să urmăm acele interese”.” ([2], pag. 44 - 46)„Scopul tuturor acestor manevre este, înainte de toate, evitarea unui război şi, apoi, limitarea relaţiei dintre Rusia şi Germania, care ar putea, în următoarele decenii, să dea naştere unei puteri care ar contesta hegemonia americană.” ([2], pag. 200)

Rezumat şi concluzii

Observăm, în rezumat, că:

SUA au evoluat de la o republică cu tradiţii şi principii morale, care îşi urmărea modest propriile interese în ţară, la un imperiu„neintenţionat” global, nedeclarat, arogant, care propagă globalismul, care are cea mai puternică economie, cea mai puternică monedă de schimb (dolarul), dublate de cea mai puternică armată din lume. Departamentul de Apărare (DoD=Department of Defence), care se ocupă de protecţia SUA, are 250.000 vehicule, 16.000 avioane şi 600 vapoare, peste 1,4 milioane personal activ şi 718.000 personal civil. Peste 450.000 funcţionari sunt staţionaţi în lume în 163 de ţări. Bugetul DoD pentru anul fiscal 2016 este de 534,5 miliarde de dolari (faţă de bugetul Departamentului de Educaţie, de exemplu, care este de 70,7 miliarde de dolari): forţele aeriene primesc 30%, forţele navale 30-35%, şi armata primeşte 25%. Cheltuielile totale pentru a avea America în siguranţă sunt de 786,6 miliarde de dolari.
http://useconomy.about.com/od/governmentagencies/p/DoD.htm

NATO, care poate trebuia să se desfiinţeze după desfiinţarea Tratatului de la Varşovia, a evoluat şi ea, corespunzător cu evoluţia SUA, tinzând să acţioneze global. NATO a devenit astfel „mânuşa de box” ce este folosită de americani când intervin undeva în lume, pentru a nu fi singuri în faţa ostilităţii mondiale.

Ascensiunea UE şi a monedei sale (euro) nu poate să fie bine văzută de imperiul american şi de dolar (să ne amintim de Victoria Nuland cu al său „Fuck UE”!), UE şi SUA fiind concurenţi direcţi. Nu ştim dacă nu cumva criza financiară din 2008, plecată din SUA, nu a avut ca scop să lovească UE şi euro. Cu atât mai mult, apropierea UE de vecina sa Rusia nu este deloc bine văzută de SUA.

UE este „prizonieră” a NATO, deci a SUA, din moment ce SUA se opun de fapt ca UE să-şi facă o armată proprie.

Prezenţa semnificativă a forţelor americane în Europa (în cadrul NATO), pentru securitatea şi stabilitatea Europei, nu a avut rezultatul scontat, astăzi Europa fiind în pericol mare: atât din cauza atacurilor teroriste ale al-Qaeda şi ISIS, cât şi din cauza migraţiei masive recente din Africa şi din Orientul Mijlociu. Iar dacă analizăm cauzele profunde ale atacurilor teroriste din Europa, dar şi ale migraţiei masive către Europa (o adevărată invazie), ajungem la anumite atacuri în timp ale SUA (dar şi ale unor ţări occidentale) în Europa, Africa şi în Orientul Mijlociu: Irak (1991), Somalia (1993), Bosnia (1992-1995), Iugoslavia (1999), Afghanistan (2001), Irak (2003) etc.

În concluzie, UE (inclusiv România) ar trebui să reflecteze serios la următoarea problemă: dacă cumva Machiavelli are dreptate când spunea că armatele aliate, prin însăşi natura lor, aduc cu sine pieirea?

Bibliografie

[1] “NATO POST-LISABONA şi provocările regionale“, Coordonatori: Dan Dungaciu, Sanda Cincă, Editura Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Bucureşti, 2011, 304 pagini.
[2]George Friedman, Următorul deceniu: De unde venim ... şi încotro ne îndreptăm, Editura LITERA, 2011 (The Next Decade: Where We’ve Been ... and Where We’re Going, 2011), 286 pagini.
[3] Niccolò Machiavelli, “Principele”, Editura Antet, 92 pagini.

_________________________

Iurascu
In contextul descris de Dr. Afrodita Iorgulescu este obligatoriu sa analizam ce s-a intamplat Romaniei dupa iesire din regimul comunist si exprimarea dorintei de a deveni membra a NATO si a Uniunii Europene.Trebuie precizat, desi unora nu le convine, ca la iesirea din comunism Romania era o tara mediu dezvoltata, cu o industrie functionala si o agricultura la fel, fara someri, cu peste 9 milioane de locuri de munca asigurate, cu un invatamant dezvoltat fara analfabeti si un sistem de sanatate asigurat de la ultima comuna pana la nivel national.In anul 1990 Romania nu avea datorie externa. Ce s-a intamlat cu economia si bunastarea populatiei dupa eliberarea de comunism? Tarile dezvoltate din UE au dirijat clasa conducatoare a Romaniei astfel incat ele sa intre in stapanirea avutiei poporului roman. Si au reusit, facand din Romania o colonie a lor in care s-a distrus industria si agricultura, au aruncat peste granita peste 3 milioane de romani iar obiectivele economice nedistruse au intrat in posesia cercurilor de afaceri din aceste tari. Pentru a o saraci definitiv cersurile de interese straine au impus la conducerea tarii persoane corupte care le-au cedat resursela solului si subsolului ca petrolul si gazele, padurile si pamantul agricol vandut la straini. In prezent Romania a devenit o colonie de mana a 2-a cu toata economia in mana strainilor si o populatie saracita la limita existentei. Problema care se pune este aceea daca Romania mai are vreo sansa de a deveni un stat independent al romanilor si stapana pe resursele sale ?

c.g.
Pt.Iurascu.Suntem cam pe faras ... , sa fim cnezate si voievodate ca in feudalismul timpuriu, sa fim mulsi de bogatii pe felii mai mici de catre Est si Vest aflati '' umar la umar '' !

Detaliile fac muzica
imperiu "neintentionat" - de fapt e foarte intentionat - vezi doctrina Monroe si extensia ei formulata de James G. Blaine - da dragi semidocti 'fratele mai mare " sau 'big brazar" pre limbucica voastra nu este un concept orwellian - shoc, incredibil, fabulos , halucinant etc. "să ne amintim de Victoria Nuland cu al său „Fuck UE”!" de fapt expresia folosita a fost "fuck the eu" dar fondul comentariului este corect : "„Armatele aliate, care sunt şi ele armate nefolositoare, îţi sunt trimise de către un conducător de stat puternic, atunci când îi ceri să-ţi vină în ajutor şi să te apere … Armatele de felul acesta pot fi folositoare şi bune atunci când luptă pentru ele înseşi, dar sunt aproape întotdeauna păgubitoare pentru acela care le cheamă, căci, dacă pierzi lupta, rămâi învins, iar, dacă învingi, devii prizonierul lor." fie ea societatea nucleara au ba! Subscriu !

c.g.
Machiavelli in epoca sa ii avea ca principali si potentiali dusmani pe otomani ! In mileniul trei ROMANIA nu avea alta alternativa decat N.A.T.O. si U.E., zicerea lui Machiavelli ca '' armatele aliate, prin insasi natura lor, aduc cu sine pieirea '', pot sa fie valabile pentru U.E., deoarece dolarul este deranjat de moneda euro, U.E. si de crestinatatea europeana ! Parsivismul celor care subordoneaza anumite interse ale unor cercuri financiare peste granite de state au dus acum 20-50 de ani haite islamiste in occidentul european care au parazitat tarile astea si sistemele lor de protectie sociala, au crescut practic niste vipere la sanul lor care au facut deranjul , carnagiul, de la Paris, tin practic in stare de asediu multe orase occidentale la momentul actual ! p.s.- Machiavelli nu poate sa fie contrapus cu N.A.T.O., Lumea azi in epoca ARMELOR NUCLEARE anuleaza teoriile florentinului Niccolo Machiavelli, cred ca se speculeaza in vorbe multe in articolul asta, ajunge cata zapaceala face in mintile cititorului mediu la gazeta domnul profesor Andrei Marga si gazetarul Ioan Vieru !

ana @ c.g.
Las-o balta, uita-te la unguri, nu pupa-n dos hamericanii si bat palma si cu rusul. Pacat ca ai nostrii se duc intr-o extrema de unde nu mai pot iesi. Degeaba scrieti, astia n-au instinct de conservare si duc tara in poligonul de tragere. Care e mai destept trebuie sa aleaga momentul cand e vorba de tulit.

c.g.
Pt.Ana.ROMANIA nu poate sa devina '' poligon de tragere '',SUA si Rusia in ultimul secol sunt '' umar la umar '', pericolul vine din Asia ... acolo unde este puerinta Lumii asteia cam prost facute !

↧

Why Michael Hudson is the World’s Best Economist

February 6, 2016, 2:46 pm

≫ Next: „Clasa politică, un veritabil detaşament al legiunii străine”

≪ Previous: Machiavelli şi… NATO Dr. Afrodita Iorgulescu

Michael Hudson is the best economist in the world. Indeed, I could almost say that he is the only economist in the world. Almost all of the rest are neoliberals, who are not economists but shills for financial interests.

If you have not heard of Michael Hudson it merely shows the power of the Matrix. Hudson should have won several Nobel prizes in economics, but he will never get one.

Hudson did not intend to be an economist. At the University of Chicago, which had a leading economics faculty, Hudson studied music and cultural history. He went to New York City to work in publishing. He thought he could set out on his own when he was assigned rights to the writings and archives of George Lukacs and Leon Trotsky, but publishing houses were not interested in the work of two Jewish Marxists who had a significant impact on the 20th century.

Friendships connected Hudson to a former economist for General Electric who taught him the flow of funds through the economic system and explained how crises develop when debt outgrows the economy. Hooked, Hudson enrolled in the economics graduate program at NYU and took a job in the financial sector calculating how savings were recycled into new mortgage loans.

Hudson learned more economics from his work experience than from his Ph.D. courses. On Wall Street he learned how bank lending inflates land prices and, thereby, interest payments to the financial sector. The more banks lend, the higher real estate prices rise, thus encouraging more bank lending. As mortgage debt service rises, more of household income and more of the rental value of real estate are paid to the financial sector. When the imbalance becomes too large, the bubble bursts. Despite its importance, theanalysis of land rent and property valuation was not part of his Ph.D. studies in economics.

Hudson’s next job was with Chase Manhattan, where he used the export earnings of South American countries to calculate how much debt service the countries could afford to pay to US banks. Hudson learned that just as mortgage lenders

regard the rental income from property as a flow of money that can be diverted to interest payments, international banks regard the export earnings of foreign countries as revenues that can be used to pay interest on foreign loans. Hudson learned that the goal of creditors is to capture the entire economic surplus of a country into payments of debt service.

Soon the American creditors and the IMF were lending indebted countries money with which to pay interest. This caused the countries’ foreign debts to rise at compound interest. Hudson predicted that the indebted countries would not be able to pay their debts, an unwelcome prediction that was confirmed when Mexico announced it could not pay. This crisis was resolved with “Brady bonds” named after the US Treasury Secretary, but when the 2008 US mortgage crisis hit, just as Hudson predicted, nothing was done for the American homeowners. If you are not a mega-bank, your problems are not a focus of US economic policy.

Chase Manhattan next had Hudson develop an accounting format to analyze the US oil industry balance of payments. Here Hudson learned another lesson about the difference between official statistics and reality. Using “transfer pricing,” oil companies managed to avoid paying taxes by creating the illusion of zero profits. Oil company affiliates in tax avoidance locations buy oil at low prices from producers. From these flags of convenience locations, which have no tax on profits, the oil was then sold to Western refineries at prices marked up to eliminate profits. The profits were recorded by the oil companies’ affiliates in non-tax jurisdictions. (Tax authorities have cracked down to some extent on the use of transfer pricing to escape taxation.)

Hudson’s next task was to estimate the amount of money from crime going into Switzerland’s secret banking system. In this investigation, his last for Chase, Hudson discovered that under US State Department direction Chase and other large banks had established banks in the Caribbean for the purpose of attracting money into dollar holdings from drug dealers in order to support the dollar (by raising the demand for dollars by criminals) in order to balance or offset Washington’s foreign military outflows of dollars. If dollars flowed out of the US, but demand did not rise to absorb the larger supply of dollars, the dollar’s exchange rate would fall, thus threatenting the basis of US power. By providing offshore banks in which criminals could deposit illicit dollars, the US government supported the dollar’s exchange value.

Hudson discovered that the US balance of payments deficit, a source of pressure on the value of the US dollar, was entirely military in character. The US Treasury and State Department supported the Caribbean safe haven for illegal profits in order to offset the negative impact on the US balance of payments of US military operations abroad. In other words, if criminality can be used in support of the US dollar, the US government is all for criminality.

When it came to the economics of the situation, economic theory had not a clue. Neither trade flows nor direct investments were important in determining exchange rates. What was important was “errors and omissions,” which Hudson discovered was an euphemism for the hot, liquid money of drug dealers and government officials embezzling the export earnings of their countries.

The problem for Americans is that both political parties regard the needs of the American people as a liability and as an obstacle to the profits of the military/security complex, Wall Street and the mega-banks, and Washington’s world hegemony. The government in Washington represents powerful interest groups, not American citizens. This is why the 21st century consists of an attack on the constitutional protections of citizens so that citizens can be moved out of the way of the needs of the Empire and its beneficiaries.

Hudson learned that economic theory is really a device for ripping off the untermenschen. International trade theory concludes that countries can service huge debts simply by lowering domestic wages in order to pay creditors. This is the policy currently being applied to Greece today, and it has been the basis of the IMF’s structural adjustment or austerity programs imposed on debtor countries, essentially a form of looting that turns over national resources to foreign lenders.

Hudson learned that monetary theory concerns itself only with wages and consumer prices, not with the inflation of asset prices such as real estate and stocks. He saw that economic theory serves as a cover for the polarization of the world economy between rich and poor. The promises of globalism are a myth. Even left-wing and Marxist economists think of exploitation in terms of wages and are unaware that the main instrument of exploitation is the financial system’s extraction of value into interest payments.

Economic theory’s neglect of debt as an instrument of exploitation caused Hudson to look into the history of how earlier civilizations handled the build up of debt. His research was so ground-breaking that Harvard University appointed him Research Fellow in Babylonian economic history in the Peabody Museum.

Meanwhile he continued to be sought after by financial firms. He was hired to calculate the number of years that Argentina, Brazil, and Mexico would be able to pay the extremely high interest rates on their bonds. On the basis of Hudson’s work, the Scudder Fund achieved the second highest rate of return in the world in 1990.

Hudson’s investigations into the problems of our time took him through the history of economic thought. He discovered that 18th and 19th century economists understood the disabling power of debt far better than today’s neoliberal economists who essentially neglect it in order to better cater to the interest of the financial sector.

Hudson shows that Western economies have been financialized in a predatory way that sacrifices the public interest to the interests of the financial sector. That is why the economy no longer works for ordinary people. Finance is no longer productive. It has become a parasite on the economy. Hudson tells this story in his recent book, Killing the Host (2015).
Readers often ask me how they can learn economics. My answer is to spend many hours with Hudson’s book. First, read the book through once or twice in order to get an idea of what is covered. Then study it closely section by section. When you understand the book, you will understand economics better than any Nobel prize-winning economist.

Treat this column as an introduction to the book. I will be writing more about it as current events and time permit. As far as I am concerned, many current events cannot be understood independently of Hudson’s explanation of the financialized Western economy. Indeed, as most Russian and Chinese economists are themselves trained in neoliberal economics, these two countries might follow the same downward path as the West.

If you put Hudson’s analysis of financialization together with my analysis of the adverse impact of jobs offshoring, you will understand that the present economic path of the Western world is the road to destruction.

↧

„Clasa politică, un veritabil detaşament al legiunii străine”

February 8, 2016, 1:16 pm

≫ Next: Despre români dela Stalingrad până acum

≪ Previous: Why Michael Hudson is the World’s Best Economist

Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când s-au dus anii? Suntem şi mai săraci şi un pic mai bătrâni… Statul este bolnav, iar economia, câtă a mai rămas, este din nou în recesiune; firmele dau faliment cu miile pe semestru, investiţiile scad vertiginos, capitalismul autohton are, cum se spune într-un film, o „reţetă secretă", originală, dar pierzătoare, la fel ca democraţia. România nu este, cum ne-am fi aşteptat, „tigrul" economic al Europei Centrale şi de Est. Cine ne-a pus beţe în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat politicienii români. Niciodată, în istorie, clasa politică românească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iubitoare de ţară. Un fost ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente director la Institutul de Economie al Academiei Române,Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.

„În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa"

– Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată… Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?

– În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare. Autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane. Avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi. Locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian. La Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania. Centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.

– În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de fiare vechi". Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?

– A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim-ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă? Rămâne o pagină de istorie. Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane. Producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii. Azi produce pe jumătate. Eram recunoscuţi ca buni constructori de motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi, cât producem în prezent. Ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare în 1980; niciunul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an în 1984; azi, niciunul. Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an; azi, abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ultimii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbuşită. Săpunul a dispărut (Palmolive a plecat). De altfel, potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi", „deşeuri" de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă!

„Practic, întreaga economie naţională a fost oferită fără nicio logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război"

– Ameţitoare cifre… Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?

– Iată situaţia la zi în domeniul petrolului: România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, şi numai… 6 milioane azi. Suspect. Cineva nu raportează corect. Nu am nicio încredere în această cifră, atât timp cât nu ştiu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6? Cu cât păgubeşti statul? Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări. De aici, deduceţi consecinţele. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină, şi mai producem doar 2 milioane. Produceam 10 milioane de tone de păcură. Nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale. Azi, nimic. Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producţia? Cine măsoară distribuţia?

– După 1990 s-a schimbat, deci, peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?

– Au venit „sfaturi" de la competitorii noștri europeni: faceţi IMM-uri, întreprinderi mici şi mijlocii, daţi afară muncitorii din marile uzine, închideţi mamuţii industriali. Produceţi kit-uri, componente, nu produse integrale. Faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare. Parcă intenţionat, nu a existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspiraţiei. UE a fost creată pe baza comunităţii economice a Cărbunelui şi Oţelului. Deci, România nu putea să intre în grila europeană cu industria siderurgică de 14 milioane tone de oţel. A trebuit lichidată şi ca un „bonus" pentru admiterea în UE.

– Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?

– Prima a fost restituirea „părţilor sociale"– o privatizare pe bani adevăraţi, începută surprinzător de Ceauşescu. FSN-ul a restituit aceşti bani pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor, chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia fabricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca lor; a fost o re-naţionalizare a unei părţi a capitalului social, destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de grup, mai ales străine. A doua mare eroare a fost privatizarea „de masă", fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari; viitoarele certificate de acţionar au fost cumpărate pe nimic de cei care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în anul 2014! S-a anunţat totodată că sectoarele strategice nu se vor privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi societăţile externe de consultanţă, care au dictat, şi guvernele au promovat, controlul total, fără luptă, şi fără niciun câştig, asupra întregii economii. Practic, economia naţională a fost oferită fără nicio logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război, celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în Uniunea Europeană.

„'Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea'. Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani"

– Vă rog să continuaţi descrierea peisajului economic românesc de azi, la 25 de ani de la răsturnarea „dictaturii de dezvoltare".

– A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a fost închis sectorul agroalimentar (36 fabrici de zahăr, fabricile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.); nu mai sunt majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi neferoase, de cărbune etc.; s-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc. Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost distrus aproape în totalitate sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărei plată românii au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie naţională a fost, pur şi simplu, pulverizată şi lăsată fără nicio logică structurală.

– Care sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj apocaliptic, desprins parcă dintr-un film SF cu „terminatori"?

– Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat! Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă; astăzi, avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură; şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este strategia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii unde lucrează cetăţenii români. Nici după 25 de ani, clasa politică, veritabil detaşament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.

– A existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent de dezvoltare?

– Fireşte că nu a existat! Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajaţii români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni de competitivitate.„Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!".Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un program de neguvernare.

– Care sunt predicţiile dumneavoastră pentru următorii 25 de ani din viaţa economică a României?

– Dacă şi în următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu va putea să cumpere, din banii proprii, de 1 milion de lei piramidon, vaccinuri sau aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau al Comisiei Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.

↧

Despre români dela Stalingrad până acum

February 10, 2016, 7:43 pm

≫ Next: Andrei Pleşu, trimis în 1978 de PCR în Indonezia la o Conferinţă unde se plasau spioniIon Spânu

≪ Previous: „Clasa politică, un veritabil detaşament al legiunii străine”

Helmut Welz

Închiderea inelului de la Stalingrad de către armata roșie la 23 noiembrie 1942 a dus la secționarea dispozitivului defensiv al armatelor 3 și 4 române care asigurau flancurile efortului ofensiv german și la prinderea în încercuire a pivoturilor acestora: diviziile 1 cavalerie și 20 infanterie, eșaloanele române cele mai apropiate de oraș pe fronturile nordic și, respectiv, sudic.
Cea mai substanțială forță românească închisă în ceea ce s-a numit ”fortăreața Stalingradului”, Divizia 20 infanterie, a fost astfel separată de unitățile sale de sprijin și de formațiunile de servicii acestea fiind aruncate în afara cercului, lucru care i-a compromis capacitatea de aprovizionare și împrospătare și deci viabilitatea ca entitate unitară. În aceste condiții, între 2 și 10 decembrie 1942, efectivele diviziei române au fost triate și reorganizate în 11 detașamente luptătoare și 18 detașamente de lucru și coloane de transport care au fost puse la dispoziția și în subzistența unui număr de 15 divizii germane. Această soluție a fost aplicată și celorlalte forțe române din încercuire: Divizia 1 cavalerie și micul Detașament ”colonel Voicu” care se retrăseseră puțin mai târziu de pe Don.
În cele ce urmează aducem în atenție o mărturie, inedită în limba română, cu privire la existența și activitatea unuia dintre cele câteva detașamente de lucru românești create în încercuirea de la Stalingrad. Evocarea maiorului Helmut Welz, comandantul batalionului 179 pionieri din Divizia 79 infanterie a Corpului LI armată german, ofițer care a avut în subordine directă mica unitate românească improvizată, este cu atât mai importantă cu cât informațiile despre efectivele românești surprinse în marea încercuire de la Stalingrad sunt foarte puține. Amintirile ofițerului german dau viață unui tablou cutremurător în care claritatea expunerii ne relevă cu maximă acuitate efectul multiplicator pe care viciile funciare ale armatei române moderne: corupția ofițerilor și dezinteresul acestora față de bunăstarea ostașilor îl au asupra uzurii morale și materiale produse de încleștarea armată.
Detașamentul românesc (format din două companii de lucru conduse de căpitanii Popescu și Brăteanu) din subordinea maiorului Welz a acționat în dipozitivul Diviziei 79 germane, pe teritoriul uzinei siderurgice ”Octombrie Roșu” în vecinătatea fluviului Volga, ducând acțiuni de consolidare a lucrărilor defensivede-a lungul rambleului căii ferate uzinale și în halele uzinei, având în față elemente ale Diviziei 39 infanterie de gardă sovietice din Armata a 62-a.
Autobiografia căpitanului Welz, Verratene Grenadiere [”Grenadieri trădați”] a apărut în primă ediție în anul 1965 la Deutscher Militärverlag din Berlin. Traducerea de față este realizată după ediția rusă, Солдаты, которых предали apărută la editura Rusici din Smolensk în anul 1999, pp. 203-217, 244, 248, 253-254.

Sămușan Alin Bogdan

”-A sunat generalul! Vom primi în subordine două companii românești. Comandanții vor sosi mâine dimineață. De asemenea vom primi imediat și o companie de brutărie. Ar trebui să înceapă lucrul la poziția de repliere de-a lungul căii ferate.
Poziție de repliere? – pentru mine aceste cuvinte erau noi! În plus, compania de brutărie! Poate vin cu pâine, poate vom avea din nou pâine mai bună. Avem nevoie. Dar Berger mă lămurește: la divizie nu mai e făină, compania brutărie șomează așa că poate fi folosită acum pentru lucrări de sapă.
(…)
În dimineața următoare s-au prezentat în fața mea doi domni purtând căciulile înalte de iarnă ale românilor. Cei doi comandanți din subordinea mea. Au învăluit încăperea într-un miros de colonie. Mustăcioși, cu obrajii dolofani, proaspăt rași. Uniformele îngrijite parcă ar fi venit la un ceai de ora 5 sau la o întâlnire la Piccadilly. Uniformele croite impecabil le vin ca o mănușă. Se vede că sunt făcute la croitorii de modă din București. Peste vestoane poartă cojoace de oaie. După ce la cotul Donului am văzut mase românești demoralizate care fugeau, apariția lor mă uimește. Nu mă așteptam la întăriri atât de bine hrănite și bine echipate.Deci două companii.120 de oameni în fiecare. Numai un lucru nu înțeleg – declarația celor doi ofițeri că unitățile lor, din cauza malnutriției și epuizării nu sunt apte de muncă. Judecând după comandanții acestor unități, nu mi se pare necesar să verific starea soldaților. Le dau sectoarele în care vor acționa: ravina care se întinde de la ”ghivecele cu flori” până la casele albe. Berger le va arăta. Am dat ordinele pentru a doua jumătate a zilei și le-am promis un medic care să se uite la răniții lor, închizând astfel conversația cu cei doi comandanți de companii.
După ce am mâncat, împreună cu dr. Birch am luat-o la picior. După jumătate de kilometru, câteva minute în jos pe pantă, am ajuns în sectorul celor două companii românești. Peste tot erau numai umbre. soldați emciați, epuizați, obosiți, nerași, cu murdăria întărită pe ei.Uniformele erau complet uzate.Capetele, mâinile și picioarele bandajate erau la tot pasul. Pe fața dr. Birch se citea disperarea. Cu toate astea, în ciuda aparentei slăbiciuni fizice se muncea, se construiau adăposturi, sunau fierăstraiele și se vedeau topoarele prin aer. Ne priveau cu curiozitate, li se puteau citi cu ușurință gândurile pe fețe: ”Ce caută aici, nemții ăștia? Nici n-am ajuns bine și ăștia doi își bagă nasul… măcar de ne-ar lăsa în pace…”. Am dat colțul și am rămas țintuiți locului: nu-mi venea să cred: în fața mea, construită cu atenție, protejată de vânt cu pereți de placaj – bucătăria de campanie fumegând iar deasupra stătea chiar căpitanul Popescu care, cu mânecile suflecate până la cot și transpirând din greu, amesteca cu un polonic în supă. Din eleganța cu care mă uimise azi-dimineață nu mai era nici o urmă. Numai fața dolofană era aceeași – lucru deloc surprinzător când poți să bagi mâna în gamela soldatului. Căpitanul Popescu era atât de adâncit în activitatea sa de bucătar că ne-a văzut doar când am ajuns aproape de cazan. În acel moment sare în zăpadă, își șterge mâinile pe pantalonii de lucru și încearcă să explice comportamentul straniu:
-Trebuie să o iei asupra ta. În asemenea momente nu poți permite nimănui să se apropie de mâncare. Aștepați un minut… gata.
Cheamă locotenentul și îi predă ”sceptrul” după care ne invită în adăpost. Doctorul se duce într-un adăpost din apropiere pentru a explora întreaga companie și a stabili capacitatea de luptă a fiecărui soldat. Eu și cu Popescu discutăm întrebuințarea viitoare a companiei. Nu am încredere în capacitatea soldaților români de a opera minele germane și de aceea vreau să-i pun la muncă de sapă în spate, cel mult pe plutoane. În primul rând ordinul de la divizie spune clar că eșaloanele superioare nu au încredere în ei.În al doilea rând cred că ar fi mai bine dacă cu ei ar sta unii dintre ofițerii noștri familiarizați cu terenul. Și în plus să conduci grupuri mai mari de un pluton prin oraș ar reprezenta o țintă prea mare.
Comandantul companiei nu are nici cea mai vagă idee despre majoritatea covârșitoare a oamenilor săi. Sunt din toate unitățile posibile, pușcași și artileriști împreună cu soldații proprii care, ca pregătire militară nu știu decât să coacă pâine și să țesale caii. Cu așa ceva e necesar să fii pregătit de orice. De mâine vor fi puși la rație în batalion și mă voi concentra mai mult pe toate aspectele.
Ne-am dus în adăpostul unde se afla doctorului Birch. ”Camera de așteptare” plină până la refuz și cu o duhoare insuportabilă de sudoare și putreziciune. Dr. Birch lucrează cu bandajele, siringile și pensele sale. Aerul e stătut, sudorile ne curg pe frunte amândurora. M-am apropiat și am văzut că desface bandajul de pe mâna unui soldat. E necesar să-i amputeze degetul. Bandajul cu iod este pregătit. Următorul! Aproape fiecare are ceva grav. Răni de glonț, fracturi, răni de șrapnel, disenterie, icter și degerături purulente – o serie continuă de suferințe umane. Și cei care nu au nimic din cele de mai sus sunt într-o stare generală de sănătate că nici nu mai pot vorbi. Flasci și moleșiți, umbrele acestea întorc capul spre doctor. Li se văd coastele care seamănă cu o tablă de spălat rufe, pielea de pe gât le atârnă iar claviculele sunt căzute. Coapsele au grosimea unui braț. Situația este de așa natură că fiecare lopată de pământ săpat, fiecare metru de sârmă instalat, fiecare puț minat reprezintă pentru noi o mare realizare. Ca atare doctorul îi examinează cu atenție, ia fișa fiecărei persoane: grad, nume, vârstă, stare de sănătate. O asemenea muncă ia timp. Văd că va dura cel puțin câteva ore. La vizita celei de-a doua companii române nici nu mă gândesc. Căpitanul Brătianu va primi mâine tratament medical, primește de știre căpitanul Popescu. Deși am fost invitat la masă, nici nu m-am gândit să rămân. Grăsanul m-a dezgustat cu amabilitatea lui lingușitoare. În plus aș consuma câteva porții din hrana soldaților înfometați.
Ajunși în adăpostul nostru, Fiedler, Berger și cu mine stăteam la masă când doctorul Birch s-a întors. Arăta epuizat. Ceea ce-mi raportează i se poate citi și pe față. Din 120 de oameni câți are compania cel puțin 90 sunt inapți pentru luptă, iar jumătate din total nu mai au nici o valoare militară. Și asta se cheamă întăriri!
Continuăm să vorbim în timp ce ușa se deschide. Intră doi soldați români. Mantalele uzate le atârnă pe umerii osoși ca pe umeraș. Unul cu un bandaj proaspăt în jurul capului, celălalt cu căciula de blană în mână, părul rărit căzându-i pe fruntea palidă. Privesc în jur, iau poza cântăreților de stradă din grădinile Berlinului și cu o voce nesigură din ultimile puteri încep să cânte un cântec popular. Melancolic și tânguitor, credința și speranța răsună din intonația joasă a cântecului și deși nici măcar n-am înțeles un cuvânt din el simțim durerea oamenilor despărțiți de casele lor, dragostea de pământul natal și visul unei vieți fericite. Acest cântec, cu toată naivitatea sa, mi-a deschis ochii. În cuvintele unei limbi străine sună aceleași sentimente care ne copleșesc și pe noi. Și, desul de ciudat, simt compasiune pentru acești bieți băieți care ne cântă acest cântec trist. Cu câteva ore mai înainte le-am văzut compania și nu m-am gândit decât cum să o folosesc. Și acum, doi dintre ei într-un fel m-au scos din echilibrul meu obișnuit deși pe diferite fronturi am văzut destulă tristețe. Poate pentru că îi văd aici, în adăpostul meu, având imaginea mizeriei umane. Poate astăzi am văzut prea mult ca să trec indiferent peste. Așadar, îmi place să duc o viață dublă: sunt comandant, dar în cele câteva ore de liniște sunt adâncit în gândurile mele. Însă mai mult de atât nu-mi pot permite. Ce înseamnă încercuire pentru armată, pentru mine înseamnă un jurământ, ascultare și căutarea unei ieșiri. Și aceste sentimente reprezintă o opreliște în calea datoriei.
Românii mănâncă. Nu poți să-i privești fără să-ți fie milă. Dar cine poate spune că noi înșine n-am fi arătat la fel de jalnic dacă ne-am fi găsit în locul lor, atunci, la Klețkaia? Aceia care i-au trimis să lupte acolo pe acești români sunt niște indivizi proști și aroganți care cred că încă mai sunt atotputernici și că pot ieși din orice situație. Măcar să le fi dat tunuri antitanc moderne, în loc de acele câteva piese mizerabile de 37 mm. Așa poate astăzi lucrurile ar fi stat diferit. În toate felurile! Noi, germanii – coroana creației și domni, dintre toți numai noi – buni soldați, noi – tot și totul. Iar alții sunt aici pentru ce? Pentru a restabili diferite sectoare ale frontului, pentru a înfunda spărturi ca umplutura pentru chiftele? Pentru asta sunt potriviți! Da, lucrurile astea ne convin. În loc de proiectile de calibru mare aruncă cinci-șase ”Cruci de Cavaler” comandanților lor, publică-le în ziare fotografiile cu comentarii lungi – toate astea sunt, se înțelege, foarte atractive pentru ei. Aici toate mijloacele sunt bune: până la urmă, avem nevoie de soldați!
Ne uităm la ei de sus – dar cu anumite nuanțe. Comandamentele noastre îi disprețuiesc în mod absolut. Noi – restul ofițerilor, nu îi stimăm foarte mult pentru că nu putem avea încredere în ei. Dar soldați noștri au puțină simpatie pentru ei – dacă, după trei ani de război mai putem cumva vorbi despre astfel de sentimente – în orice caz au pentru ei ceva asemănător cu compasiunea. Dar ce impact va avea totul asupra românilor? Până la urmă, acești țărani trebuie să fi observat că armata germană privește pe simplii soldați ca pe nimicuri. Ei trebuie să fi observat ce importanță crucială are relația lor cu comandamentele, că aceste comandamente exprimă punctul oficial de vedere. Și aceasta spune: români – soldați de mâna a doua, dar necesari.
Aroganța și stupiditatea cu care îi jignim pe alții și chemăm ura asupra poporului nostru. Dar ura și frica sunt un prost fundament pentru camaraderia de arme care este atât de necesară aici pe front și ne mai mirăm că diviziile străine luptă prost! Auzi despre ”acești soldați de rahat”, ”suflete de negustori”, ”macaronari”, ”gloată lașă”! Dar numai foarte puțini se gândesc că aceștia nu știu pentru ce luptă, fapt care îi lipsește de un moral înalt și de spirit ofensiv și care dă naștere indiferenței ce îi caracterizează. Poate ar fi suficient să se dea acestor națiuni un țel pentru care să merite să-și sacrifice viețile și vor începe să lupte precum leii. Dar dacă nu le dăm un astfel de țel?
Cei doi soldați români cereau de mâncare. Le-am dat feliile de pâine rămase, câteva bucăți de cârnat și puțină marmeladă. Grăsimi nu avem nici noi, dar o farfurie de supă există. S-a acrit puțin, dar și-a păstrat gustul. Foamea este cel mai bun bucătar, înobilează chiar și o supă ordinară. (…) Situația noastră e tolerabilă pentru că bucătarul a economisit puțin săptămâna trecută. De asta pot acum să-i hrănesc pe ”oaspeții” noștri subit apăruți. Mă privesc cu gratitudine și, când primesc o țigară, fețele li se luminează de fericire.
Folosesc momentul pentru a-i întreba despre cum e la ei în companie. Se plâng amar.
Am aflat că Popescu nu amesteca azi în cazan din întâmplare.Se întâmplă în fiecare zi. El însuși distribuie rațiile, el gătește, el distribuie mâncarea. Are propriul său sistem special. Prima data umple farfuriile ofițerilor cu carne și boabe, aproape fără lichid. Apoi vin la rând toți subofițerii. Aceștia primesc ce rămâne pe fundul cazanului. Iar tot ceea ce rămâne pe urmă – apă caldă și fără gust, ajunge la soldați. Aceasta este regula. De observarea ei cu strictețe se îngrijește Popescu – nobil român.
În locul meselor care lipsesc se mănâncă bătaie. Armata română încă nu a abolit pedeapsa corporală. Chiar și pentru cea mai mică greșală se întinde pe bancă și se biciuiește. Această metodă nu este abandonată nici acum, după serioase crize de panică și de retragere. Soldații își primesc porția de bătaie fie că sunt răniți sau bolnavi, degerați sau chiar amputați. Se vede cu ochiul liber că moralul soldaților nu se ridică prin aceste tratamente ci doar se intensifică ura față de ofițeri. Ei bine, acest lucru se va schimba cel puțin în cele două companii care îmi sunt subordonate mie. Și asta imediat. Aceia care sunt destinați să-și pună capul în joc aici n-ar trebui să fie bătuți.
Băieții români nu au nici un minut de odihnă. Sunt ocupați de dimineața până noaptea. Nu numai că trebuie să-și satisfacă comandanții de companie și de pluton dar trebuie să facă rost pentru ei de cele mai incredibile lucruri pentru a crea confort în adăpostul ofițerilor. Mai mult de atât, întregul pluton este angajat în niște afaceri care nu-i pot da prin cap unui muritor obișnuit. Popescu e vechi sportiv hipic și ca atare nu poate fi separat de iapa sa, Mademoiselle. O cară cu trenul de aprovizionare de la o etapă la alta din România la Don, de la Don mai departe. Oriunde este compania sa, nobilul animal trebuie hrănit și asta mai bine decât soldații companiei. Astăzi 40 de soldați au lucrat la construirea grajdului pentru favorita căpitanului, grajd care e mai bine încălzit și mai spațios decât adăposturile soldaților. Avem o iapă, la fel de obosită și de emaciată ca orice ființă vie din încercuire, dar lângă ea stă zi și noapte un grăjdar, după un program special, care trebuie să o supravegheze indiferent ce s-ar întâmpla.
***
Pe la miezul nopții, mă bag în adăpost. În camerele alăturate stau oberfledwebelul Birch și cu Toni. Vorbesc – despre ce altceva – despre vecinii noștrii români. Birch vorbește despre examenul medical de astăzi și despre starea companiei românești. Toni, furios, vorbea atât de tare încât puteam să aud fiecare cuvânt:
-Cum ar fi să încerce cu mine! I-aș da niște bice la cur imediat!
-Tu însuți nu crezi ceea ce zici – îi răspunde Emig. Ești prea încet și nici nu ți-ar trece prin cap. Sunt mereu răvășiți, s-au obișnuit.
-Cum adică ”s-au obișnuit”? Poate sunt obișnuiți și cu degerăturile, să mănânce zeamă de varză și să moară. Nah, bieții băieți o duc mult mai rău decât noi. Și pentru ce, mai exact, suferă toate astea? Poate cred că vor cuceri [fabrica – n.n.] Octombrie Roșu sau alte colțuri din acest oraș?Au aterizat prea târziu.
-Nu striga așa de tare! Ce, tu crezi că o să primești o vilă la Volga? Tu însuți ai ceva care te tine legat de locurile astea?
-E chiar altceva! Din moment ce Ivan a vrut să ne atace, vrând-nevrând a trebuit să ne apărăm. Dar dacă n-a vrut să ne atace – acum mulți spun asta! – atunci nimic din chestia asta nu face sens. Atunci, peste toate, dacă a început-o Adolf însuși, atunci nouă germanilor ce ne mai rămâne? Lasă-l, dă-i înainte! Nu e nici o diferență între ei și noi. Dar românilor – nimeni nu le-a făcut nimic și nu au pornit ei războiul. Așa că doar sunt strânși tare de bile.
-Da și e clar: treaba nu le-a ieșit. Doar îi asculți și vezi că nici nu știu de ce sunt aici.
Acum în conversație intră Birch:
-Exact! Mi-au zis chiar doi români. S-au săturat, vor acasă, cât despre război„să și-l facă cum vor!„.
-Ah, acum totul e clar! Acum înțeleg de ce infanteria a refuzat asemenea întăriri.Ei sunt pe linia frontului și acolo nu se renunță.
-Interesant. Și ce va face oare bătrânul nostru cu gloata asta?
În dimineața următoare, doctorul nostru se duce la compania lui Brătianu. L-am rugat să-l trimită în cursul zilei la mine împreună cu Popescu: trebuie să stau de vorbă cu ei. După două ore s-au prezentat amândoi cu fețele supte, gâfâind și transpirați. Mă priveau cu surprindere: de ce mă amestec în afacerile interne ale unităților lor? Dar acesta eraun lucru necesar. În primul rând interzic pedeapsa corporală. În al doilea rând trimit la fiecare dintre companiile lor bucătari care vor prelua sarcina preparării și distribuirii mesei atât a hranei reci cât și a celei calde. Adițional, după programul de lucru soldații se vor ocupa cu totul marginal de alte sarcini. Asta în ceea ce privește grajdurile și adăposturile ofițerilor. În cele din urmă dispun celor doi căpitani ca împreună cu elementele apte de luptă din companiile lor să vină în zona caselor albe. Vor fi acolo complet pregătiți de lucru la ora 17:00. Vor avea asupra lor uneltele de săpat. Cazarea și-o va aranja fiecare la fața locului.
Rezultatele examinării medicale la compania lui Brătianu erau un pic mai bune ca cele de ieri. 50 de oameni pot fi folosiți. Împreună cu cei 30 ai lui Popescu asta înseamnă totuși 80 de oameni care pot fi puși la treabă.
Exact la ora 17:00 românii se prezintă la locul hotărât. Ambii comandanți ne-au salutat pe mine și pe Franz. Artileria rusă ne-a lovit astăzi cu moderație, după criteriile locale bineînțeles. Comparat cu alte sectoare ale frontului este însă un uragan de foc. Oricum, românii se culcă la pământ căutând o cât de mică protecție. Pentru a evita pierderile în mișcare, ordon înaintarea în formație extinsă. Subofițerii din batalionul meu care trebuie să supravegheze munca de sapă merg la o distanță de 50 de metri. Eu împreună cu Franz și cu cei doi comandanți români de companie mergem înainte. Ridicându-ne camarazii după fiecare oprire ajungem la hala numărul 5 și lucrurile încep să se complice. Durează de două ori mai mult ca de obicei.
Acolo, în prezența ambilor comandanți de companii indic munca care trebuie făcută: consolidarea cuiburilor de mitralieră, săparea tranșeelor și a adăposturilor. Totul este limpede. Doar că lipsea mare parte din forța de muncă – românii. Mă gândesc să-i aștept pentru a preda comanda lui Franz și să plec. Din primul detașament care sosește lipsesc cinci oameni. Subofițerul mă anunță că s-au adăpostit pe drum și că vin. Așteptăm dar din acest grup nu mai vine nimeni. La celelalte detașamente situația nu e mai bună. Apare subofițerul Trautman cu un soldat – unul singur. Acum, la punctul de întâlnire nu sunt decât comandanții de detașamente. Un soldat din 28 de oameni. Așteptăm încă o jumătate de oră, dar soldații nu sosesc.
De soldații care lipsesc nu mai aud nimic. La vest de casele albe ajungem din urmă un grup de patru oameni care trag ceva ca o sanie. Mă uit mai bine: pe două placaje bătute în cuie stau trei morți: doi cu capul înainte, unul cu capul înspre înapoi. Cadavrele – pur și simplu aruncate pe targa improvizată, capetele și mâinile atârnând prin zăpadă. Viața umană nu valorează prea mult aici, morții – și mai puțin. Se pare că este la fel și pentru români.
A doua zi toți oamenii apți de muncă sunt la locul indicat pentru că de astăzi numai cei care lucrează vor primi de mâncare. Interzicerea pedepsei corporale și corectitudinea instaurată de cei doi bucătari ai noștri își vădesc roadele așa că, după câteva zile, ambele companii arată ca niște unități adevărate.
Pentru a-i face să lucreze mai bine e nevoie să le dăm mai multă mâncare. În cei doi comandanți români nu se poate avea încredere în această privință așadar trebuie să o distribuim chiar noi, ca pentru oamenii noștri. Precauția nu strică. Suplimentul îl vor primi doar aceia care muncesc în prima linie. Acum însă soldații români s-au pus pe treabă. Sapă, întind sârma ghimpată și ajută oriunde este necesar.
Numai o singură dată a fost necesar să intervin. Câteva zile mai târziu, am observat dintr-o dată că pe panta din fața întăriturii se vede ceva închis la culoare. Opresc mașina și mă duc să văd. Se pare că pe două scânduri stau cadavrele celor trei uciși în prima zi. Probabil că cei patru soldați care trăgeau sania improvizată nu au fost destul de puternici ca să-și tragă camarazii morți până la companie sau la cimitir. Era întuneric, nu se putea vedea nimic, sania s-a răsturnat cu încărcătura sa iar placajele și cadavrele s-au rostogolit pe pantă și au rămas împrăștiate.
Am ținut companiei o lecție de morală, dar soldații s-au arătat nemulțumiți. Românii care îmi traduceau cuvintele îmi reproșau din priviri. Sau mi se părea? Până la urmă am interzis pedeapsa corporală, le-am trimis doi bucătari care să aibă grijă să nu fie folosiți în van. Acum că sunt mai relaxați ar trebui să primească critica. Dar eu îi sperii că vor rămâne nemâncați. Oare nu îi trimit astfel înainte în uzină, direct sub foc, unde obuzele nu fac diferența între nemți și români? Și eu stau în fața lor aici și îi învăț cum să se comporte cu morții! Nu e de mirare că se uită la mine așa.
(…)
Da, cred că în curând unitatea mea se va transforma într-o mică divizie. Rămășițele propriului batalion, o companie de brutărie, plutonul de măcelărie, cele două companii românești și acum trei noi companii de construcții. Dacă lucrurile merg așa în curând, în apropiere, nu vor mai fi ravine pentru a caza toți soldații. (…)
(…)
În fața mea stă căpitanul român Popescu. Este cu mințile rătăcite și plânge în timp ce ne spune vestea tragică. I-au ucis iapa de curse! Cea pentru care fusese construit grajdul special și pentru care un soldat stătea mereu treaz. Cu jumătate de oră în urmă căpitanul a găsit grăjdarul în paie, legat, lângă capul Mademoisellei și la o oarecare distanță copitele tăiate – tot ce mai rămăsese. Nu-l pot ajuta, mai ales că nimeni nu recunoaște ci numai insistă că nemții au făcut-o.
Conversația ne-a fost întreruptă de un telefon. Tensiune! Rușii au pătruns în hala numărul doi și trebuie să trimetem toate forțele acolo! Totul ca de obicei. Unitățile nominalizate pe linia de foc, cercetarea, asigurarea operativității și contraatacul.
(…)
Anul nou. 1943.
Anul nou a venit și credința în capacitatea de a ieși repede din acest mediu mortal nu mai există. Operația Gotha a rămas un episod oarecare al parcursului tragic al viitorului nostru. Cu puțin înainte de Crăciun vârful penei blindate s-a apropiat de noi la o distanță de 40 de km atingând Mișkova. Soldații din sudul încercuirii vedeau în stepa pustie bombardierele noastre în picaj. Noaptea, un ochi ager putea să distingă lumina produsă de focul artileriei pe centura de încercuire rusească. Comandanții unităților blindate și motorizate din interior care trebuiau să rupă încercuirea și să facă joncțiunea cu armata care avansa așteptau momentul în care aceasta va fi reușit să creeze prima breșă și să iasă pe un front larg pentru a-și stabili țintele. Lovitura fusese aplicată între diviziile 3 și 29 motorizate. Dar în zorii lui 28 decembrie, pana blindată a operației Gotha a început să se retragă. Pe Don, rușii au rupt frontul în sectorul Armatei a 8-a italiene. Pentru a-și acoperi flancul nordic, Manstein a ordonat ca Divizia 6 blindată să intre în subordinea Armatei a 3-a române slăbind în mod decisiv operația Gotha care a fost incapabilă să reziste debușării rezervelor operaționale ale inamicului. Suferind pierderi grele în oameni și echipament, gruparea a început să bată în retragerea din care încă n-a fost în stare să se oprească. Soarta noastră este pecetluită. (…)”

Traducere: Sămușan Alin Bogdan

↧

Andrei Pleşu, trimis în 1978 de PCR în Indonezia la o Conferinţă unde se plasau spioniIon Spânu

February 14, 2016, 2:34 pm

≫ Next: celor care si-au laut țara inapoi

≪ Previous: Despre români dela Stalingrad până acum

Memoriile demnitarului comunist Mircea Maliţa, apărute recent, l-au adus în stare de panică pe Andrei Pleşu, căci devoalează un episod din viaţa acestuia, petrecut în 1978, despre care n-a vorbit niciodată: legătura lui cu „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”, care se ocupa de plasarea unor spioni.

Nimeni n-a ştiut pînă acum că Andrei Pleşu a fost trimis de PCR în 1978 în Indonezia pentru a participa la Conferinţa internaţională „Arta şi Viitorul”, organizată în Indonezia de către „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”! Invitaţia i-a fost adresată chiar de Mircea Maliţa, pe atunci ministrul Învăţămîntului, adică tocmai de cel care face acum această dezvăluire senzaţională.

Din acest motiv, Andrei Pleşu, într-un lung serial din „Dilema”, încearcă să estompeze acest adevăr: Andrei Pleşu a fost un privilegiat al PCR, cel puţin în acea perioadă, fiind trimis într-o misiune ale cărei iţe duc spre un teritoriu neştiut: SPIONAJUL! Cele 3 pagini din cartea lui Mircea Maliţa, „Secolul meu scurt”, Editura RAO, 2015, ar fi trecut neobservate dacă Andrei Pleşu n-ar fi reacţionat atît de surprinzător, printr-un lung serial de editoriale publicat în revista „Dilema”, pe care chiar el o conduce, în care încearcă să minimalizeze dezvăluirile lui Mircea Maliţa, ducînd toată povestea pe un teren fals-monden şi fantasmagoric!

MIRCEA MALIŢA: „ANDREI PLEŞU A ACCEPTAT CU PLĂCERE INVITAŢIA DE A PARTICIPA LA CONFERINŢA DIN INDONEZIA”

Vă rog acum să citiţi cu atenţie aceste pagini din cartea „Secolul meu scurt”, în care Mircea Maliţa, fostul ministru comunist, îşi scrie memoriile:

Aşadar, cîteva lucruri sînt clare, fiind relatate atît de Mircea Maliţa, cît şi de Andrei Pleşu. În 1978, Mircea Maliţa, care era Ministrul învăţămîntului şi membru în CC al PCR, îi propune lui Andrei Pleşu, care avea atunci 30 de ani, să participe la Conferinţa internaţională „Arta şi Viitorul”, organizată în Indonezia de către „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”: „Am avut o conversaţie prealabilă, a acceptat cu plăcere”! Andrei Pleşu a plecat în Indonezia, însă nu s-a mai prezentat la Conferinţa pentru care fusese trimis de PCR şi s-a întors în ţară fără să fie tras la răspundere pentru cheltuirea banilor primiţi.

În privinţa motivelor pentru care Pleşu n-a participat la Conferinţă, cei doi au opinii diferite şi le vom analiza mai jos. Acum, însă, ne punem întrebarea de ce Andrei Pleşu a ascuns acest episod din viaţa sa, căci în Biografia sa oficială, deşi sînt trecute multe amănunte nesemnificative, acest episod din Indonezia nu există!

CE L-A SPERIAT ATÎT DE RĂU PE ANDREI PLEŞU?

Iată cum începe Andrei Pleşu serialul său din „Dilema”: „Aflu că, de curînd, Mircea Maliţa şi-a publicat autobiografia şi că undeva, în corpul masiv al cărţii sale, e relatat un episod care mă priveşte: o călătorie în Indonezia. Relatarea domnului Maliţa este stupefiantă. Pe scurt, rezultă că domnia sa a aranjat să particip la un congres de estetică („Arta şi viitorul“) organizat, în 1978, la Jakarta şi în insula Bali, dar că eu, odată ajuns în capitala indoneziană, m-am instalat într-un hotel şi am aşteptat să vină cineva să mă caute. Cum n-a venit nimeni, m-am întors acasă ca un netrebnic, pe banii ţării. Nu ştiu cum să calific această poveste. Memorie şubrezită? Rea-credinţă? Străvechi deprinderi de activist duplicitar?” E ceva aici care, la prima vedere, ne scapă, un ton şăgalnic, dar ameninţător, care parcă ascunde ceva.

Există în această poveste descrisă de Mircea Maliţa ceva care l-a speriat îngrozitor pe Andrei Pleşu, ceva care nu trebuie spus, dar de care Pleşu se teme ca, totuşi, să nu fie devoalat de fostul ministru comunist. Noi vom încerca indirect să aflăm care este acel lucru, căci, la nivelul informaţiilor secrete din perioada acelor ani, e greu să se afle ceva dacă acest lucru nu este obiectivul celor care păzesc astfel de informaţii.

O pistă neaşteptată există, totuşi, într-un articol al lui Gabriel Andreeascu, cunoscutul militant pentru drepturile omului, intitulat „Execuţia lui Mihai Botez. Disidentul transformat în agent al Securităţii”, apărut în „Observator cultural”nr. 656 din ianuarie 2013. La vremea aceea nu se ştia de plecarea lui Andrei Pleşu în Indonezia pe linie de Partid, aşa încît dezvăluirile lui Gabriel Andreescu au un mare grad de obiectivitate.

GABRIEL ANDREESCU: „Centrul de Studiere a Viitorului era ideal pentru plasarea unor spioni”

În articolul „Execuţia lui Mihai Botez. Disidentul transformat în agent al Securităţii” din „Observator cultural”, Gabriel Andreescu scrie tocmai despre acel Centrul Internaţional de Studiere a Viitorului şi Dezvoltării, care organiza Conferinţa la care a fost trimis Andrei Pleşu, şi care s-ar fi ocupat de - atenţie! - „PLASARE DE SPIONI”! Iată textul lui Gabriel Andreescu (pe autor îl interesa Mihai Botez, iar despre implicarea lui Pleşu nimeni nu a ştiut pînă la dezvăluirile de acum ale lui Mircea Maliţa):

Cercetările lui Gabriel Andreescu au dus la concluzia că acest „Centru Internaţional de Metodologie a Studiilor asupra viitorului şi Dezvoltării”, afiliat la „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”, era condus, în realitate, de Securitate şi, prin intermediul său, erau plasaţi spioni în diferite structuri internaţionale!

Trebuie menţionat aici faptul că, în 20 februarie 2001, într-o conferinţă de presă, Gabriel Andreescu l-a acuzat direct pe Andrei Pleşu, pe atunci membru CNSAS, de relaţiile sale cu Securitatea, cerîndu-i să le clarifice! Pleşu l-a dat în judecată şi, în acelaşi an, mai exact în octombrie 2001, Andreescu a fost condamnat la plata sumei de 100 milioane lei vechi, jumătate revenindu-i lui Pleşu ca despăgubiri morale! Numai că Gabriel Andreescu s-a adresat la CEDO şi, în anul 2010, i s-a dat dreptate, apreciindu-se că i s-au încălcat „dreptul la un proces corect şi la libertatea de expresie”, iar Gabriel Andreescu a fost despăgubit cu suma de 10.000 euro, pe care i-a plătit statul român! Deci, solicitarea lui Gabriel Andreescu a redevenit actuală!

OMISIUNILE LUI MIRCEA MALIŢA ŞI ALE LUI ANDREI PLEŞU

Varianta lui Mircea Maliţa o puteţi citi în facsimilul de mai sus. În rezumat, lucrurile au stat cam aşa: Maliţa a primit o invitaţie la acea Conferinţă în Indonezia însă, fiind foarte ocupat, s-a gîndit să trimită pe cineva în locul lui. Cum în casa lui venea la fiica sa o colegă de la Arte, care-i vorbise de un tînăr „care vorbea frumos”, pe nume Pleşu, s-a gîndit ca el să fie cel care să plece în locul lui pentru a reprezenta România!

Ştiind bine despre ce perioadă vorbim - era anul 1978! -, e lesne de înţeles că lucrurile au stat altfel, că nu putea pleca în Indonezia, la o astfel de Conferinţă, unul luat la întîmplare! E clar că Maliţa nu poate spune tot nici măcar după 37 de ani şi că alegerea lui Andrei Pleşu s-a făcut de anumite structuri pe care fostul ministru nu vrea şi nu poate să le dea în vileag!

Mircea Maliţa, care avea de plătit o poliţă lui Andrei Pleşu, care-l umilise prin 1992, se limitează în povestirea acestui episod doar la a-i reproşa că el a făcut ceva pentru Andrei Pleşu cînd era un nimeni şi că acesta nu-i era recunoscător. Mai mult, pentru a-l face de rîs, îi reaminteşte că n-a ajuns la Conferinţă, ci a stat într-un hotel, iar la întoarcere nu a mai decontat banii primiţi!

Numai un naiv poate să creadă un astfel de rezumat care ascunde lucruri numai de cei doi ştiute. Cum să credem că Partidul Comunist Român l-ar fi iertat pe Andrei Pleşu dacă nu s-ar fi dus la acea Conferinţă, cu atît mai mult dacă n-ar fi făcut la întoarcere decontul pentru sumele primite!

În varianta lui Andrei Pleşu, lucrurile stau puţin altfel. Iat-o, spusă chiar de la în primul episod din „Dilema”:

„În 1978, tînăr cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei RSR, sînt chemat la Ministerul Învăţămîntului de Mircea Maliţa. Mă anunţă că, în Indonezia, urmează să aibă loc o conferinţă internaţională de futurologie (ştiam că futurologia era una dintre „vocaţiile“ interlocutorului meu) şi că am fost recomandat ca potenţial participant din partea României. Era nevoie de cineva care să vorbească englezeşte, să se priceapă, cît de cît, la artă şi, dacă se poate, să fie tînăr. Am fost, evident, luat prin surprindere. Nu ştiam cum de se ajunsese la mine, dar ideea – utopică în context – că aş putea avea şansa să ajung în Indonezia şi, eventual, să văd templul Borobudur, despre care citisem deja cîte ceva (Paul Mus, Mircea Eliade), mi s-a părut ameţitoare. Nu mai vorbesc de caracterul itinerant al congresului, a cărui ultimă etapă era exotica insulă Bali. Mircea Maliţa a avut amabilitatea să mă conducă, la plecarea din biroul său, pînă la lift, pentru cîteva ultime indicaţii: „Veţi face o comunicare intitulată «Arta şi viitorul» şi nu uitaţi ca, la un moment dat, să îl pomeniţi pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu.“ Sugestia m-a cam dezumflat, mai ales că eram păţit. (Trimis la un colocviu din Berlinul de Est cu o „sugestie“ asemănătoare, n-o respectasem şi, în ultimul moment, în urma unui semnal-fulger venit din ţară, fusesem oprit de ambasada noastră să mă mai prezint la dezbateri.) A doua zi după întîlnirea, afabilă altfel, cu Mircea Maliţa, am fost convocat de Mihnea Gheorghiu la sediul Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, al cărei preşedinte era. „Mesajul“ lui a fost mai direct şi imperativ: încă în picioare, a luat un creion roşu şi, pe un exemplar din Scînteia în care apăruse un discurs al „şefului“, a înconjurat un pasaj „adecvat“: „De aici trebui pornit în intervenţia dumitale!“ „Bine, am îngăimat, dar eu am crezut că e vorba de o conferinţă de estetică…“ „Da, dar avem nevoie ca textul dumitale de specialitate să aibă şi această componentă.“ Eram suficient de tînăr ca să cred că voi putea eschiva această „ingerinţă“. Cine o să stea să controleze un discurs ţinut în insula Bali?”

Avînd în faţă cele două variante, putem să facem o primă constare: episodul „Indonezia” este real, deşi nu se regăseşte în Biografia lui Andrei Pleşu! Există, totuşi, cineva căruia Andrei Pleşu i-a amintit de acest episod: Nicolae Ceauşescu, mai exact în prima scrisoare pe care i-a trimis-o în 25 mai 1982, cînd aminteşte de Congresul de la Jakarta. Iată fragmentul cu pricina:

Revenind la varianta lui Andrei Pleşu despre plecarea în Indonezia, observăm că el adaugă la varianta lui Mircea Maliţa cîteva amănunte semnificative:

- „am fost recomandat ca potenţial participant din partea României”, deci, iată, povestea cu colega fetei despre colegul „care vorbeşte frumos” este dezminţită chiar de Andrei Pleşu, care recunoaşte: AM FOST RECOMANDAT!

- Maliţa i-a cerut să nu uite să-l pomenească pe Nicolae Ceauşescu în discursul pe care trebuia să-l ţină

- a doua zi, pe Pleşu l-a chemat în biroul său însuşi Mihnea Gheorghiu, preşedintele Academiei Române, care i-a indicat chiar pasajul dintr-o cuvîntare a lui Nicolae Ceauşescu, apărut în „Scînteia”, pe care trebuia să-l folosească

- chestiunea cu împotrivirea lui faţă de citarea lui Ceauşescu este o simplă vrăjeală de disident post-revoluţionar, peste care trecem fără alte comentarii.

O a doua constatare despre momentul iniţial al Operaţiunii „Indonezia”, este că această Conferinţă de la Jakarta era considerată importantă, din moment ce însuşi preşedintele Academiei şi Ministrul Învăţămîntului se ocupau de ea şi de „trimisul” Partidului. Sigur că nu vom afla niciodată lucrurile esenţiale ale dialogului dintre cei trei: cine era Eleonora Masini, care „te va întîmpina amical”, pe cine urma să mai contacteze, ce mesaje avea de transmis, măcar din partea celui invitat oficial, adică Mircea Maliţa şi, mai ales, ce Raport urma să întocmească Andrei Pleşu pentru Securitate la întoarcere!

Omisiunile acestea trezesc multe alte semne de întrebare la care Andrei Pleşu trebuie să răspundă, altfel nu se ştie ce-şi pot imagina oamenii, căci toată lumea ştie ce prevedea Legea 23/1971, referitoare la relaţiile cu străinii, în care oricine era obligat să anunţe organele de Securitate şi dacă îl întreba un străin unde este gara! În mod cert, la întoarcere, Andrei Pleşu nu s-a dus liniştit acasă şi pînă acum nimeni nu l-a mai întrebat de sănătate. Dacă susţine aşa ceva, atunci lucrurile sînt mult mai grave şi trebuie să recitim ce spune Gabriel Andreescu despre acel „Centru Internaţional de Metodologie a Studiilor asupra viitorului şi Dezvoltării”, afiliat la „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”, care plasa spioni!

CATRINEL PLEŞU A FOST RACOLATĂ DE DIE LA PLECAREA ÎN ANGLIA ŞI AVEA NUMELE CONSPIRATIV „MARIA”

Înainte de a că prezenta pe larg povestea lui Andrei Pleşu despre cum spune el că şi-a petrecut timpul în Indonezia, trebuie, pentru completarea tabloului şi pentru înţelegerea substraturilor din cadrul Operaţiunii „Iondonezia”, să amintim că soţia lui Andrei Pleşu, Catrinel Pleşu, a fost racolată chiar din studenţie de către DIE, Direcţia de Informaţii Externe a Securităţii, înainte de plecarea în Anglia pentru continuarea studiilor, avînd numele conspirativ „Maria”, iar CNSAS, cum se vede în adresa de mai jos, consideră că nu i se poate atribui „calitatea de lucrător colaborator al Securităţii”, întrucît nu s-au găsit documente pe care le-ar fi trimis „Maria” către Securitate. Pentru o informaţie completă, precizăm că Andrei Pleşu a fost mai mulţi ani membru în CNSAS.

În afara lui Gabriel Andreescu, lui Andrei Pleşu i-a mai cerut să-şi lămurească legăturile cu Securitatea şi senatorul Sorin Ilieşiu, care a făcut parte din colectivul de redactarea „Raportului privind crimele comunismului”, însă şi el a primit doar răspunsuri ironice! Toate lucrurile acestea poate că n-ar avea importanţă dacă Andrei Pleşu ar fi fost un oarecare scriitor, însă el a fost de mai multe ori ministru al Culturii sau la Externe şi consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, iar aceste chestiuni trebuiau lămurite demult.

CE SPUNE, TOTUŞI, ANDREI PLEŞU CĂ A FĂCUT ÎN INDONEZIA?

Serialul din „Dilema”, în care Andrei Pleşu încearcă să minimalizeze prezenţa lui ca trimis al PCR la Conferinţa organizată de „Federaţia Mondială de Studiul Viitorului”în Indonezia, relatează o poveste greu de crezut, avînd în vedere că, totuşi, era vorba de anul 1978, cînd şi pentru o şoaptă interpretabilă ajungeai la Gherla, dar pentru că, în calitate de trimis al PCR, deşi ai luat bani şi te-ai dus tocmai în Indonezia, nici măcar nu ai făcut decontul la întoarcere, cum precizează Mircea Maliţa!

Ar mai fi ceva de spus înainte de a urmări pas cu pas povestea fantasmagorică a lui Pleşu: toate acţiunile de aceste fel, „Conferinţa despre artă şi viitor”, „Congresul Mondial al Poeziei” etc, nu sînt altceva decît acoperiri pentru operaţiuni secrete, în care agenţii se întîlnesc şi pun la cale lucruri neştiute de noi, muritorii! De unde vin banii şi ce se finanţează în realitate prin astfel de conferinţe şi congrese, de obicei mondiale, ştiu doar anumite structuri ale statului.

Şi, cum spunea Nichita Stănescu, pentru că „nu poţi fi zînatec dacă nu crezi în zîne”, să citim cu atenţie „povestea” lui Andrei Pleşu despre Operaţiunea „Indonezia”, aşa cum o povesteşte chiar el în „Dilema”:

1. A primit doar 10 dolari! Pleşu mai fusese în străinătate şi e greu de crezut că şi în situaţia în care a primit, într-adevăr, doar 10 dolari de la PCR, el nu avea alţi bani asupra lui, însă înţelegem că e vorba de minimalizarea importanţei deplasării în Indonezia, ca să nu pară un privilegiu.

2. Escala din Grecia. În cele cîteva ore cît a stat în Atena, a plecat într-un tur al oraşului, care costa 11 dolari, dar funcţionarul i-a făcut o reducere, auzind că vine din România. Autorul vrea să arate că singura lui preocupare este cea artistică, pentru care sacrifică şi ultimul ban! Iar reducerea făcută de funcţionar („Nouă dolari, ca să vă rămînă şi de un suc“) are rolul de a ne arăta mila acestuia faţă de amărăşteanul venit din România, deşi ştia că acesta, sărac, sărac, dar urma să ajungă în Indonezia, ceea ce nu-i este la îndemînă oricărui grec!

3. La aeroportul din Indonezia a fost aşteptat de funcţionarii Ambasadeiromâne, pe care i-a recunoscut după costumele - proaste, desigur - pe care le purtau, care, spre surprinderea lui Pleşu („Hait!”),

4. l-au întrebat dacă are bani! Iată episodul: „Aveţi bani?“ „Hait!“ – mi-am zis. „Acum or să mă certe că am cheltuit cei zece dolari!“ „Lasă, domnule, dolarii ăia! Problema e taxa de participare la conferinţă şi toate cheltuielile aferente: drum, cazare etc.“ M-am liniştit. „Nu, staţi puţin, tov. Maliţa mi-a spus că totul e plătit de organizatorii indonezieni.“ „Aiurea!“ - au strigat, într-un glas, diplomaţii noştri. „E a nu ştiu cîta oară cînd păţim chestii de-astea! Noi trebuie să acoperim toate cheltuielile. Haideţi, mergem direct la domnul ambasador!“ De ce îşi băgau nasul securiştii ambasadei, mă rog, secretarii, în chestiunile centralei de la Bucureşti. ştiind că puteau fi imediat făcuţi pachet şi trimişi în ţară? Domne, mulţi disidenţi avea România în acea vreme.

5. La Ambasadă, şeful misiunii diplomatice, curajos nevoie mare (sau disident şi el?), ia decizia ca Pleşu să nu mai participe la Conferinţa unde-l trimisese partidul: „În biroul său, ambasadorul mă aştepta însă cu o mină destul de plictisită: „Din păcate, nu sîntem la prima experienţă de acest fel. Iar bugetul nostru e limitat. Aşa că nu participaţi la conferinţă şi vă trimit înapoi în ţară cu primul avion. Problema e că avionul următor e abia peste o săptămînă. Ce fac eu cu matale aici, vreme de şase zile?“ Autorul poveştii introduce aici, e adevărat, cu mijloace cam prea rudimentare, ideea că Ambasadorul este cel care nu l-a mai lăsat să meargă la Conferinţă!

6. Soluţia găsită de Ambasador este una halucinantă: „Carevasăzică, dl ambasador avea de gînd să mă consemneze la faţa locului vreme de şase zile, pînă la următorul zbor spre Bucureşti. Am încercat, perplex, o mică infuzie de raţionalitate: „Domnule ambasador, am făcut un drum de 16.000 de kilometri ca să ajung aici. Dacă tot am ajuns, n-ar fi mai bine să particip la congresul pentru care am fost trimis? Oricum o să cheltuiţi nişte bani ca să mă ţineţi în Jakarta încă şase zile. Dacă nu particip, s-ar putea să trebuiască să asumăm noi cheltuielile de călătorie…“ „Nu asumăm nimic, n-avem bani în buget pentru aşa ceva. O să procedăm în felul următor: o să dormi pe undeva prin ambasadă şi de mîncat o să aranjez eu cu băieţii să te invite pe la ei pe-acasă.“

7. Un băiat din Ambasadă se oferă să-l plimbe pe Andrei Pleşu prin oraş şi chiar, din toată sărăcia lui de securist, îl invită şi la masă: „Imediat, unul dintre „băieţi“ a şi intrat în scenă: tovarăşul Tănase, altfel om cumsecade: „Tovule, las’ că te plimb eu prin oraş în zilele următoare; iar mîine, uite, te invit la prînz la mine acasă.“ Pleşu nu ştia că toţi oamenii aceştia aveau grade?

8. Acasă la securistul Tănase, Pleşu află ce greu o duceau cei din Ambasadă, vai de capul lor! Iată o descriere ca-n romanele lui Marquez: „Aveam să aflu, de altfel, că ambasadorul încasa cam 600 de dolari pe lună, iar subalternii – o medie de 200 de dolari. În aceste condiţii, toţi voiau să facă şi economii, astfel încît să se întoarcă acasă cu achiziţii foarte preţioase în epocă pentru cetăţeanul român obişnuit: un frigider bun, un magnetofon, o „orgă de lumini“ (din cîte mi-am dat seama, o adevărată obsesie a diplomaţilor noştri de-atunci). Regimul „de austeritate“ al angajaţilor s-a reflectat şi în prînzul pe care l-am căpătat, cu bună inimă, acasă la tov. Tănase: cîteva oscioare cu puţină carne şi mult zgîrci, totul îmbăiat în mujdei. Doamna Tănase s-a scuzat pentru multiplele eczeme pe care le avea pe piele: pîinea din oraş fiind scumpă, prefera să cumpere făină şi să coacă pîine acasă”. Vai, domnule Pleşu, să mă pici cu ceară dacă te cred! Parol!

9. Ambasadorul găseşte soluţia petrecerii timpului: „După o zi întreagă de asemenea dansuri retorice, am ajuns spre seară la ambasadă, unde dl ambasador, cu un aer boieresc, mi-a spus: „Tovule, mi s-a făcut milă de dumneata. Am o relaţie prin care am reuşit să-ţi asigur o cameră ieftină de hotel, pînă în ziua întoarcerii acasă. Am să-ţi dau chiar şi o diurnă de şase dolari“. „Păi“, „zic, n-am putea, cu banii ăştia, să plătim taxa de participare la congres şi, în felul ăsta, să intrăm în ordine?“ „Nu, nu putem acoperi întreaga sumă. Şi, oricum, ceilalţi participanţi au plecat deja spre insula Bali, unde continuă lucrările. Ce vrei? Să te pierd de tot prin Asia?“ Aţi înţeles, nu? Pleşu voia să meargă la „congres”, dar ambasadorul l-a ispitit că e mai bine să stea în hotel şi să primească şi o diurnă.

10. Pleşu s-a pus cu burta pe carteîn camera de hotel: „Aşa că am stat mai curînd în camera răcoroasă de la hotel, după ce m-am aprovizionat cu ceva cărţi din biblioteca ambasadei. E drept că aveam de ales doar între operele (încă incomplete) ale lui Nicolae Ceauşescu şi numeroase volume din Marx, Engels şi Lenin, sau din marii noştri clasici de secol XIX. Am recitit, deci, în patru-cinci zile, Bălcescu şi Alecu Russo. Ce putea fi mai exotic? Să stai undeva în Jakarta şi să citeşti „Românii sub Mihai-Voevod Viteazul”, neputînd participa la un congres pe tema „Arta şi viitorul”.

11. Intră în joc patronul unei firme japoneze, care face o propunere senzaţională: „Destinul, totuşi, mi-a mai surîs o dată! Ambasadorul, mişcat, probabil, de lamentaţiile mele despre un sejur care promitea să fie spectaculos şi arăta ca o mică vacanţă la Tecuci, m-a anunţat că „îi sînt simpatic“ şi că patronul unei firme japoneze cu care colabora e dispus să-mi pună la dispoziţie o maşină cu şofer, care să mă ducă pînă la Borobudur (aproximativ 600 de kilometri). Am mulţumit în gînd lui Hristos şi lui Buddha şi mi-am făcut bagajul”. Al dracului, japonezul! Cu banii de pe benzină (600 de km dus şi 600 km întors!), de pe maşină, cu cheltuielile de drum îi plătea lui Pleşu taxele la Congres, dar probabil că l-a confundat pe Pleşu cu Pavarotti (pardon, episodul ăsta era în China!).

12. Ambasada i-a dat lui Pleşu şi un securist care să-l apere pe drum: „Urma să fiu însoţit, pentru securitate, de un reprezentant al ambasadei– întîmplător soţul contabilei –, care a primit şi el o diurnă pentru greaua lui misiune. Era terorizat de gîndul că ar putea-o pierde (diurna şi, probabil, în cel mai rău caz, nevasta), aşa încît ore întregi, cît a durat drumul, a tot numărat bancnotele, pînă a reuşit să le piardă. L-am preluat, aşadar, pe diurna mea”. Vai, domnu’ Pleşu, cît de generos aţi fost! Dar cîţi bani primise securistul de i-a numărat pe parcursul celor 600 de km, că doar spuneaţi că trăiau ca vai de capul lor? Şi unde naiba i-a pierdut, i-au zburat din maşină?

13. Băştinaşii l-au atacat pe Andrei Pleşu, trăgîndu-l de barbă! Doamne, prin ce a mai trecut săracul Pleşu: „Din cînd în cînd, şoferul nostru oprea pentru curente nevoi fiziologice. Ieşeam şi noi din maşină, fără să realizăm cît eram de ciudaţi în ambianţa locală. Ne-am dat seama de asta cînd ne-am văzut înconjuraţi, la un moment dat, de băştinaşi mai degrabă goi, care, imberbi, mă trăgeau de barbăşi plecau îndărăt spre pădure chiuind, ca după o mitologică întîlnire cu o specie necunoscută”. Ce ţi-e cu imberbii ăştia de băştinaşi!

14. A vizitat Templul Borobudurşi s-a întors în aceeaşi zi la Jakarta, parcurgînd încă 600 de km: „Într-un tîrziu, am pornit înapoi spre Jakarta. Încă 600 de kilometri în aceeaşi zi! Mai aveam puţin (două zile) şi puteam lua avionul spre casă. Congresul la care ar fi trebuit să particip se terminase. Fericit că, totuşi, m-am ales, în chip neaşteptat, cu o vizită la Borobudur, cel mai mare templu budist din lume”! Acesta este:

Mai facem o socoteală: 600 km dus, 600 km întors, total 1200 km. Pe un „drum neconvenţional”, cum îl descrie Pleşu, trecînd prin atîtea peripeţii cu băştinaşii, care-l mai şi opreau să-l tragă de barbă şi să facă poze cu copiii lor, oricît ar fi fost de japoneză maşina generosului patron, nu puteau să obţină o medie de deplasare mai mare de 40 km/oră. Deci, 1200 împărţit la 40, rezultă că drumul dus-întors a durat cel puţin 30 de ore! Atunci, cum se puteau întoarce în aceeaşi zi? Ca să nu mai întrebăm ce-l poate determina pe un om să meargă non-stop 30 de ore doar pentru a vedea un Templu, fie el şi Borobudur, în loc să meargă la Congresul la care-l trimisese PCR? Pentru o înţelegere mai uşoară, este ca şi cum ar pleca cineva din Turnu Severin pînă la Constanţa (600 de km), ar face o baie în mare şi s-ar întoarce în aceeaşi zi la Turnu Severin!

15. Surpriza Ambasadorului avea să vină abia la întoarcere: Pleşu urma să fie ţinut „ostatic” pînă va recupera banii (???) de la organizatorii Conferinţei! Să ne minunăm împreună cu Andrei Pleşu: „Tov. ambasador mă convoacă pentru o mică „încunoştiinţare“ administrativă: „Am primit indicaţii de la Bucureşti. Nu vă puteţi întoarce în ţară. Organizatorii conferinţei de-aici ne-au dat asigurări că îşi asumă toate cheltuielile: drum, taxă de participare, tot. Or, nu ne-au dat nimic.Sîntem în pagubă. Dumneavoastră veţi rămîne la Jakarta pînă veţi recupera banii promişi.“ Eu: „În ce calitate vreţi să recuperez banii? Am fost invitat la un congres, n-am participat, dar cer să capăt, post factum, o finanţare pentru preţioasa mea absenţă?!“ „Nu e vina noastră“ – zice ambasadorul. „Au promis şi nu şi-au ţinut promisiunea. E dreptul nostru să recuperăm pierderile! Oricum, veţi fi însoţit peste tot de omul nostru, tov. Tănase, care ştie la ce uşi trebuie să bateţi.“ În clipa aceea, am avut sentimentul că nu voi mai pleca niciodată din Indonezia. Îmi voi petrece restul vieţii cerînd, nebuneşte, dolari pentru o prestaţie inexistentă”! Cum, naiba, o fi chestia asta? Dacă Pleşu participa la Conferinţă, oricum Ambasada nu primea vreun ban, căci erau taxe care trebuiau plătite, nu încasate! Neparticipînd nimeni din partea României, de ce să încaseze Ambasada banii? Nu insistăm asupra aventurii recuperării banilor, care se poate citi în întregime de către curioşi în episodul 3 al serialului lui Andrei Pleşu din „Dilema”.

16. Intră în scenă Sutan Takdir Alisjahbana, organizatorul Conferinţei, care-i povesteşte filosofului nostru cum a sărit el din avion la Stockholm: „În cele din urmă, am ajuns la organizatorul indonezian al conferinţei, profesorul de estetică Sutan Takdir Alisjahbana, proaspăt întors din Bali. I-am comunicat şi lui pretenţia suprarealistă a statului român de a căpăta despăgubiri pentru banii cheltuiţi „pe încredere“ în vederea… neparticipării mele la lucrările conferinţei. „Domnule dragă“ – mi-a răspuns bătrînul profesor – „nu pricep cum de aţi venit pînă aici şi n-aţi participat la întîlnirile noastre. Cît despre bani, daţi-mi voie să vă spun cum am finanţat conferinţa. Cu ceva timp în urmă, am fost la Stockholm, invitat la un congres de specialitate. După aterizare, avionul a făcut explozie. M-am aruncat, în ultima clipă, pe fereastră şi mi-am rupt ambele picioare. Compania aeriană vinovată de accident mi-a dat, drept reparaţie «morală», o importantă sumă de bani, pe care am investit-o integral în organizarea conferinţei de acum. S-au cheltuit toţi banii. Nu mai am cu ce să satisfac cerinţele dvs.“ Dacă puteţi să rîdeţi, rîdeţi! Ce comentarii să mai facem?

17. Pleşu s-a ales cu o fetiţă de „cinci anişori”, pe care trebuia s-o aducă în România, la cererea ataşatului economic al Ambasadei. Să citim: „Cu o zi înainte să vină avionul, mă sună ataşatul economic al ambasadei: „Tov. Pleşu, am şi eu o fetiţă de cinci anişori, pe care vreau s-o trimit acasă, la bunici. Aţi fi de acord s-o luaţi cu dumneavoastră?“ „Păi, e drum lung“ – am bîiguit perplex. „O să stea ea singură cu un necunoscut atîta vreme?“ „Da, e un copil drăguţ şi foarte cuminte. O să vă dau şi un bănuţ de buzunarpentru cazul că o vrea vreun suc sau ceva…“ Ce era să fac? M-am trezit la aeroport cu tînăra domnişoară, plus trei valize şi 5 rupii pentru eventuale „cheltuieli de călătorie“. Zborul spre Bucureşti includea o escală la Singapore, unde trebuia să prindem o cursă Tarom. Numai că la Singapore aflu că zborul Tarom s-a amînat cu 24 de ore! Bine, şi eu ce fac pînă mîine? „Foarte simplu. Luaţi un taxi pînă în oraş, dormiţi la un hotel şi reveniţi mîine pentru îmbarcare.“ „Cum să fac toate astea cu cinci rupii?! Dacă aş fi singur, aş rămîne în aeroport. Dar ce fac cu asta mică?“ Pe scurt, a rămas peste noapte cu fetiţa la hotel şi, din cauza lui „Ceaucecu”, toată lumea i-a acordat gratutităţi, dîndu-i şi chitanţe pe care să le deconteze la Bucureşti. Hai, mă, Andrei, mă leşi?

Pînă la urmă, Andrei Pleşu a ajuns cu bine acasă după calvarul acesta prin care a trecut, la fel ca toţi privilegiaţii PCR-ului, nu? Mai ales că Jakarta a fost doar un episod, căci Pleşu, sub regimul comunist, a fost de mai multe ori în Germania, de unde pleca oricînd la Paris la invitaţia Monicăi Lovinescu, unde însuşi Gabriel Liiceanu gătea acel celebru „şniţel auriu” (v. „Uşa interzisă”)! Un adevărat calvar, ce să mai!

După atîta răbdare, avem o singură întrebare: cu cine credeţi că vorbiţi, domnule Pleşu, cu Mircea Cărtărescu sau cu lingăii din preajma dumneavoastră, care cred orice le-aţi spune? Toată povestea asta fantasmagorică are atîtea fracturi logice, încît creează impresia că este spusă unor oligofreni care, oricum, nu înţeleg nimic. Fiind atît de lungă şi de ireală, rămînem la părerea că, de fapt, ea mai mult ascunde decît devoalează, iar pe noi ne-ar fi interesat tocmai adevărurile din spatele ei. Nu ni le spune Andrei Pleşu? Atunci să le căutăm în altă parte!

ÎN CADRUL „CENTRUL EURO-ATLANTIC” PLEŞU A FOST COLEG CU MIRCEA MALIŢA

Istoria acestei ciudate „instituţii de studiere a viitorului” merită să fie parcursă pentru a înţelege ce s-a întîmplat în realitate în acel an 1978, cînd Andrei Pleşu a fost trimis în Indonezia, de unde ne-am ales cu cu acea nuvelă proastă pe care am rezumat-o mai sus.

În 1970, Mircea Maliţa, ministrul Învăţămîntului, a primit sarcina de a înfiinţa „Laboratorul de Cercetări Prospective”în cadrul Universității din București. În 1974, la propunerea „Federației Internaționale a Studiilor asupra Viitorului”, „Laboratorul de Cercetări Prospective” devine „Centrul Internațional de Metodologie a Studiilor asupra Viitorului și Dezvoltării”, afiliat tot Universităţii din Bucureşti. Datele au fost publicate în „Observator cultural” de Gabriel Andreescu, în articolul citat mai sus.

Interesant este că, după Revoluţie, prin HG 725 din 14 octombrie 1991, se înfiinţează CENTRUL EURO-ATLANTIC Bucureşti, al cărui preşedinte de onoare era Primul ministru Petre Roman, preşedinte executiv era ministrul MAE Adrian Năstase, iar între membri îi regăsim pe... MIRCEA MALIŢAşi ANDREI PLEŞU, deci tocmai cei care puseseră la cale Operaţiunea „Indonezia”! Iată principalele articole din acest HG, din care aflăm că instituţia avea un fond de cheltuieli de 2 milioane de lei (la valoarea de atunci era o sumă uriaşă), la care se adăugau alte donaţii şi contribuţii:

Acest „Centru Euro-Atlantic” era, de fapt, urmaşul acelui „Centrul Internațional de Metodologie a Studiilor asupra Viitorului și Dezvoltării” din vremea regimului comunist, avînd drept scop tot misiuni discrete, acoperite de participarea la conferinţe, congrese etc! În 1992, se emite HG nr. 75 din 15 februarie 1992 pentru completarea actului normativ prin care a fost înfiinţat „Centru Euro-Atlantic”, iar în anul 1996 se înfiinţează şi un „Centrul de Studii Euro-Atlantice”, care activează în cadrul Universităţii Bucureşti, aşa cum era şi „Centrul Internațional de Metodologie a Studiilor asupra Viitorului și Dezvoltării” din vremea comunismului!

Este cît se poate de clar că această instituţie, care se ocupa pe vremuri de studierea viitorului (!!!), şi-a continuat activitatea şi sub conducerea guvernului instalat după Revoluţie, beneficiind chiar de experienţa celor care activaseră şi înainte în misiuni discrete, ascunse de ochiul public prin acoperirea oferită de diverse manifestări cu caracter aşa-zis cultural.

Studiind activitatea acelui „Centrul Internațional de Metodologie a Studiilor asupra Viitorului și Dezvoltării”, Gabriel Andreescu scria că scopul său ar fi fost „plasarea de spioni”! Este o explicaţie credibilă, mai ales că totdeauna misiunile încredinţate erau controlate de Ministerul de Externe, unde au fost mereu ofiţeri de securitate, specializaţi în acţiuni discrete.

Problema care se naşte acum este: ce căuta Andrei Pleşu în astfel de operaţiuni şi care era, în realitate, rolul său? Noi am prezentat aici toate datele pe care le-am avut la dispoziţie, dar dacă vrea să lămurească semnele de întrebare din jurul său, Andrei Pleşu ar putea să facă o adevărată mărturisire, nu să ne livreze poveşti lacrimogene, precum cea din „Dilema”! Altfel, cineva va scormoni şi în Dosarul finanţării Colegiului „Noua Europă”, unde s-au format cadre de nădejde, precum Mihai Rîzvan Ungureanu, devenit acum iarăşi Şeful Serviciului de Informaţii Externe (SIE) sau Mihail Neamţu, devenit şeful unui partid de extremă dreaptă!

Nu spune nimeni că activitatea acelui „Centrul Internațional de Metodologie a Studiilor asupra Viitorului și Dezvoltării” era una ilegală, împotriva României, din contră, poate că ea se derula în interesul ţării, deci, cu atît mai mult, Andrei Pleşu ar trebui, pentru imaginea sa, să ne spună adevărul. Ca filosof, dumnealui trebuie să ştie că doar Adevărul ne izbăveşte de păcate!

__________________

↧

celor care si-au laut țara inapoi

February 16, 2016, 3:01 pm

≫ Next: DECLARATIA COMUNA, Papa Francisc si Patriarhul Kirill al Rusiei

≪ Previous: Andrei Pleşu, trimis în 1978 de PCR în Indonezia la o Conferinţă unde se plasau spioniIon Spânu

Fondul Proprietatea (FP), cel mai mare fond de investiţii închis din lume (fond care nu face emisiune continuă de titluri proprii), a raportat în 2015 pierderi de 565,1 milioane lei, comparativ cu un profit de 427,18 milioane lei în anul anterior, potrivit rezultatelor preliminare ale societăţii.

''Principalul factor care a determinat pierderea contabilă semnificativă în anul 2015 a fost modificarea de valoare justă netă negativă nerealizată aferentă participaţiilor clasificate la valoare justă prin profit sau pierdere conform IFRS, în principal generată de OMV Petrom SA, ca urmare a evoluţiei negative a preţului acţiunii acestei companii în anul 2015.

Pierderea contabilă curentă şi cele reportate vor fi acoperite din profiturile contabile aferente exerciţiilor financiare viitoare'', se se spune în raport. La 31 decembrie 2015, capitalurile proprii totale au fost de 12,05 miliarde de lei, în scădere cu 9,7% comparativ cu valoarea de la 31 decembrie 2014, de aproximativ 13,35 miliarde de lei.

Fondul a raportat, la aceeaşi dată, o valoare a activului net de 12,088 miliarde de lei şi o valoare a activului net pe acţiune de 1,1564 lei (un randament total negativ al VAN pe acţiune de 0,6% comparativ cu 31 decembrie 2014).

''Cu toate că din cauza acestei situaţii nu vor exista profituri distribuibile conform situaţiilor financiare anuale statutare ale Fondului aferente anului 2015 (întocmite în conformitate cu IFRS), Administratorul Fondului (Franklin Templeton Investment Management Limited United Kingdom, n.r.) îşi păstrează angajamentul de a asigura distribuţii anuale de numerar către acţionarii Fondului'', se mai spune în raport.

Numărul total al acţionarilor la 30 iunie 2015 a fost de 8.335. Structura acţionariatului la 31 decembrie 2015 era următoarea: The Bank of New York Mellon (banca depozitară pentru Certificatele de Depozit Globale) 32,98% din capitalul social subscris, acţionari instituţionali străini - 23,74%, persoane fizice române - 20,51%, acţionari instituţionali români - 12,59%, persoane fizice străine - 3,87%, acţiuni proprii - 3,02%, acţiuni neplătite - 3,07% şi Ministerul Finanţelor Publice - 0,22%.

În august 2015, Autoritatea de Supraveghere Financiară a avizat diminuarea capitalului social subscris al Fondului de la 10,96 miliarde lei la 10,074 miliarde lei, ca urmare a anulării a 990.855.616 de acţiuni proprii răscumpărate de Fond în cadrul celui de-al patrulea program de răscumpărare derulat în 2014 şi 2015. Avocatul Gheorghe Piperea, cunoscutul reprezentant al clienţilor în porcese colective pe clauze abuzive cu băncile, a atras atenţia asupra unei manevre pe care milionarul american Paul Singer a ajuns să controleze prin holdingul Elliott Associates 21% din acţiunile Fondului Proprietatea şi peste 21% din drepturile de vot.

Spre sfârşitul anului 2015, Manchester Securities și Beresford Energy, deţinute de Elliott Associates, au ajuns la pragul de 21% nu în urma unei tranzacţii de vânzare-cumpărare de acţiuni ci ca efect al răscumpărării de acţiuni proprii. Ce înseamnă asta? Că administratorul FP, Franklin Templeton, s-a angajat, la ordinul acţionarului cel mai puternic, Paul Singer, să transfere valoarea din conturile şi portofoliile Fondului spre cele ale acţionarilor prin aşa numita operaţiune "vânzare pe bucăţi". Practic, FP vinde cele mai bune acţiuni din portofoliu şi cu banii încasaţi îşi răscumpără acţiunile, le anulează apoi, reduce capitalul şi distribuie diferenţa de bani acţionarilor.

Şi în felul aceasta Elliott Associates, cu Paul Singer în spate, şi celelalte fonduri de investiţii care populează acţionariatul FP pun mâna pe hălci din ce în ce mai mari din capital. Astfel că FP, creat pentru a despăgubi persoanele care au fost deposedate de proprietăţi de către regimul comunist, a ajuns să transfere bani altor personaje.

Sunt voci pe piaţa de capital care spun că acţiunea aceasta de răscumpărare urmăreşte de fapt desfiinţarea FP. În ultimul timp, Franklin Templeton a vândut pachete semnificative de acţiuni ale OMV Petrom, Transelectrica, Transgaz sau Romgaz. Operaţiunile de transfer de avere de la FP la acţionari, cu Elliott Associates în frunte, au ajuns undeva la un miliard de euro, un sfert din banii pe care Guvernul susţinea în urmă cu zece ani că îi va da prin FP păgubiţilor. Franklin Templeton, presat de acţionari, a schimbat politica de remunerare a acţionarilor în sensul că nu va mai distribui dividende ci va face o returnare de capital social.

Avantajele acestei mişcări este aceea că dividendele sunt purtătoare de impozit, 16%, în timp ce modalitatea gândită de acţionari nu este. Pentru profitul scos în 2013, acţionarii au primit 150 de milioane de euro. Capitalul social al FP a fost constituit, în principal, ca urmare a aportului unor pachete de acțiuni deținute în portofoliul autorităților publice, emise de societăți comerciale de naționalitate română.

Astfel că FP a ajuns să deţină participaţii de 10-20% la cele mai importante companii energetice din ţară. Paul Singer, omul din spatele mişcărilor de la FP dar şi de la Roşia Montană, este supranumit "hoitarul de pe Wall Street" pentru modul cum ştie să facă bani de pe urma unor aşa zise hoituri, companii şi naţiuni falimentare. Financial Times spune despre el că a ieşit în evidenţă prin creativitatea şi tenacitatea strategiilor puse în aplicare la nivel internaţional de fondurile sale folosindu-se de studiile juridice. Singer a pus pe picioare Elliott Management, unul dintre cele mai mari fonduri speculative din lume, care administrează active de circa 25 de miliarde de dolari. Interesul său converge către achiziţia de datorii cu risc mare de rambursare.

LIleana

Franklin Templeton Investment Management, cu sediul in Marea Britanie, a fost inregistrata la CNVM in 14 septembrie 2009, iar la 6 sept.2010,acest F T este numit administrator unic al Fondului Proprietatea de catre AGA - Ulterior, CNVM (impreuna cu Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si Com de Supraveghere a Pensiilor Private ) a fost trecuta la ASF. La asigurari, ASTRA a fost falimentata de excrocul securist DAn Adamescu sub ochii lui Misu Negritoiu...Revenind la FP desi a fost infiintat in 2005 ca o agentie a Guvernului -Min de Finante pt.despag.in actiuni a celor expropiati abuziv , Statul Roman a fost majoritar-63 %din capital, incepând din martie 2008, vânzarea acţiunilor FP este posibilă, fapt ce a permis fondurilor străine de investiţii precum şi altor persoane fizice să intre în acţionariatul Fondului, deşi nu au nicio legătură cu procesul de despăgubire a proprietăţilor confiscate de regimul comunist :DE CE ? Cerem celor 2 Comisii Parlamentare de buget, finanţe şi bănci şi Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din camera Deputatilor ,sa controleze ASF, cum a eficientizat ASF ,in urma masurilor legislative puse la dispozitie de supravegherea pietei de capital , cum a controlat piata de capital. Astfel de ce a inscris in registrul sau ,fonduri speculative al unor "investitori" fara drept a fi despagubite prin fondul proprietatea, d e ce F Templetton desi admin e mana in mana cu speculantul Paul Singer si urmaresc controlul FP, efectueaza tranzactii fruaduloase,in detrimentul si pt.desfiintarea fondului. Cerem anchetarea penala a presedintilor-FP:Nicolae Ivan,Alexandru Păunescu s.a , a adm. F Templetton, PAul SInger si a celor vinovati de incalcarea legilor LEGALE ALE PIETEI DE CAPITAL-: Elliot A., City of London I. Group ,Georgia Palade van Dusen, nepoata lui Malaxa ,Royal Bank of Scotland etc.

"Acordul pentru cooperare în domeniul stabilităţii financiare şi al gestionării crizelor financiare, în baza căruia a fost înfiinţat Comitetul Naţional pentru Stabilitate Financiară. Din partea României, acordul respectiv a fost semnat de către Banca Naţională a României, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. A.S.F. (Autoritatea de Supraveghere Financiară) este autoritatea administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanţată, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 93/2012, prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.)." OU 93/2012-devenita Lg.113/2013 -Art. 2. - (1) In sensul prezentei legi - A.S.F. exercita atributii de autorizare, reglementare, supraveghere si control asupra: a) intermediarilor de operatiuni cu instrumente financiare; societatilor de servicii de investitii financiare; organismelor de plasament colectiv; societatilor de administrare a investitiilor; consultantilor de investitii financiare; pietelor de instrumente financiare; operatorilor de piata si de sistem; depozitarilor centrali; caselor de compensare-decontare; contrapartilor centrale; operatiunilor de piata; emitentilor de valori mobiliare; Fondului de compensare a investitorilor; altor persoane fizice sau juridice ce desfasoara activitati conform prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piata de capital." ASF este condus de un consiliu de 17 membrii ! ASF, contrariu legii se ocupa doar de sectorul asigurari ,eventual pensii private, sectorul piata de capital este neglijat sau sabotata Romania.

Eucalipt

E grav daca am ajuns sa laudam jecmanitorii Romaniei, supremii avatari "Financial Times spune despre el - Singer- că a ieşit în evidenţă prin creativitatea şi tenacitatea strategiilor puse în aplicare la nivel internaţional de fondurile sale folosindu-se de studiile juridice". Noi nu avem oameni creativi si tenace in a spori zestea Romaniei??? NU! Avem doar in a da tzepe si a impartii cu strainii tot ce se poate. VANZAREA POPORULUI ROMAN DUPA IMPUSCAREA LUI CEAUSESCU, CONTINUA DE 26 de ani.... CE SA CAUTE FONDURI AMERICANE IN FP??????

jorje

Averea tarii si munca parintiilor nostrii si buniciilor pe langa ca a fost vanduta de gastiile criminale votate de poporul asta naiv o parte s-a adunat sub asa numele de fond proprietatea manevrat de niste alogeni impreuna cu ai nostrii.Jaf la drumul mare .Cica a fost facut pt despagubiri. Singura tara IDIOATA cu retrocedari pe langa ilegale si retrocedari suta la suta.Pana si strainatatea s-a mirat cat de idioti si tradatori au putut fi scursoriile politice de dupa 89...

abc

pierderea aia e "facuta" ca sa nu plateasca impozit pe profit? (16%)

alex Platon

iar s-au pus liberalii (Misu Negritoiu, Daianu, s.a)pe furat !! Acuma cit mai au ocazia, acuma pina la alegerile din toamna !!!

gigel

pui lupii paznici la oi si-si-i platesti de parca ar fi ciobani si stapini ai stinei...tradatori si timpiti incapabili la conducere...apropos cit sint costurile cu managementul de fond...banuiesc ca sint procentuale...putem stii la ce procent se ridica ???

DACIA

Pai noi de ce mai platim STATUL, daca HOITARII trag de aceasta tara de 26 de ani? Cine face legile tarii in asa fel ca sa se scurga in afara munca de 50 de ani a bietilor romani si resursele tarii? Presedintii ROMANIEI, Prim ministrii, SERVICIILE, parlamentarii ce fac? Televiziunile ne tin de vorba cu can-canuri de 2 lei , dar NU VORBESC DE JAFUL DE 26 DE ANI si MIZERIA in care au fost lasati cetatenii romani. Mai rau ca in urma unui RAZBOI , am ramas fara resurse, santem ultimii in UE, milioane de romani fortati sa-si lase tara. Dati-mi 5 nume de CETATENI ROMANI care au facut ceva ca sa opreasca JAFUL! Serviciile ce au facut?

JE SUIS RARINCA

Dupa ANRP... Hidroelectrica.. Casa de Sanatate .. Investitii in Panta marca Udrea Elena cu furaciuni de sute de miliarde de euro, iaca veni si randul Fondului Propietate calarit de nimeni altul decat Domnul Gitenstain cel Felationa Basescu Traian pe sub birourile palatului cotroceni cu fel si fel de ordine in mare Colan ca si medalii, pentru buna colaborare intre USA [[ UNIUNEA SOVIETICA AILALATA ]] in calitate de ambasador , si Basau traienica in calitate de Satrap al propiului popor.!!! Si aici valoarea prejudiciului este de ordinul sutelor de milioane de euro din banii amaratilor si prostovanilor de Romani, ce isi asteapta si ei randul sa primeasca ceva banuti din drepturile de propietate mostenite de la buni si strabuni.!!! Sa nu va aud ca vorbiti ceva de DNA.. imi vina sa vomit cand aud de acesti snapani tradatori, acesti nenoroiciti tradatori ce asista pasiv si complice cum aceasta tara este furata si distrusa din temelie sub atenta supraveghere a preotesei sefe Keovesy. In fapt acest Dna nu este altceva decat o anexa a CIA -ului in Romania ce executa in mod Las si Tradator ordinile primite de la Ricani si Kazari. Ei [[ Dna-ul ]] ne delecteaza cu ceva Capre, Struti, Gaste, coloane oficiale si alte fatasmagorii cu neplata taxelor de catre prim ministrul al Romaniei V. Ponta in urma cu 8 ani de zile. O minciuna gogonata cat casa, scoasa la iveala de Gelu Diaconu fost sef al ANAF care declara acum cateva ore cum ANAF nu sa constituit niciodata parte civila in dosarul Sova-Ponta Turceni-Rovinari intrucat nu exista nici un fel de prejudiciu. Acesti nemernici tradatori se fac ca nu vad cum Romania este jefuita la lumina zilei de catre borfasii si banditii portocalii in cardasie cu Ricanii si Kazari.. Bine ca fac spectcol cu Nicu Paun, Madalin Voicu , procurorul Dna, fostul sef Anaf si sefii de la Digipi. Circ ati dorit circ aveti, sau Romania lucrului bine facut.!!![[ stelu ]]

florins

Cine-i presedinte la FP? Nu cumva prietenul 'justitiarei' M. Macovei, alias Guganstein? Sustinatorul Ametitului!

??????

Articolul acesta a fost repromovat în atenția cititorilor dar fără comentariile făcute anterior ? Să observăm ca aceia care se simt înșelați de administratorii fodului au dreptul legal de a se adresa instituțiilor competente de a cerceta ?

Salvatore Della Patria

PaiFP era falimentara? Niciodata! "Paul Singer, omul din spatele mişcărilor de la FP dar şi de la Roşia Montană, este supranumit "hoitarul de pe Wall Street" pentru modul cum ştie să facă bani de pe urma unor aşa zise hoituri, companii şi naţiuni falimentare. "

Banii Tarii

Numai nume de" romani pungasi "pe liste!!!Dar cine e director pe acolo?Ion sau Gheorghe???Organele ,nimica?Doar Av.Poporului ro., furat??De unde au venit vulturii acestia hulpavi, cu inel de protectie?Bine ca cerem chitanta pe bonul de la ekologica...in timpul in care se creeaza mosiile natiunii din pamanturile "razesilor"..(care ?)

↧

DECLARATIA COMUNA, Papa Francisc si Patriarhul Kirill al Rusiei

February 16, 2016, 5:27 pm

≫ Next: Strigătul mut și plăcerea de a fi orb

≪ Previous: celor care si-au laut țara inapoi

Pope Francis and Patriarch Kirill meet in Havana

„Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 13: 13).

1. Prin voia lui Dumnezeu Tatăl de la Care vine tot darul, în numele Domnului nostru Iisus Hristos și cu ajutorul Sfântului Duh Mângâietorul, noi, Papa Francisc și Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, ne-am intalnit astăzi în Havana. Mulțumim lui Dumnezeu, slăvit în Treime, pentru această întâlnire, prima din istorie.

Cu bucurie, ne-am intalnit ca frați în Credința Creștină, care se întâlnesc pentru a vorbi „gură către gură” (A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, 12), de la inimă la inimă, și a discuta despre relațiile reciproce dintre Biserici, despre problemele esențiale ale credinciosilor nostri si despre perspectivele in dezvoltarea civilizației umane.

2. Intâlnirea noastră fraternă a avut loc în Cuba, la intersecția dintre nord și sud, între est și vest. Din această insulă, simbol al speranțelor „Noii Lumi” si al evenimentelor dramatice din istoria secolului XX, adresam cuvintele noastre tuturor popoarelor din America Latină și de pe alte continente.
Este o sursa de bucurie faptul ca aici Credința Creștină creste intr-un mod dinamic. Potențialul religios puternic al Americii Latine, tradiția sa crestina veche de secole, realizata prin experiența personală a milioane de oameni, sunt garanția unui viitor mare pentru această regiune.

3. Lasand in urma vechile dispute din „Lumea Veche”, simțim cu oarecare putere necesitatea unei lucrari comune a catolicilor si ortodocsilor, la care acestia sunt chemați, cu blândețe și respect, oferind lumii nadejdea care este în noi (cf. Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 3: 15).

4. Aducem multumire lui Dumnezeu, pentru darurile pe care le-am primit prin Nașterea Singurului Sau Fiu. Impartasim tradiția spirituala comuna a primului mileniu al Creștinismului. Marturia acestei tradiții, sunt Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, și sfinții pe care îi veneram. Printre aceștia se află nenumărati martiri care si-au demonstrat credinta lor față de Hristos și au devenit „semințe ale creștinilor”.

5. In ciuda acestei traditii comune din primele zece secole, catolicii și ortodocșii, timp de aproape o mie de ani, au fost privați de comuniunea în Euharistie [Impartasire]. Noi suntem divizati prin rupturi provocate de conflicte din trecutul îndepărtat sau recente, de divergențe moștenite de la strămoșii noștri în înțelegerea și explicarea Credinței în Dumnezeu, Unul în Trei Persoane – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, ca urmare a slăbiciunii umane și a păcatului, care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a Mântuitorului Hristos: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una” (Sfânta Evanghelie după Ioan 17, 21).

6. Constienti că multe provocări raman inca de traversat, sperăm ca întâlnirea noastră sa contribuie la restaurarea unității dorite de Dumnezeu, pentru care S-a rugat Hristos. Fie ca întâlnirea noastră să-i faca pe crestini sa se roage cu o fervoare reinnoita, la Domnul, pentru unitatea deplină a tuturor ucenicilor Săi! Intr-o lume care asteapta nu doar cuvintele noastre, ci fapte efective, fie ca aceasta intalnire sa reprezinte un semn de speranță pentru toți oamenii de bunăcredință!

7. În hotărârea noastră de a întreprinde tot ceea ce este necesar pentru a depăși divergențele istorice pe care le-am moștenit, dorim să ne unim eforturile, pentru a da mărturie despre Evanghelia lui Hristos și despre patrimoniul comun al Bisericii din primul mileniu, răspunzând împreună provocărilor lumii contemporane. Ortodocșii și catolicii trebuie să învețe să dea în unanimitate marturie, în acele domenii în care acest lucru este posibil și necesar civilizației umane intrate într-o perioadă de schimbări epocale. Conștiința noastră creștină și responsabilitatea noastră pastorală ne obligă să nu rămânem pasivi în fața provocărilor care necesită un răspuns comun.

8. Privirea noastră trebuie să se întoarcă în primul rând asupra acelor regiuni ale lumii, unde creștinii sunt victime ale persecuției. În multe țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, familii întregi, sate și orașe ale fraților și surorilor nostri în Hristos, sunt complet exterminate. Bisericile lor sunt devastate in mod barbar și jefuite, obiectele lor sacre sunt profanate, monumentele lor sunt distruse. In Siria, Irak și alte țări din Orientul Mijlociu, observam cu durere exodul masiv al creștinilor din ținuturi din care credința noastră a inceput sa se raspandeasca și în care au trăit, din timpuri apostolice, împreună cu alte comunități religioase.

9. Chemăm comunitatea internațională, să acționeze de urgență pentru a preveni expulzarea în continuare a creștinilor din Orientul Mijlociu. Prin ridicarea vocii noastre în apărarea creștinilor persecutați, dorim să ne exprimam compasiunea pentru suferința trăită de credincioșii altor tradiții religioase, care au devenit, de asemenea, victime ale războiului civil, haosului și violenței teroriste.

10. In Siria și Irak, violentele au provocat deja mii de victime, lasand in urma multe alte milioane de oameni fara casă sau vreun mijloc de susținere. Îndemnăm comunitatea internațională să caute sa puna capăt violenței și terorismului și, în același timp, sa contribuie prin dialog la o revenire rapidă la pacea civilă. Un ajutor umanitar pe scara larga trebuie asigurat populațiilor afectate și numerosilor refugiați, care cauta siguranță în țările vecine.
Facem apel la toți cei a căror influență poate fi orientata asupra destinului celor răpiți, inclusiv a Mitropoliților de Alep, Pavel și Ioan Ibrahim [vezi ARHIVA Lăcaşuri Ortodoxe®], care au fost rapiti în aprilie 2013, să depună toate eforturile pentru a asigura eliberarea lor rapidă.

11. Inaltam rugăciunile noastre către Hristos, Mântuitorul lumii, cerând revenirea păcii în Orientul Mijlociu, „roada dreptăţii” (Isaia 32:17), pentru reconsolidarea coexistenței fraterne între diferitele populații, Biserici și religii, permitand astfel refugiaților să se întoarcă la casele lor, rănile să se vindece, iar sufletele celor uciși nevinovați să se odihnească în pace.
Adresam un apel fierbinte, tuturor părților care sunt implicate în conflicte, sa demonstreze bunăvoință și să ia parte la masa negocierilor. În același timp, comunitatea internațională trebuie să angajeze toate eforturile posibile pentru a pune capăt terorismului, printr-o acțiune comună și coordonată. Facem apel la toate țările implicate în lupta împotriva terorismului, sa actioneze responsabil și prudent. Noi ii îndemnăm pe toți creștinii și pe toți credincioșii lui Dumnezeu să se roage fierbinte Creatorului lumii, pentru a proteja creația Lui de distrugere și a nu permite un nou război mondial. În scopul asigurarii unei paci solide și durabile, sunt necesare eforturi specifice pentru redescoperirea valorilor comune care ne unesc, bazate pe Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos.

12. Ne închinăm în fața martiriul celor care, cu prețul propriei vieți, au dat mărturie despre adevărul Evangheliei, preferând moartea, negarii lui Hristos. Noi credem că acești martiri din zilele noastre, care aparțin diferitelor Biserici, dar care sunt uniti prin suferința lor comună, sunt un angajament in unitatea creștinilor. Acestor oameni, care sufera pentru Hristos, li se adreseaza cuvântul Apostolului: „Iubiţilor,(…) bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare” (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru: 12-13).

13. Dialogul interreligios este indispensabil în zilele noastre. Diferențele în înțelegerea adevărurilor religioase nu trebuie să-i împiedice pe oamenii de diferite credințe să trăiască în pace și armonie. În contextul nostru actual, liderii religiosi au responsabilitatea speciala de a-i pregăti pe credincioșii lor, într-un spirit care să respecte convingerile ce aparțin altor tradiții religioase. Încercările de a justifica actele criminale, cu sloganuri religioase, sunt cu totul inacceptabile. Nicio crima nu poate fi angajată în numele lui Dumnezeu, „Pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 14:33).

14. În afirmarea valorilor primordiale ale libertății religioase, noi Ii mulțumim lui Dumnezeu pentru reînnoirea actuala, fără precedent, a Credinței Creștine în Rusia, precum și în multe alte țări din Europa de Rasarit, dominate anterior, timp de decenii, de regimuri ateiste. Astăzi, lanțurile ateismului militant au fost rupte și, în multe locuri, creștinii isi pot mărturisi liber acum credința lor. Mii de noi biserici au fost construite în ultimul sfert de secol, precum și sute de manastiri si de instituții teologice. Comunitățile creștine intreprind lucrări notabile în domeniile ajutorarii, caritatii și dezvoltarii sociale, oferind forme diversificate de asistență pentru cei aflati la nevoie. Ortodocsii si catolicii, de multe ori lucrează umar la umar. Ei atesta bazele spirituale comune ale coexistentei umane, mărturisind valorile Evangheliei.

15. În același timp, suntem preocupați de situația din multe țări în care creștinii se confruntă din ce in ce mai mult cu limitarea libertatii religioase, a dreptului de a-si marturisi convingerile proprii, și de a trai în conformitate cu acestea. În particular, remarcăm ca transformarea unor țări în societăți secularizate, înstrăinate de toate referirile la Dumnezeu și la adevărul Său, constituie o amenințare gravă la adresa libertății religioase. Suntem ingrijorati de limitarea actuala a drepturilor creștinilor, remarcand discriminarea lor pur si simplu, atunci când anumite forțe politice, ghidate de o ideologie secularista de multe ori foarte agresiva, încearca să-i alunge la periferia vieții publice .

16. Procesul de integrare europeană, care a început după secole de conflicte sangeroase, a fost salutat de mulți, cu speranță, ca o garanție a păcii și securității. Cu toate acestea, cerem sa reactionati impotriva unei integrări, care este lipsita de respect pentru identitatea religioasă. Rămânând în același timp deschisi pentru contribuția altor religii la civilizația noastră, suntm convinsi că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinilor sale creștine. Facem apel la creștinii din Europa Rasariteana si Occidentala să se unească în mărturisirea lor comună, a lui Hristos și a Evangheliei, astfel încât Europa să-si păstreze sufletul, modelat de două mii de ani de tradiție creștină.

17. Privirea noastră se indreapta, de asemenea, către dificultățile serioase cu care se confrunta cei care trăiesc în nevoi extreme și sărăcie, în timp ce bogăția materială a umanității creste. Nu putem rămâne indiferenți la destinele a milioane de migranți și de refugiați care bat la ușile tarilor bogate. Consumismul inexorabil al unora dintre țările mai dezvoltate epuizează treptat resursele planetei noastre. Inegalitatea în creștere, în distribuția bunurilor materiale, sporeste sentimentul de nedreptate in sistemul relatiilor internaționale care s-a instituit.

18. Bisericile Crestine sunt chemate să apere cerințele dreptății, respectarea tradițiilor oamenilor, și la o solidaritate autentică față de toți cei care suferă. Noi creștinii nu putem uita că „Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, Ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 1: 27-29).

19. Familia este centrul natural al vieții omenesti si al societății. Suntem preocupați de criza familiei, în multe țări. Ortodocșii și catolicii, care împărtășesc aceeași concepție despre familie, sunt chemati sa marturiseasca faptul că aceasta este o cale a sfințeniei, manifestand fidelitatea dintre soți în interacțiunea lor reciprocă, deschiderea lor spre procrearea și creșterea propriilor copii, solidaritatea între generații și respectul fata de cei mai slabi.

20. Familia se bazează pe căsătorie, un act al iubirii libere și credincioase între un bărbat și o femeie. Iubirea este cea care sigilează unirea lor și îi învață să se accepte unul pe altul ca pe un dar. Căsătoria este o școală a iubirii și fidelitatii. Regretăm că alte forme de conviețuire au fost plasate la același nivel cu aceasta unire, în timp ce conceptul, consacrat prin tradiție biblică, ca paternitate și maternitate a vocației distincte a bărbatului și femeii în căsătorie, este expulzat din conștiința publică.

21. Facem apel la toți, să respecte dreptul inalienabil la viață. Multor milioane de copii le este refuzat dreptul de a se naste pe lume. Sângele celor nenăscuți strigă către Dumnezeu (cf. Geneza 4,10).
Apariția pretinsei eutanasii, le face pe persoanele în vârstă și pe cele cu handicap sa înceapa să se simtă ca o povară pentru familiile lor și societate în general.
De asemenea, suntem preocupați de dezvoltarea tehnologiei de reproducere biomedicala, intrucat manipularea vieții umane reprezintă un atac asupra fundamentelor existenței umane, create după chipul lui Dumnezeu. Noi credem că este de datoria noastră să amintim imuabilitatea principiilor morale creștine, bazate pe respect pentru demnitatea individului chemat la existență, conform cu planul Creatorului.

22. Noi vrem sa adresam, astazi, un cuvant special, tinerilor creștini. Voi, tinerii, aveti sarcina sa nu ascundeti talantul în pământ (cf. Sfânta Evanghelie după Matei 25:25), ci sa va folositi toate abilitatile pe care Dumnezeu vi le-a daruit, pentru a confirma adevărul lui Hristos în lume, pentru a incorpora in propriile voastre vieți poruncile Evanghelice ale dragostei lui Dumnezeu și a aproapelui. Nu vă fie teamă sa mergeti împotriva curentului, apărând adevărul lui Dumnezeu, la care normele contemporane laice sunt de multe ori departe de a se conforma.

23. Dumnezeu va iubește pe fiecare dintre voi și vă solicită să fiti ucenici și apostoli ai Săi. Fiti lumina lumii, astfel încât cei din jurul vostru să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl Vostru Cel Ceresc (cf. Sfânta Evanghelie după Matei 5:14, 16). Educati-va copiii în Credința Creștină, transmiteti-le margaritarul de mare preț, care este credința (cf.Sfânta Evanghelie după Matei 13:46), pe care l-ati primit de la părinții și strămoșii vostri. Amintiți-vă că „aţi fost cumpăraţi cu preţ!” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel 6:20), cu pretul mortii pe cruce a Omului-Dumnezeu Iisus Hristos.

24. Ortodocșii și catolicii sunt uniți nu doar de tradiția comună a Bisericii din primul mileniu, ci și de misiunea de a predica Evanghelia lui Hristos în lumea de astazi. Această misiune presupune respect reciproc pentru membrii comunităților creștine și exclude orice formă de prozelitism.
Noi nu suntem concurenți, ci frați, iar acest concept trebuie să ghideze toate acțiunile noastre reciproce, precum și pe cele îndreptate către lumea exterioară. Ii indemnam pe catolicii și ortodocșii din toate țările să învețe să trăiască împreună în pace și iubire, și sa gândeasca „la fel unii pentru alţii” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 15: 5). Prin urmare, nu se poate admite folosirea unor mijloace neloiale pentru a-i incita pe credincioși să treacă de la o Biserică la alta, refuzandu-le libertatea religioasă și tradițiile proprii. Suntem chemați să punem în practică preceptul Apostolului Pavel: „Râvnind astfel să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese numit, ca să nu zidesc pe temelie străină,” (Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 15:20).

25. Speranța noastră este că aceasta întâlnire poate contribui, de asemenea, la reconciliere, acolo unde exista tensiuni între greco-catolici și ortodocși. Astăzi, este clar că metoda trecuta a „uniatismului”, înțeleasă ca unire a unei comunitati cu o alta, separând-o de Biserica proprie, nu este calea restabilirii unitatii. Cu toate acestea, comunitățile ecleziale, care au apărut în aceste circumstanțe istorice, au dreptul sa existe și sa întreprinda tot ce este necesar pentru a satisface nevoile spirituale ale credincioșilor lor, cautand să trăiască în pace cu vecinii lor. Ortodocșii și greco-catolicii au nevoie de reconciliere și sa gaseasca forme acceptabile reciproce de coexistență.

26. Deplângem confruntarile din Ucraina, care au provocat deja multe victime, cauzand nenumărate răni asupr locuitorilor pașnici și aruncand societatea într-o criză economică și umanitară profundă. Invitam toate părțile implicate în conflict să demonstreze prudență, la solidaritate socială și la acțiuni care au drept scop construirea păcii. Invitam Bisericile noastre din Ucraina să depună eforturi in armonia socială, să se abțină de la a participa la confruntare, și sa nu susțina nicio dezvoltare ulterioară a conflictului.

27. Ne exprimam speranța că schisma dintre ortodocsii din Ucraina poate fi depășită prin normele canonice existente, ca toți creștinii ortodocși din Ucraina pot trăi în pace și armonie, și că comunitățile catolice din țară pot contribui la acest lucru, în așa fel încât frăția noastră creștină sa poata deveni tot mai evidenta.

28. În lumea contemporană, multiformă dar unita printr-un destin comun, catolicii și ortodocșii sunt chemați să lucreze împreună, frățește, în proclamarea Evangheliei mântuirii, pentru a depune mărturie comună a demnitatii morale și libertatii autentice a persoanei, „ca lumea să creadă” (Sfânta Evanghelie după Ioan 17,21). Această lume, în care pilonii spirituali ai existenței umane dispar progresiv, așteaptă de la noi o mărturisire creștină convingătoare, în toate sferele vieții personale și sociale. O mare parte din viitorul omenirii va depinde de capacitatea noastră de a da mărturisi impreuna Duhul Adevărului, în aceste vremuri dificile.

29. Fie ca mărturisirea noastră îndrăzneață a adevărului lui Dumnezeu și a Vestii Celei Bune a mantuirii sa fie susținută de către Omul-Dumnezeu Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul nostru, care ne întărește cu promisiunea infailibilă: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia.”(Sfânta Evanghelie după Luca 12:32)!
Hristos este izvor de bucurie și speranță. Credința în El transfigurează viața umană, o umple de sens. Aceasta este convingerea pe care au experimentat-o prin propria experienta toti cei carora Petru li s-a adresat prin cuvintele sale: „Voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar acum sunteţi miluiţi.” (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 2:10).

30. Plini de mulțumire pentru darul înțelegerii reciproce manifestate în timpul întâlnirii noastre, ne intoarcem cu speranță catre Preasfanta Maica a lui Dumnezeu, rugand-o cu cuvintele acestei vechi rugăciuni: „Acopera-ne cu bunatatea milostivirii tale, Maica lui Dumnezeu”. Fie ca Fecioara Maria, prin mijlocirea ei, sa inspire fratietate în toți cei care O venereaza, astfel încât ei sa poata fi uniti, atunci cand va vrea Dumnezeu, în pacea și armonia unui singur popor al lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei si Nedespartitei Treimi!

Francisc, Episcop al Romei Papa al Bisericii Catolice

Kiril Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii

12 februarie 2016, Havana (Cuba)

Document tradus in premiera in tara noastra, in limba romana, de Agentia de stiri Lăcaşuri Ortodoxe®.

↧

Strigătul mut și plăcerea de a fi orb

February 25, 2016, 9:29 pm

≫ Next: Cu Adrian Severin 25 de ani de la introducrea convertibilității leului

≪ Previous: DECLARATIA COMUNA, Papa Francisc si Patriarhul Kirill al Rusiei

Alexandru Racu

18 hrs·

În ceea ce privește cazul elevului din Vaslui căruia i s-a făcut rău ca urmare a difuzării filmului "Strigătul mut", în timpul orei de religie, nu știu câți sunt cei care remarcă următorul paradox: aceiași oameni care susțin legalitatea avortului și valorizează această practică ca simplu exercițiu de emancipare al femeilor deschise la minte, sunt și cei care, pe de altă parte, se scandalizează de faptul că elevii sunt traumatizați deoarece li se arată ce anume implică, în mod concret, un avort.
Or, întrebarea se pune în felul următor: cum poți să susții o practică interzicând în același timp vizionarea ei, pe motiv că ar avea efecte traumatizante? Sau invers, dacă interzici vizionarea practicii pe motiv că ar fi traumatizantă, atunci cum de poți să o mai susții?
Am văzut și eu, cândva pe la începutul liceului, un film precum cel datorită căruia i s-a făcut rău elevului de la liceul din Vaslui, și pot să spun că îl înțeleg pe cel din urmă. Nu am leșinat, dar nici bine nu m-am simțit. Și tocmai asta era ideea filmului.
Și filmele despre Holocaust pot fi traumatizante (ca și cele despre Gulag, doar că astea din urmă nu prea se fac). Dar nu filmul e de vină pentru asta. Ci realitatea. Iar filmele respective, ca și filmele despre holocaustul fetușilor, se difuzează pentru că împlinesc o funcție educativă, funcție educativă care este legată în mod inerent de efectul traumatizant al peliculei. Își imaginează careva ca, în urma leșinului unui elev, să se ceară interzicerea difuzării unor astfel de filme în cadrul orelor de istorie?
În urmă cu câțiva ani, exista o reclamă la prezervative care folosea sloganul "fac ce vreau, dar știu ce fac", slogan care promova concomitent atât libertinajul sexual cât și cunoașterea posibilelor efecte ale respectivului comportament în vederea prevenirii lor. Așadar, aveam de-a face, în mod concomitent, cu o campanie publicitară și una de educație sexuală. Mai mult decât atât, educația sexuală contemporană merge pe principiul că trebuie să i se arate, celui neinițiat încă în misterele vieții sexuale, tot, și că trebuie să i se arate de la vârste tot mai fragede. Numai avortul nu trebuie să i se arate. Acolo se merge pe principiul fac ce vreau, dar nu vreau să știu ce fac.
Or educația tocmai asta presupune: a-i oferi celui neștiutor informațiile necesare pentru a decide în cunoștință de cauză, atât în ceea ce privește felul în care își trăiește viața privată, cât și în ceea ce privește valorile și normele pe care le promovează în viața publică. Dacă îl pui în situația de a conștientiza natura răului făcut doar după ce răul a fost făcut, atunci înseamnă că ți-ai trădat misiunea de educator.
Așadar, chiar dacă preferăm să ne ferim privirea și să ne anesteziem conștiința, realitatea rămâne aceeași în ce privește avortul: avem de-a face cu o atrocitate.
Însă ceea ce distinge această atrocitate contemporană de toate celelalte atrocități din istorie, făcând-o să fie dezgustătoare într-un mod cu totul aparte, este faptul că promotorii ei se recomandă printr-un continuu denunț al "opresiunii"și "violenței" ce vizează toate sferele vieții umane, mai puțin viața prenatală. Reprezentanții acestei ideologii pretind dreptul de a reglementa viața cetății, deseori în ciuda normelor de minim bun simț democratic, deoarece sunt ferm convinși că, în comparație cu reprezentanții tuturor celorlalte societăți, și mai ales a celor în care cultura dominantă a avut la bază creștinismul, ei sunt cu totul speciali. Pentru că, la scara întregii istorii, ei sunt cei mai pașnici, cei mai incluzivi, cei mai miloși, și cei mai egalitari. Ei își educă copiii doar prin "iubire"și au grijă ca nu cumva să fie "traumatizați" de religie, îi apără pe homosexuali de trauma pe care le-ar putea-o provoca alți oameni cu păreri diferite despre modul lor de viață, denunță sărăcia, războiul, rasismul, apără mediul sau chiar principiul egalității dintre animal și om (în fine, o serie de obiective, unele perfect lăudabile în principiu, altele complet aberante). Doar pe semenii și copiii lor, nenăscuți încă, îi avortează fără niciun fel de procese de conștiință, și se mobilizează prompt și în manieră foarte vocală, atunci când cineva încearcă să le ia în vreun fel apărarea.
(paranteză: de notat că, dincolo de stânga libertară pro-avort, mai există și dreapta libertariană care apără doar libertatea avortului la pachet cu libertatea pieței de a asasina, la pachet cu fetușii, și săracii, bolnavii, bătrânii, necuvântătoarele, mediul înconjurător, ș.a.m.d.)
În consecință, reacția, aparent incoerentă, la difuzarea filmelor care expun realitatea atroce a avortului, devine perfect inteligibilă. Din acest punct de vedere, imaginea realității de pe ecran modifică imaginea distorsionată din oglindă, readucând-o la conformitatea cu realitatea și, pe cale de consecință, stânjenește reproducerea (falsei) conștiințe de sine a grupului ideologic în cauză, precum și posibilitatea sa de a manipula conștiința colectivă a societății. Motiv în plus pentru ca astfel de filme să fie difuzate în toate liceele din țară.

Maria Bianca Guruitaafirmatiile dvs sunt propagandistice si manipulatoare. nu sustine nimeni ca femeile treubuie sa faca avort, ci ca atunci cand doresc sa nu nasca - pentru ca femeile AU DREPTUL SA NU NASCA - sa aiba acces la asistenta medicala pentru ca SUNT OAMENI, si nu sa fie hacuite prin garaje si violate de politisti si de alti mafioti.
faptul ca dvs le negati femeilor acest drept din punctul meu de vedere va descalifica orice alta opinie pe care o pretindeti in numele umanitatii, jesus uatever.
e o chestiune de principiu: femeile NU SUNT PROPRIETATE, nu sunt obiecte, nu sunt teritoriul barbatilor. in secolul 21 pare imposibil ca cei mai multi barbati sa priceapa aceasta realitate simpla, dar nici o femeie nu vine pe lume pentru a sluji un barbat.

"cum poți să susții o practică interzicând în același timp vizionarea ei, pe motiv că ar avea efecte traumatizante?" pentru ca ala era un film de propaganda, in care nu era vorba de "un copil", ci de un fat. astept sa cereti ca elevii sa fie obligati sa vada si alte operatii la scoala, orice alt tip de operatie si o sa vedeti ca reactia elevilor va fi la fel. pentru ca dvs nu puteti pricepe ca, spre deosebire de cretini, cei mici nu sunt sadici si plini de ura.
"cum poți să susții o practică interzicând în același timp vizionarea ei, pe motiv că ar avea efecte traumatizante?" din acelasi motiv pentru care nu as vrea ca elevii la scoala sa vada fete de 5 ani si baieti de 6 ani violati de preoti.

Like· 3· 18 hrs

Cornelia Lupu PascuAcel făt cât mişcă şi are instinctul apărării este viaţă, este un început nou de om!.. este un nou om, chiar dacă nu este încă dezvoltat complet!!! Doamnă sunteţi conştientă de ceea ce vorbiţi când ziceţi că e doar un făt???.. Viaţa cu tot ce implică ea plăceri, neplăceri şi nevoile fiecărui individ (om sau orice altă fiinţă) începe sau de fapt continuă de dinainte dar cât mai ales după fecundaţie !!!!! Mare atenţie la ce afirmăm! Acelui copil dacă i s-a făcut rău este tot un instinct! acel al iubirii aproapelui!.. văzând ce i se face semenului său, clar!..era şi normal să-i vină rău! Eu personal când l-am văzut fără să-mi dau seama, instinctiv!.. eu care de regulă foarte rar vorbesc singură, dar mai ales nu folosesc aşa cuvinte în vocabularul meu personal să jignesc pe cineva)- strigam "criminala, criminala, o Doamne, nu se poate să laşi aşa ceva să se întâmple!"şi după ce mă mai linistisem "eh, sper să şi ierti, Doamne dacă tot a fost să fie aşa, dar măcar de-acum încolo aceea să nu mai repete ceea ce-a făcut!"

Like· 2 hrs· Edited

Cornelia Lupu Pascu"..femeile AU DREPTUL SA NU NASCA -.." -pentru a nu zice că au dreptul să ucidă!.... !!! .. iertaţi-mă dar trebuie să vă clasific la categoria "plăcerii de-a fi orb"!

Like· 2 hrs

Maria Bianca Guruitasau violati de alti barbati, chiar in industria porno din care tot niste barbati scot zeci de miliarde.

Like· 18 hrs

Alexandru RacuPăi și cine susține dreptul legal al preoților de a viola băieți de 6 ani? Calomnierea sau denigrarea preopinentului nu ține loc de argument.

Like· 11· 18 hrs

Daniel Von KronstadtDa, dar calomniera si denigrarea este singura arma pe care o mai are in lipsa oricarui argument logic si moral. Si pentru ca aceasta este situatia, ar fi in stare sa va "ucida " ca pe pruncii nenascuti in numele pretinsului ei drept ... Cu adica sa nu tolerati crima ? Asa ceva nu se poate ... tolera.

Like· 2· 16 hrs· Edited

Marius MateiCe argumentatie orientata ideologic citesc mai sus...

In alte cuvinte - este bine sa le aratam copiilor imagini care ii intorc pe dos, pentru ca descriu o realitate nasoala. Hai s-o gandim mai departe putin, sa iesim din sfera propagandei. Sa punem, intr-un exercitiu de imaginatie, in fata acelor copii, imagini dintr-o operatie pe stomac, sa zicem. O operatie perfect necesara, benefica si care salveaza o viata. Evident ca pe copii ii va ravasi imaginea unui om care lucreaza cu un cutit in alt om. Este asta motiv sa interzicem operatiile chirurgicale? Dpdv al indoctrinatului religios se deduce ca da. Pe fix aceeasi logica elaborata inutil de amplu mai sus, de catre dvs.

Nu, nu trebuiesc interzise operatiile de niciun fel, fie ele necesare sau voluntar asumate. Ce ar fi cu adevarat util, ar fi sa nu mai traumatizam tinerii expunand continut explicit de felul ala, cu singurul scop de-a pune in mintea lor o asociere care sa sutina cauza altora. Se cheama manipulare si e nociva.

Like· 8· 18 hrs

Hide 31 Replies

Daniel Von KronstadtOperatiile pe stomac nu fac parte din educatia copiilor. Doar daca nu ai probleme psihice. Dar la momentul in care studiezi medicina interna, propagandistic sau nu, cu siguranta vei vedea asemenea filme, chiar live ...

Like· 16 hrs· Edited

Marius MateiExact! In momentul in care studiezi medicina. Pe la ce varsta se intampla asta?

Like· 16 hrs

Olimpia OlariInteleg ca filmul s-a difuzat la clasa a XI-a. La ce varsta isi poate incepe un baiat viata sexuala? smile emoticon Daca e suficient de responsabil sa faca sex, poate sa vada si filmul.

Like· 4· 16 hrs

Marius MateiPe aceeasi logica - un individ este suficient de matur cat sa-si stabileasca singur alimentatia mai devreme. Asta inseamba ca se justifica sa-i aratam explicit cum chirurgul scoate jumate de stomac ulceros dintr-un pacient?

Like· 16 hrs

Olimpia OlariDaca baiatul ala din clasa a unspea isi lasa gravida o colega nu e echivalent cu faptul ca mananca mc donalds in loc de mancare mai sanatoasa.

Like· 3· 15 hrs

Marius MateiMulte lucruri nu sunt echivalente, asa e. Ce-ncerc sa spun si ne pierdem in polemici este ca educatia se poate face si fara sa traumatizezi individul. Scopul nu scuza mijloacele iar educatia prin traumatizare se apropie mai mult de dresaj decat de educatie. Dar, hey, ce stiu eu?

Like· 15 hrs

Olimpia OlariEu n-am spus ca educatia se poate face doar traumatizand individul. Nici ca viitorii adulti trebuie dresati, nu educati. Departe de mine. Ce spun eu este ca oamenii parca devin tot mai iresponsabili. Nimeni nu mai pare dispus sa-si asume nimic. Sexul nu inseamna nimic dincolo de satisfactia de moment, la fel de banal cu a manca un sendvis atunci cand ti-e foame.

Like· 4· 15 hrs

Marius MateiIar eu criticam strict aspectul "trauma" din ansamblul "educatie" si felul in care autorul articolului face niste conexiuni superficiale si deplasate ca sa justifice exact traumatizarea unui copil, cu scop educativ. Nu cred ca are vreun rost sa ducem discutia la ce reprezinta sexul sau ce presupune responsabilitatea individului in materie de sex. Mi-ar face placere discutia dar e prea ampla. Nu-i pentru acum sau aici. Insa, repet: educatia prin traumatizarea copilului este mai aproape de dresaj decat de educatie. Este chiar mai vulgara de atat! Cainii se dreseaza prin recompensa si foarte rar prin pedeapsa. Treaba cu filmuletul care-a facut copilul sa lesine se poate sumariza foarte simplu: "uite, asta se intampla daca nu esti responsabil(a)". N-ar fi mai potrivita o abordare de maniera "uite ce ai de castigat daca esti responsabil"???

Like· 15 hrs

Olimpia OlariPai tocmai asta mi se pare ca e subiectul. smile emoticon Responsabilizarea individului cu privire la sex.

Like· 3· 15 hrs

Marius MateiDeci singura metoda valida pe care-o vedeti pentru educatie, pentru responsabilizarea cu privire la sex - este sa-i traumatizam pe copii?

Like· 15 hrs

Olimpia OlariIar ce spuneti d-voastra: "Treaba cu filmuletul care-a facut copilul sa lesine se poate sumariza foarte simplu: "uite, asta se intampla daca nu esti responsabil(a)". N-ar fi mai potrivita o abordare de maniera "uite ce ai de castigat daca esti responsabil"???" teoretic suna bine. Din pacate nu prea functioneaza. Mai deloc. Foarte multi nu reactioneaza decat la tipul asta de responsabilizare. Daca reactioneaza si la asa ceva. Pe unii tot in cot o sa-i doara.

Like· 2· 15 hrs

Olimpia OlariIar copilul ala nu prea e copil. smile emoticon Pe bune, nu vorbim de un mucea de 10 ani. Copilul ala care a lesinat e un tanar care face sex. (cel mai probabil)

Like· 1· 15 hrs

Olimpia OlariSi nici n-am zis "toata lumea sa faca asa!" Ci doar ca nu mi se pare nimic reprobabil in gestul respectivului preot.

Like· 15 hrs

Olimpia OlariNu. Dupa cum am si mentionat mai sus, nu asta cred.

Like· 15 hrs

Marius MateiSe contrazic. Daca nu e nimic gresit si are, din contra, implicatii pozitive episodul ala (asa cum sustineti) - e un lucru implicit ca ar trebui aplicat la toata lumea. Ca doar e bun, nu?

Like· 15 hrs

Olimpia OlariNu, nu e implicit.

Like· 15 hrs

Marius MateiDeci este bine sau nu este bine cum a procedat profesorul respectiv?

Like· 15 hrs

Olimpia OlariDin punctul meu de vedere, nu este blamabil.

Like· 15 hrs

Marius MateiOk, putem trece de raspunsurile neutre si politic corecte? Este o abordare buna sau rea? Sau e neutra? (Ma refer la difuzarea clipului de catre un profesor)

Like· 15 hrs

Olimpia OlariNu e vorba de niciun fel de corectitudine politica aici, domnule. Nu sunt eu vreo instanta superioara, morala sau de orice alt tip, care sa hotarasca aia e bine, aia e rau. Ce aspect din "din punctul meu de vedere gestul nu e blamabil" nu intelegeti?

Like· 1· 15 hrs

Marius MateiNici nu trebuie sa fim instante morale sau de alt tip ca sa avem pareri. Sau ca sa le exprimam. Eram curios care e strict punctul dvs de vedere in chestiunea asta, dar pe caz general: considerati practica asta adecvata sau nu pentru educatia tinerilor? Era doar o intrebare, nimic mai mult smile emoticon.

Like· 15 hrs

Olimpia OlariDa, mi se pare adecvata. Multumit acum? smile emoticon

Like· 1· 15 hrs

Olimpia OlariPentru clasa a XI a mi se pare adecvata. Nu vorbim de scoala generala.

Like· 15 hrs

Marius MateiMultumesc, da!

Like· 15 hrs

Olimpia OlariOk. smile emoticon

Like· 15 hrs

Marius MateiAcum, haideti sa nu pierdem din vedere ca tineretul nostru are mai multe ptobleme decat sarcinile nedorite. Ar trebui sa le aratam filmulete cu soti care isi bat sotiile pana la lesin din cauza bauturii, dependenti de droguri care zac atrofiati prin santuri. Teoretic, ar trebui sa selectam toate viciile lumesti si sa proiectam filmulete menite sa ingrozeasca si sa oripileze tinetii, ca sa nu cada prada ispitelor respective smile emoticon

Like· 15 hrs· Edited

Olimpia OlariDa, are mai multe probleme tineretul. Acum era vorba despre una anume. Care nu e mai putin serioasa decat alcoolismul sau dependenta de droguri.

Like· 2· 14 hrs

Marius MateiAsa este. Ce incercam sa spun este ca daca metoda aceea de educatie (mi se pare nenatural sa-i zicem educatie, da' oricum) se aplica bine pentru problema discutata acum (semnificativa, e adevarat!) poate ar trebui aplicata si pentru celelalte probleme cel pitin la fel de grave. Cel putin, conform logicii de mai sus - e plauzibil. Nu stiu daca aveti copii. Daca aveti, ganditi-va la asta: vi s-ar parea sanatos pentru copilul dvs sa i se predea material video de felul ala pentru fiecare din problemele severe pe care le putem identifica in randul tinerilor?

Like· 14 hrs

Olimpia OlariNu am copii. Dar daca as avea, da, as vrea sa cunoasca lucrurile astea. As vrea sa nu fie niste ignoranti. Cat despre cat de "sanatoasa" sau nu este prezentarea unui asemenea material, sunt convinsa ca niste elevi de clasa a unspea se uita si la filme artistice cel putin la fel de "traumatizante" vizual.

Like· 2· 14 hrs

Olimpia OlariSi mai cred si ca tinerii sunt un pic prea cocolositi azi. Mai toti sunt mimosa pudica. smile emoticon La orice adiere mai au putin si lesina. Ma mir si cum ajung de-acasa la scoala si inapoi fara sa lesine pe drum. Si baietii....niste domnisoare. Desigur, numai cand vine vorba de sex, nu. Acolo sunt barbati, toata lumea are coaie cand vine vorba de asta, nu mai lesina nimeni, nu-si mai da nimeni ochii peste cap, nu mai trebuie sa sara niciun parinte cu saruri la nas.

Like· 1· 14 hrs

Marius MateiNu stiu ce tineri aveti dvs in jur, da' realitatea pe care-o vad eu e cu totul invers. Tinerii de liceu sunt mai agresivi si mai aroganti decat erau cu niste ani sau zeci de ani in urma. Insa ne departam de subiect. Care subiect era educatia. In tot cazul, multumesc pentru discutie si toate cele bune!

Zi buna,

Like· 14 hrs

Alexandru RacuȘi chiar și dacă accepți dreptul legal la întrerupere de sarcină, rămâne decizia de a face asta sau nu. Or e bine să decizi în cunoștință de cauză. Atât bărbații cât și femeile. Pentru că ambele categorii sunt implicate atunci când vine vorba de un avort. De foarte multe ori femeile avortează pentru că bărbații nu vor să-și asume paternitatea.

Like· 10· 18 hrs

Alexandru Racu@ Marius Matei - Sofism penibil. Operațiile la stomac se fac adeseori ca urmare a unor boli care nu țin, în vreun fel (cel puțin nu la nivelul ordinii vizibilului), de decizia unor oameni. Dar de exemplu, operațiile unora mutilați de războaie care au rezultat din deciziile politice ale unor oameni, și nu din cauze care scapă deciziilor oamenilor, ar trebui difuzate. Pentru că în cel de-al doilea caz avem de-a face cu o problemă morală. L-ai mandatat pe Bush să democratizeze Irakul, acum ia și uită-te la consecințe.

Like· 11· 18 hrs

Marius MateiSofism penibil? E penibil din simplul motiv ca impinge in directie opusa? Un stomac slabit este, de cele mai multe ori, rezultatul unui stil de viata specific, unei alimentatii proaste. Iar asta tine intru totul de alegerile individului. Ce legatura are Bush cu propaganda anti-avort? Faceti conexiuni din cele mai deplasate ca sa sustineti o cauza viciata.

Like· 1· 18 hrs

Alexandru Racu@ Marius Matei - Cred că dumneavoastră aveți dificultăți în a sesiza conexiunile. Bush are legătură cu războiul din Irak, care a omorât copii născuți și nenăscuți la fel cum avortul omoară copii nenăscuți. Deci legătura e făcută de practica omorului. În rest, după cum bine știți, pe pachetele de țigări se pun imagini cu plămâni roși de cancer tot în scop educativ. Deci și aici avem de-a face cu posibile alegeri personale, motiv pentru care educația cu impact traumatizant și-ar putea avea rostul și cu scopul încurajării unui stil de viață mai sănătos și mai responsabil.

Like· 7· 18 hrs

Marius MateiN-am pretentia sa va conving ca vedeti doar realitatea care va convine. Diferente sunt multe intre filmuletele cu avorturi si pachetele de tigari pe care scrie, explicit, ca fumatul poate sa omoare (pentru ca, intr-adevar, multa lume nu stie asta. Este o informatie necesara). N-o sa incerc sa va explic de ce e deplasat sa aduceti in discutie diverse personalitati din ale caror actiuni au rezultat morti. Pe-aceeasi logica putem pune in vina lui Bush efectele nocive ale fumatului. Iar remarca cu "educatia cu impact traumatizant" e din registrul "bataia e rupta din rai", nu?

Inteleg conexiunile perfect. Atat ca mu sunt de acord cu ele, consider ca si-au gasit loc in discursul dvs doar ca sa argumenteze ceva in mod foarte artificial.

Like· 18 hrs

Mihai PapucMarius Matei, dar un film care arată că avortul omoară „ceva” / „pe cineva” (că este o mare discuție pe tema asta) VIU - fapt pe care probabil mulți tineri fie nu-l știu, fie nu-l conștientizează, este ceva greșit?

Like· 4· 17 hrs

Marius MateiMihai Papuc absolut deloc. Foarte gresita este este difuzarea de material TRAUMATIZANT. Pentru ca scopul NU scuza mijloacele, iar educatia se poate face si fara "nuia" (fie ea fizica sau proverbiala).

Like· 1· 17 hrs

Daniel Von KronstadtMarius Matei, moartea in sine este TRAUMATIZANTA !

Like· 3· 16 hrs

Marius MateiCu atat mai mult! Moartea este inevitabila, dar unele traume pot fi evitate.

Like· 1· 16 hrs

Daniel Von KronstadtMarius Matei, tocmai acesta este scopul educatiei. Arat ca moartea este traumatizanta ca oamenii sa nu mai comita crime.

Like· 2· 16 hrs

Olimpia OlariSi nu doar ca moartea este traumatizanta, traumatizant este avortul si pentru femeia care il face. Cand un baiat de 15 ani lasa gravida o fata de 15 ani sau de 16, 17, 18, credeti ca au idee ce inseamna un avort dincolo de efectul de intrerupere al sarcinii nedorite? Nu au idee si e bine sa stie ce riscuri isi asuma in momentul in care decid sa faca sex neprotejat. Si cred ca e bine sa stie si cat de cumplit de trista si singura si vulnerabila si vinovata se va simti o fata/o femeie dupa ce va face un avort. Si poate nu vor mai lua lucrurile atat de usor.

Like· 4· 16 hrs

Ababei Ana"dreptul femeii asupra corpului ei ", mai sa fie ! Dar dreptul corpului din corpul ei ?! Dar dreptul sufletului care apare din prima secunda de viata intrauterina ?! Nu faceti avorturi, infranati-va ! Protejati-va ! Nu ucideti, pentru ca in primul rand va distrugeti sufletul, mai devreme sau mai tarziu crima va va batui.

Like· 5· 18 hrs

Lucian SarbuNu e nimic anormal cu filmul ăla. Când vor fi adulți, copiii trebuie să decidă în cunoștință de cauză. Ăla e chiar un prof de religie ok, prefer să le pună filme cu sânge decât să-i pună să repete de 50 de ori nu știu ce rugăciune. Când va fi mare fiecare femeie va decide în cunoștință de cauză, după cum îi dictează conștiința și necesitățile momentului. Eu aș susține și acest film, și dreptul femeilor de a face avort, nu mi se par deloc că ar fi două lucruri în contradicție.

Like· 6· 18 hrs

Gabriel DreneaCorect d-le Lucian,fiecare este responsabil pentru faptele sale...

Like· 16 hrs

Marius GhinceaAha, deci e okay să se difuzeze filme cu proceduri medicale de avort dar nu e okay să se difuzeze filme care să arate ostracizarea și discriminarea constantă a homosexualilor sau subminarea femeilor.

Like· 2· 18 hrs

Hide 37 Replies

Dragos PopescuSubminarea cui?

Like· 2· 18 hrs

Dragos Popescu

Like· 18 hrs

Alexandru RacuDepinde ce anume se înțelege prin discriminare sau subminare. Spre exemplu, dacă se arată filme despre nazism, este norma și necesar să se arate faptul că Hitler a exterminat și homosexuali și să se explice în virtutea căror motivații ideologice a făcut-o. Dacă e vorba în schimb de filme despre trauma unui cuplu gay căruia i-a fost refuzat dreptul de adopție și despre haterii creștin-ortodocși, atunci nu mai e normal. Cel puțin nu pentru copilul meu.

Like· 6· 18 hrs

Marius MateiDeci aliniem si limitam normalitatea la convingerile proprii. Asta incercati sa ne spuneti? Cred ca fix asta e problema in toata propaganda extremistilor conservatori: nu e suficient sa traiti dupa standarde pe care le gasiti dvs firesti, bune. Toata lumea trebuie sa valideze convingerile astea adoptandu-le, nu? Context in care educatia cu impact traumatizant este justificata...

Like· 1· 18 hrs

Dragos PopescuPăi stai un pic. Că nu "lumea" a decretat că homosexualitatea e ok. Ci o gaşcă infimă de indivizi cu interese dubioase.

Like· 4· 18 hrs

Marius MateiN-a decretat nimeni nimic. Iar interesele alea dubioase vizeaza doar egalitatea de sanse, nimic altceva.

Like· 18 hrs

Dragos PopescuCare egalitate de şanse dom'le? Măcar ştim despre ce vorbim?

Like· 3· 18 hrs

Marius MateiAr trebui intai sa ne povestesti dumneata care-s interesele dubioase la care faceai referire, inainte. Nu?

Like· 17 hrs

Marius MateiCa sa stim despre ce vorbim, zic.

Like· 17 hrs

Dragos PopescuInteresele dubioase sunt cel puţin alea care ridică anormalitatea la rang de normalitate. Ca să ştim despre ce vorbim.

Like· 2· 17 hrs

Marius GhinceaCum definim normalitatea și cine decide ce e aia normalitate? Normalul bucureșteanului este foarte posibil să fie anormalul ieşeanului și invers. Normalul este fluid și transformativ

Like· 17 hrs

Dragos PopescuAiurea. Astea-s bune pentru aburit oamenii frumoşi, domnul meu.
Dumnezeu a lăsat regnul animal pe pământ împărţit în masculi şi femele. Fiecare specie supravieţuieşte prin împerecherea unui mascul cu o femelă. Nu altfel. Asta e NORMAL în contextul schimburilor noastre de replici.
Nu abureli "fluide şi transformative" care nici măcar nu-s în dex.

Like· 2· 17 hrs· Edited

Marius MateiHehe, semnal de alarma: dumnezeu este fluid si transformativ. Vezi varietatea larga de religii prezente pe glob. Vezi istoria fiecarei religii in parte.

Like· 17 hrs

Marius MateiDar, inca o data vreau sa punctez: o anumita categorie de oameni se afiseaza drept posesorii adevarului absolut; pentru ca stiu ei mai bine. Si nu e suficient sa-l stie si sa-si conduca existenta dupa crezul respectiv. Trebuie sa-l forteze asupra tuturor. Ce spune nevoia asta de-a valida convingerea proprie impunand-o altora?

Like· 1· 17 hrs

Dragos PopescuEte fleoşc.

Like· 2· 17 hrs

Marius Matei^ Singurul argument sincer venit din dreapta smile emoticon

Like· 17 hrs

Dragos PopescuDomnul meu, în momentul în care dumneata consideri că nu există nici un reper absolut moral, orice devine "fluid şi tranformativ" (orice o fi însemând asta.).

Like· 3· 17 hrs

Dragos PopescuŞi discuţia noastră este doar o pierdere de vreme.

Like· 1· 17 hrs

Marius MateiNu consider nici pe departe ca nu exista repere de normlitate. Cred insa ca reperele alea de normalitate sunt altele decat cele promovate obsesiv de dvs. Ele ar trebui in primul rand sa considere chestii bune - iubirea semenilor, oferirea de sanse, egalitate. Dvs vedeti normalitatea ca fiind cumulul de convingeri proprii care trebuie impus altora, pentru validare. Ca sa jucam pan' la capat, cine-i mai normal aici? Acela care apreciaza ca oamenii merita respect indiferent de diferente, sau acela care spune ca "daca nu esti ca mine trebuie sa dispari"?

Like· 1· 17 hrs

Dragos PopescuCine a zis să dispară cineva? Pe bune, auzi voci? Îţi faci nişte filme şi începi să combaţi?

Like· 2· 16 hrs

Marius MateiSa dispara aceia care-si doresc libertatea alegerii de-a pastra sau nu o sarcina, sa dispara homosexualii, samd. Hai sa nu ne dam dupa deget, hai sa nu jignim. Pentru ca omenie si normalitate smile emoticon

Like· 16 hrs

Dragos PopescuEu nu te-am jignit cu nimic. Tu mă jigneşti punându-mi în gură ceea ce nici prin cap nu mi-a trecut vreodată.
Da, vreau să dispară comportamentul deviant impus, repet, ca normalitate.
Sau, în cheie creştină: să moară păcatul, nu păcătosul.

Like· 2· 16 hrs

Marius MateiDistinctia asta crestineasca e foarte artificiala, sa stii. Orientarea sexuala sau identitatea de gen nu e ceva ce poti scoate, adauga sau inlocui intr-un individ. Face parte din intreg. Implicit... "Sa moara pacatul" este foarte egal cu "sa moara pacatosul". Iar enuntul asta crestinesc este definitoriu pentru felul in care unii se ascund dupa cuvinte incercand sa-si justifice fobiile frown emoticon

Like· 16 hrs

Dragos PopescuSpui asta pentru că nu ştii despre ce vorbeşti.
Chiar şi dacă, vezi Doamne, orientarea sexuală nu e ceva ce nu poţi scoate (aiurea, da' să lăsăm pe o altă dată discuţia asta), nu e musai să o defineşti ca "normală".

Like· 1· 16 hrs

Marius MateiIar eu atac exact asta: siguranta cu care toti aceia orientati ca tine fac afirmatii sub blazonul adevarului absolut. Ceilalti nu stiu ce spun, ceilalti nu stiu ce fac, ceilalti nu stiu nimic. Este adevarat ca nu stiu "first hand", stiu doar ce am citit despre asta. Si aici ma refer la opinii documentate din publucatii de psihologie. Tu de unde stii ce stii?

Like· 16 hrs

Dragos PopescuLas-o aşa.

Like· 15 hrs

Marius MateiInca un argument sincer?

Like· 15 hrs

Dragos PopescuNu, dar am spus mai sus că e pierdere de vreme.
Pe un "openmaind" ca dumneata n-am cum să-l conving. Şi nici nu vreau, de altfel.
Rămâi sănătos şi în plata lui Dumnezeu!

Like· 1· 15 hrs

Marius MateiMultumesc, asemenea! Nici eu nu incercam sa conving pe aceia deja indoctrinati. Scriu ce scriu pentru eventualii indecisi care citesc discutiile astea. Toate cele bune, iti doresc!

Like· 15 hrs

Dragos PopescuUite cine vorbea de îndoctrinare!

Like· 1· 15 hrs

Dragos Popescu

Like· 15 hrs

Marius MateiNu inteleg remarca, explica te rog smile emoticon

Like· 15 hrs

Dragos PopescuMă citez: "las-o aşa"

Like· 15 hrs

Marius MateiPai de ce s-o lasam asa dupa fiecare linie in care se invoca diverse fara argumente? smile emoticon

Like· 15 hrs

Dragos PopescuChiarcă.

Like· 15 hrs

Marius MateiSucces in continuare!

Like· 15 hrs

Rareș Jianuhttps://carm.org/moral-relativism

What is Moral Relativism?

Moral relativism is a philosophy that asserts there is no global, absolute moral law that…

carm.org

Like· 14 hrs

Mihai NiculescuÎmi revine de ieri în minte o secvență dintr-un filma american,„Larry Flint”se chema dacă nu mă înșel cu Woody Harelson în rolul principal...acolo este o secvență în care personajul filmului vorbește despre pornografie iar în spatele lui pe un ecran mare se dau secvențe atroce de război,acțiunea petrecându-se în perioada Războiului din Vietnam...de ieri de când am citit sloganul acela publicitar absolut odios cu violul care durează DOAR 30 de secunde nu mă mai pot gândi la altceva decât la indecența cu care scoatem la iveală tot ce este mai rău,mai urât și mai murdar din ființa umană!Plus că ne și lăudăm cu mizeriile astea!Pare că rasa umană se urăște pe ea însăși iar rezultatul nu este unul deloc măgulitor pentru om...

Like· 18 hrs

Lucian SarbuSingurul lucru de care nu mai vreau să aud, e milionul de avorturi / an care se înregistra în urmă cu numai 25-26 de ani. Orice s-ar spune, avortul implică suprimarea vieții unei ființe - om, ne-om, asta e altă discuție. Dar cred că dacă am ucide 1 milion de cățeluși / an ne-am da cu curul de pământ că vai, c-o fi, c-o păți. Cei născuți atunci, îm perioada milionului de avorturi / an sunt generația care își lasă azi copiii abandonați pe mâna bunicilor. O fi întâmplător?... întreb doar, nu dau cu parul...

Like· 7· 18 hrs

Maria Bianca Guruitanu va dati cu curu de pamant, asa "socialist" cum va pretindeti, cand 2 femei sunt ucise saptamanal si multe altele violate.
nu va dati cu curu de pamant cand 1 din 2 copii e infometat. va dati cu curu de pamant ca statul roman nu mai are de exportat sclavi ieftini si nu mai are suficienta carne de tun.

Like· 18 hrs

Maria Bianca Guruitaca fix doar asta va intereseaza. daca v-ar interesa altceva, ati apara integritatea femeilor. daca n-ati aflat pana acum, femeile nu sunt fabricile dvs de bebelusi.
ma amuza sa vad cat de aprig se lupta "socialistii" ca popii si capitalistii sa aiba bebelusi de scos la vanzare, sau de pus la munca pe mosiile personale. un progres fata de cighid, dupa mintea lor.

Like· 18 hrs

Maria Bianca Guruitanu va dati cu curu de pamant ca statul romana apara indivizi care au vandut fete sarace ca sclave sexuale in balcani si indivizi care s-au imbogatit din vanzarea de bebelusi.

Like· 18 hrs

Lucian SarbuAberezi.

Like· 1· 17 hrs

Olimpia OlariSunt femeie, nu cred ca femeile sunt "fabrici de bebelusi". Dar cred ca deciziile chiar trebuie luate in cunostinta de cauza. Sa stim ce alegem. Dar chiar sa stim, sa cunoastem. Cum spunea si altcineva mai sus, nu este o contradictie intre dreptul femeilor de a avorta si difuzarea acestor filme. Si da, poate nu le strica si baietilor sa inteleaga exact care sunt consecintele actiunilor pe care intreprind sau le vor intreprinde. Poate ii responsabilizeaza putin.(pe ambele sexe, dar ma refer cumva in particular la baieti pentru ca ei tind sa ia in si mai usor lucrurile, pentru ca nu corpurile si sufletele lor vor avea de tras) Poate actul sexual va capata un pic mai multa greutate decat are in prezent. Poate vor intelege mai bine ca nu e un gest banal, ca spalatul pe dinti.

Like· 2· 16 hrs

Bogdan Darandaun am vazut o feminista mai ridicola dct d na maria bianca:)))

Like· 5· 18 hrs

Hide 12 Replies

Maria Bianca Guruitace anume e ridicol in a sustine ca femeile nu trebuie omorate si mutilate ca sa va satisfaceti dvs minciuna ca femeile sunt proprietatile dvs?
in general orice discutie cu indivizi ca dvs e inutila, pentru ca sunteti incapabili in primul rand sa pricepeti ca femeile nu sunt proprietati si nu aveti nici un drept asupra lor.
dar e foarte interesant cum aparati terorizarea copiilor in scoli, de-aia ar trebui sa fiti tinuti departe de ei.
pt dvs nu interesul unui copil conteaza, ci sa va aparati lipsa de minte; pt dvs copilul ala nici nu exista ca om. ma mir ca nu cereti sa fie inchis pentru ca a indraznit sa nu vrea sa vada propaganda dvs crestina

Like· 18 hrs

Bogdan Darandaucrestina sau cretina?:)))

Like· 18 hrs

Bogdan Darandau?

Like· 18 hrs

Maria Bianca Guruitareactiile dvs sunt tipice pentru misogini.
si daca as fi crestina, tot asa ceva v-as spune ce-am zis mai sus pentru ca n-aveti nici un drept asupra femeilor din principiu.
feminista nu e o insulta, apropo.
ma amuza ce reactii pot avea unii doar pentru ca-s contrazisi de-o femeie :))
sigur sunteti dintre barbatii aia puternici care nici macar nu stiu sa-si faca o ciorba sa se hraneasca daca le e foame.

Like· 18 hrs

Maria Bianca Guruitaasa cum sustineti terorizarea psihologica a elevilor, sustineti si terorizarea de catre stat a femeilor si criminalizarea faptului ca au o viata sexuala pe care daca nu o controlati va simtiti mai putin barbati.
vampria.
stiti ca barbati ca dvs au transformat in atractii turistice torturarea unor tarani pentru ca "tepes e cool"? ce va spune asta despre gandirea dvs?

Like· 18 hrs

Alexandru Bogdan NițuBianca este persoană care a trecut o graniță fină și a ajuns dintr-o zonă a absurdului.

Like· 1· 18 hrs

Bogdan Darandaudaca admiram fetite de 5 ani si baietei de 6,cd sa mai ramana timp si pt gatit?

Like· 18 hrs

Maria Bianca Guruitaclasic

Like· 18 hrs

Bogdan Darandaud na bianca,va dau un sfat:bucurati va de Viata si mai ales de faptul ca stimabila dvs mama nu s a folosit de dreptul de a nu va naste,pe care l sustineti cu atata acrivie si lipsa de bun simt(ma refer la simtul pt metafizic)

Like· 3· 18 hrs

Bogdan Darandausi.dupa o partida de amor vizionati si astahttps://www.facebook.com/georgetica.nita/videos/1606046849655181/?pnref=story

Like· 17 hrs

Bogdan Darandauhttps://www.facebook.com/georgetica.nita/videos/1606046849655181/?pnref=story

'O POVESTE DEOSEBITĂ...Toate argumentele dispar in faţa acestei mărturii cutremurătoare !'

373,832 Views

O POVESTE DEOSEBITĂ...Toate argumentele dispar in faţa acestei mărturii cutremurătoare !

Like· 17 hrs

Marius CiocarlanMaria Bianca Guruita ,stiu de ce aveti nevoie ca să vă calmați:
http://youtu.be/e6-B2TJN8UQ

Please Give Me Coke - Korean Translation Fail

youtube.com

Like· 1· 16 hrs

Maria PilatMai bine le punea un film porno, toata lumea ar fi fost fericita iar preotul laudat de toti cei care acuma il musca de c..r.

Like· 9· 18 hrs

Maria Bianca Guruitada, mai bine filme porno cu copilasi violati; e o industrie super banoasa.

Like· 1· 18 hrs

Maria PilatDa, si evident nimeni nu e traumatizat!

Like· 3· 18 hrs

Maria Bianca Guruitaorice om ar fi traumatizat sa vada orice operatie; eu n-as putea sa ma uit la oameni taiati; nu suport sa vad nici cum zilnic sunt bombardati oameni de barbati care urla zilnic impotriva faptului ca femeile refuza sa le mai aduca pe lume carne de tun.
dar popii din romania probabil se uita la asa ceva cu placere, la fel cum si generalii americani bombardeaza pentru ca e la fel de cool ca viagra. astia care urla impotriva dreptului femeilor de a avea acces la spitale, daca nu vor sa nasca, sunt tot aia care-i vad pe copii pe piata sclaviei sexuale pentru ca pentru ei fatul dupa care plang e doar un obiect, un instrument, o proprietate. fatul nu e un potential om a carui conditie de om trebuie respectata, pentru ca atunci ar trebui sa recunoasca faptul ca un copil are nevoi si ca societatea ii neaga copilului fix acele nevoi.
tot ei sunt cei care neaga tinerilor accesul la informatii despre trupul lor, tot sunt ei care ii invata pe tineri sa-si criminalizeze trupul, dar sunt fericiti ca exista gonzo porn si tac malc cand femeile sunt violate de crestini albi ca ei. daca le zici ceva de rape porn, incep sa planga ca vrei sa le negi dreptul de a fi barbati sau ceva.
daca sunteti femeie si aveti o viata sexuala pe care nu o controleaza ei, sunteti o terorista :)) de fapt despre asta e vorba.
barbatii din romania nu sunt fericiti daca nu pot provoca suferinta si nu pot teroriza pe cineva, cum altfel sa-si afirme ei "puterea slitului".
popa ala din vaslui, sau ce-o fi el, trebuie tinut departe de copii pentru ca ii vede pe copii ca pe niste jucarii personale. sunt sigura ca le zice la ore si ca prezervativele sunt de la satana si ca sexul e doar pentru produs copii, orice altceva e "de la diavol".

Like· 1· 17 hrs

Maria Bianca Guruitapai rape porn exista pentru ca barbatii astia care urla impotriva femeilor fac bani din propaganda care spune ca "nu exista viol" si ca "femeilor le place sa fie violate". asa cum le placea in trecut sa fie si torturate.

Like· 1· 17 hrs

Bogdan Darandaupopii din romania?de ce vb asa doamna,cu ce v am gresit?

Like· 1· 17 hrs

Gabi Gabrielstangistele militante din Romania sunt niste lesbiene comuniste, otravite de stalinism. Incapabile sa fie mame, prefera sa-si ucida copii prin avort. Pline de ura pentru tot ceea ce este firesc si normal, militeaza pentru distrugerea familiei naturale. Cum e cu etichetele, e bine? grin emoticon

Like· 2· 16 hrs

Tudorina Mihaiși nașterea naturală este o practică legală. ai vrea să expui elevii la un film despre nașterea naturală așa cum se petrece ea în spitalele din România, cu tăierea perineului? sau ce-ar fi să punem elevii să se uite și la filme cu colonoscopie?

Like· 2· 17 hrs· Edited

Alexandru RacuAm răspuns mai sus la obiecția asta care a fost formulată și de Marius Matei.

Like· 17 hrs

Tudorina Mihaiobserv că v-ați strâns o gașcă de bărbați să vă dați cu părerea despre avort. frumos vă șade! ce vă pasă vouă?

Like· 1· 17 hrs

Tudorina Mihainu-ți place, nu face. iar limbajul tău spune multe despre tine. hai pa!

Like· 17 hrs· Edited

Anca GeorgetaHai mars!Limbajul tau e oricum de 2 bani,mai ales la adresa celor care au alte pareri decat tine,se vede clar de pe pagina ta.Pleaca,pustoiaco de-aici si asteapta sa mai cresti!

Like· 17 hrs

Bogdan Darandaumai si meritati d n tudorina:)))

Like· 1· 17 hrs

Anca GeorgetaLa inceput de propozitie se scrie cu litera mare.Sau n-ai prins clasa a II-a?Tudorina Mihai.

Like· 17 hrs· Edited

Alexandru RacuNu s-a strâns nicio gașcă de bărbați. După cum poți să observi, un număr semnificativ din persoanele care au dat like la articol sunt femei. În rest, legislația referitoare la avort poate fi făcută în așa fel încât să protejeze femeia care rămâne cu copilul și să tragă la răspundere bărbatul care refuză să își asume responsabilitatea creșterii lui. Iar când vine vorba de avort, se avortează persoane de ambele sexe (sau în anumite zone ale lumii, se avortează în mod deliberat preponderent persoane de sex feminin).

Like· 3· 16 hrs

Bogdan Darandauhttps://www.facebook.com/georgetica.nita/videos/1606046849655181/?pnref=story

373,832 Views

O POVESTE DEOSEBITĂ...Toate argumentele dispar in faţa acestei mărturii cutremurătoare !

Like· 2· 17 hrs

Bogdan Darandauvreu un un comment de la doamnele....tudorina,bianca and company:)))

Like· 17 hrs

Tudorina MihaiCei oripilați, vezi Duamne, de nr mare de avorturi din România, puneți mâna și militați pentru educație corespunzătoare în școli și accesul la contracepție. E ușor să te iei cu mâinile de cap când o fată de 14 ani face întrerupere de sarcină!

Like· 1· 17 hrs· Edited

Tudorina MihaiSper ca Alexandru Racu nu permite ca pe wall-ul lui să existe astfel de exprimări sub-urbane și atacuri la persoană și că-ți va șterge comentariile. Mulțumesc.

Like· 1· 17 hrs

Lucian SarbuTudorina, asta (lipsa de educație) e ALTĂ problemă.

Like· 1· 17 hrs

Moldoveanu GhereaScuze, chiar nu am putut avea rabdare sa citesc asta dupa fix inceputul la care face referire Tudorina. Baza acestui text este o fractura logica. Cei care militeaza pentru dreptul la alegere (deci alegere, nu dreptul la avort) nu afirma niciodata ca avortul ar fi vreo activitate draguta, simpatica sau dezirabila (asta doar conservatorii sustin despre militatnii pro-alegere) pe care sa o sustina sau indrageasca, ci o alegere a unei persoane care se afla intr-un context sau altul. Revenind la analogia Tudorinei, foarte buna de altfel, operatia pe creier este necesara in anumite contexte, atunci inseamnca ca ar trebui sa punem filme cu ea in scoala? E un non-sens si pe asta se bazeaza textul, de restul nu stiu ca nu am putut citi asa ceva

Like· 1· 17 hrs

Bogdan Darandauadevarul e ca esti mult prea destept sa citesti asa ceva

Like· 17 hrs

Alexandru RacuAm o mare rugăminte pentru toți cei care își exprimă părerile pe această pagină: aceea de a păstra limitele decenței elementare atunci când polemizează cu alte persoane. Altminteri, persoanele care recurg la insulte, indiferent de poziția lor față de problema avortului, vor primi unfriend. Faptul că ai dreptate cu privire la o anumită chestiune nu îți dă dreptul să-l insulți pe cel care se întâmplă să susțină poziția contrară.

Like· 6· 16 hrs· Edited

Grig Catsigur, de bun simt... mor, insa, de curiozitate ce anume o recomanda pe don'soara guruita de a tine.o ziua intreaga treanca.fleanca in acelasi delir misandric?! nu vreau sa fiu inteles, gresit, bianca imi este o persoana extrem de simpatica (te pup, fato!), care descreteste si cele mai incruntate frunti cu sindromul maniacal.logoreic de care sufera, dar vad si oameni normali, dintr.o bucata, pe aici, care nu.s departe de dezvoltarea unui complex electra in urma rugamintii tale cu punere in practica oarecum unilaterala

Like· 1· 16 hrs

Alexandru RacuGrig, M.B.G. aberează. Și tocmai pentru că aberează, acuzele ei de gen "ești fascist", susții "idei criminale", nu pot fi luate drept insulte. Cel puțin eu nu le văd așa. E doar delirul unui personaj altminteri simpatic. În cazul unei formule de gen "marș de-aici mucoaso", adresată unei persoane care altminteri și-a exprimat opiniile într-un mod relativ rezonabil, eu zic că lucrurile sunt un pic diferite. Chiar dacă, după cum rezultă în mod clar din text, persoana respectivă (Tudorina) și eu avem opinii radical diferite. Eu zic că e loc, pe pagina mea de facebook, și de personaje pitorești și un pic sărite de pe fix precum M.B.G., și de respect reciproc minimal între preopinenți. Cel puțin așa văd eu lucrurile și voi administra această pagină în consecință.

Like· 2· 14 hrs

Grig Catda, drept sa.ti pun m.am oprit din citit comentariile cand am observat ca s.a dezlantuit marioara (dupa experienta postarii tale de ieri cu reagan, cand nu reuseam sa citesc cat de mult posta ea), asa ca am ratat jignirile, atacurile etc. oricum, observat ca in discutiile pe teme clasice precum avortul rareori se fac schimb de idei, ci se exprima scrasnind din dinti aceleasi argumente si de o parte si de alta (lucru pe care il inteleg); ce ma intriga mai mult este cum niste șablonarzi ce posteaza si pe aici deturneaza in mod repetat discutia de la avort vs antiavort la femei vs barbati, mutand frontul cu totul in taramul feminismului de manual.

Like· 10 hrs

Fetcu DoinaStimati concetateni, in scolile din Romania se difuzeaza materiale diverse, in scop educativ. Nu stiu cat de buna este traumatizarea elevilor grin emoticon sau cat de traumatizati vor fi fiind acestia, intrucat copiii sunt fiinte unicat si reactioneaza diferit la povesti si imagini. Una dintre fiicele mele a vazut de pilda la scoala, pe cand era in clasa a 4 a (deci la o varsta mult mai frageda decat elevul din stirea bomba) un film cu o operatie pe un bolnav de cancer pulmonar (obiceiul incriminat fiind evident fumatul, poate nu stiati dar chioscurile de pe langa scolile gimnaziale vand tigari la bucata grin emoticon ). Evident, mi -a spus ca a fost ceva dezgustator, dar pare mult mai socata de unele clipuri pe care le vizioneaza unii colegi in pauze prin veceuri. Asadar, sa ne calmam, filmuletul incriminat nu e o exyceptie. Sunt filme care denunta fumatul, drogurile, violenta, traficul de persoane si prostitutia, care se folosesc in scoli si care contin imagini si povesti cel putin la felde socante ca si cel despre avort. Nu e nici macar un film de propaganda religioasa, desi cel care l a folosit e prof de religie. E un film pro life, si eu zic (in calitate de femeie tongue emoticon ) ca e mare nevoie de asa ceva intr o Romanie a ignorantei in care avortul a devenit metoda contraceptiva. Cunosc femei care au facut zeci de avorturi. Abia asta mi se pare ignoranta, bestialitate si tratarea femeii ca animal de exploatat.
PS cu tot respectul, sunt multi preopinenti care comenteaza pe alt text

Like· 5· 16 hrs· Edited

Grig Catsi totusi, nu! este un material didactic excelent pt cei/cele in situatia unui avort, dar imi place sa cred ca la varsta liceului se mai gasesc si copii inocenti, cu o repulsie fireasca pt orice violenta, pt care s.ar putea gasi o alta forma de a prezenta aceasta crima cu premeditare

Like· 1· 16 hrs

Ionică BorchinăAvortul este cea mai mare crimă posibilă, restul sunt vorbe goale !

Like· 1· 13 hrs

Victor Ioan BadescuO să las aici un alt filmulet care a scandalizat pe foarte multă lume și unii din ei s-au făcut și vegetarieni ...acum ca un "făt" cum spun anumite persoane pe aici nu are nici un drept e o situație cam tristă... Animalele se pare ca stau mai bine la capitolul drepturi
https://youtu.be/ksFlFuqeQVk

How they slaughter cows, chickens, pigs in some farms in…

youtube.com

Like· 13 hrs

Alexandru RacuMda, oribil. Și eu încerc să evit carnea pe cât posibil.

Like· 1· 12 hrs

Bogdan Hilohivechea poveste cu fariseii care înghit ţânţarul şi strecoară cămila sau cei răstălmăcitori de cuvinte şi degrabă scandalizaţi : vai, vai...a zis că dărâmă templul...!

Like· 2· 11 hrs

Rareș Jianuhttps://www.youtube.com/watch?v=AMwkQVpy98A

The Most Important Question About Abortion

youtube.com

Like· 11 hrs

Cornelia Lupu PascuE-o industrie de milioane de dolari $
Care ies din clinicile de avorturi in fiecare an
Abatoare legale fara principii morale
Crestine-Ortodoxe si nici măcar medicale
Asta e strigatul mut a unui copil omorat
Inainte sa fie născut, doare mai mult..
E o problemă de responsabilitatee
Nici animalele, fiarele nu-si omoară puii, Fratee!
Primele spitale construite de Sfântul Vasile cel Mare
Nu au fost pentru exterminare..
Pentru mafia doctorilor bogati din avorturi
Mana-n mana cu Masonii care sustin complotul.
Femeile sunt victime la fel ca si pruncii
Si au procese de constiintă, sechele.. da nu stii
Ca atunci cand omori un copil, nebotezat
Lovesti in Creatie si in Hristos mai Exact!

Cum ferim de-atâtea brute, inculte si-oculte
Fiinte tăcute ce acum sunt ca niste tinte văzute
Emitând strigăte mute pe frecvente percepute doar de suflet..
Raspunde-mi!? :Cine să le asculte?

Vorbesc de Jack Spintecători legali echipati cu foarfece multe

Ce smulg suflete din pântece n-o sa-nţeleg nicicand de ce
De fiecare dată cand mintea tinde sa mi se intunece
Mi-aduc aminte ca numai Dumnezeu Poate Să-I Judece!
Dar imi permit să intreb si tu raspunde-mi dacă stii:
Cine poate să-i refuze cuiva.. Dreptul de a Trăi!?
I-ati un moment de gândire.. oare poti decide TU!?
Cine Respiră? Cine Iubeste? Cine Moare si Cine Nu?
Sau, cum ar fi fost oare să fii fost chiar tu cel care
Tăiat de lamele necruţatoare pana să vada o rază de soare
E-o oroare de mare amploare dar ei vor depopulare
Si ca atare tin in continuare legi criminale in vigoare
De-aia văd atatea dame care cred ca la 30 ani
E devreme sa devină mame si dau nastere la drame
Cuane is peste 50 de milioane de a****i pe an
Făcand din TERRA un Abator Uman, condus de satan...

Cum ferim de-atatea brute, inculte si-oculte
Fiinte tăcute ce acum sunt ca niste tinte văzute
Emitând strigăte mute pe frecvente percepute doar de suflet..
Raspunde-mi!? :Cine să le asculte?

Like· 1 hr· Edited

Cornelia Lupu Pascuhttps://www.youtube.com/watch?v=1uCLBAcvvXM

Cedry2k-Strigat Mut

youtube.com

Like· 1 hr

↧

Cu Adrian Severin 25 de ani de la introducrea convertibilității leului

February 27, 2016, 4:48 pm

≫ Next: Mideast alliances shift as regional balance alters o perspectiva locala

≪ Previous: Strigătul mut și plăcerea de a fi orb

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la trecerea la convertibilitatea leului. BNR a decis să aniverseze evenimentul. O idee excelentă într-un moment în care se afirmă că în ultimul sfert de secol România nu a cunoscut nici o transformare benefică și toți conducătorii ei au fost niște hoți preocupați exclusiv de propria îmbogățire.

În calitate de ministru de stat pentru reformă m-am găsit în mijlocul bătăliilor legate de această decizie majoră, situându-mă în avangarda politică a timpului ca inițiator și susținător al ei, obligat să lupte cu conservatorismul miop al unora și cu conformismul laș al altora. Nimic mai firesc, deci, ca invitația de a participa la ceremonie.

Trăind, însă, într-un stat orwellian, în care numele celor căzuți în dizgrație se șterge din cărțile de istorie, nu m-am aflat la întâlnirea organizată de BNR. Am decis să nu merg de teama ca nu cumva condamnările penale nedrepte să fie contagioase. Dacă, Doamne ferește, ar fi așa, nu vreau să cadă asupra mea și vina retragerii întregii mase monetare de pe piață în scopul ștergerii rapide a semnăturii de pe bancnote.

Mă limitez, așadar, a publica aici alocuțiunea pe care aș fi rostit-o dacă aș fi fost acolo:

„Onorat și aș îndrăzni să spun, întristat auditoriu,

A fost odată ca niciodată, cu un sfert de secol în urmă, un grup de tineri nu știu dacă frumoși dar cu certitudine însetați de libertate, care a îndrăznit să viseze la o altă Românie, la o altă Europă și la o altă lume. Spre deosebire de urmașii lor frumoși și liberi de astăzi, acei tineri nu s-au rezumat la lozinci demolatoare ci și-au asumat riscul de a face ceva, riscul de a conduce trecerea de la dictatură la democrație, de la economia de comandă la cea de piață, de la o societate închisă și controlată, la una deschisă și liberă. Optând pentru o asemenea misiune, așa cum am spus-o într-unul din primele mele discursuri parlamentare ținute în calitate de ministru de stat pentru reformă, ei și-au pus pe frunte cununa martirilor.

Dumnezeu mi-e martor că nici unul dintre tinerii la care mă refer nu a dorit ca libertatea câștigată cu sânge de români în decembrie 1989, să aducă nedreptatea socială în țară și vasalitatea statului în relațiile internaționale. Dimpotrivă, ei au crezut că inclusiv în condițiile în care traveresarea unei perioade de acumulare primitivă a capitalului este inevitabilă, dreptatea socială va triumfa iar pe temeliile ei se va putea ridica o națiune română reconciliată cu ea însăși, senină, calmă, morală, puternică, suverană și demnă, cofondator influent al unei Europe politice solide și membru respectat al familiei euro-atlantice.

Aceste vise de dimineață au fost spulberate cu bâta, lăsând în urmă doar lacrimile, ca să folosesc câteva expresii dintr-o carte referitoare la tranziția românească, publicată de mine în 1995. Nu este vorba doar despre bâta minierilor ci și de cele ale plutocrației transfrontaliere și hegemonilor geopolitici care, după ce o vreme au stat cu spatele întors la noi, au conchis că le este mai profitabil să ne aibă ca supuși decât ca parteneri.

Printre marile pariuri, cred eu câștigate, ale perioadei despre care vorbesc, a fost trecerea la convertibilitatea leului. Ea a fost impusă deopotrivă de rațiuni politice și economice. Din punct de vedere politic, știind câte ceva despre înțelegerile sovieto-americane de la Malta care, în prelungirea Ialtei, lăsau România în afara lumii Occidentale, liderii tineri de atunci, încă români, au înțeles că națiunea română trebuie să se adapteze noii ordini mondiale postbipolare construind o ordine internă postcomunistă prin reforme similare, ca substanață și ca ritm, cu reformele practicate de celelalte economii de piață emergente din fostele state satelite ale Moscovei, cărora li se impusese deja „Consensul de la Washington”. Din punct de vedere economic, era evident că o economie supracapitalizată dar lipsită de lichidități, cum era cea românească, avea nevoie de capitaluri străine care nu puteau fi atrase, la nivelul cerințelor, în condițiile unei piețe a cărei monedă era neconvertibilă.

Convertibilitatea era, deci, obligatorie. Asta nu înseamnă că nu era riscantă. Ce trebuia făcut era clar. Cum să se facă era altceva. Măsura impunea competență tehnocrată și curaj politic. Ni le-am asumat pe amândouă. Astăzi se poate spune că nu am greșit.

În România convertibilitatea s-a făcut în trei trepte: mai întâi s-a introdus convertibilitatea de cont curent, apoi s-a trecut la convertibilitatea deplină pe baza principiului „total surrender” (întrega valută era cedată de deținătorii privați statului, de la care o cumpărau când aveau nevoie), pentru ca în final să se adopte principiul „total retention” (valuta fiind reținută de cei care o încasau). Această gradualizare a fost impusă de obstacolele politice și psihopolitice interne peste care a trebuit trecut uneori cu intransigență, alteori prin compromisuri.

Două momente dramatice îmi vin în minte. Primul privește convertibilitatea de cont curent. Nimeni nu reușea să pună pe hârtie textul hotărârii de guvern care să reglementeze sistemul. Explicația ținea, cred, nu atât de lipsa expertizei cât de lipsa curajului. Cine voia oare să își lase amprenta pe ultimul răvaș scris înaintea aruncării în gol? De aceea m-am încuiat în biroul meu pentru câteva ore, am redactat cu mâna mea (pe atunci se scria doar de mână) proiectul hotărârii și apoi l-am invitat pe Guvernatorul BNR (pe atunci tot Mugur Isărescu) ca să îl discutăm. L-a acceptat fără modificări și astfel primul pas pe drumul cel lung s-a făcut.

Al doilea moment se situează în toamna anului 1991, la aproape un an de la decizia anterior amintită. După convertibilitatea cea mică trebuia trecut la convertibilitatea cea mare. Totul era pregătit de Guvern și de BNR dar Parlamentul se opunea. Când rezistența parlamentară părea a fi depășită, a izbucnit revolta minerilor; „mineriada” care avea să ducă la căderea Guvernului venit pe valul „mineriadei” anterioare. Cu ultima suflare politică am încercat atunci forțarea convertibilității ca guvern demisionar. În mod normal, un asemenea guvern nu poate lua asemenea decizii iar dacă le ia nu beneficiază de sprijinul organismelor finanțatoare internaționale. Cu toate acestea am încercat. Spre surprinderea noastră am reușit să mai mobilizăm un anumit sprijin extern dar pe plan intern jocul era pierdut. Ca de obicei românii se dovediseră a fi cei mai mari dușmani ai lor înșile.

Oricum, nici în aceste condiții nu am capitulat. Pe atunci capitularea nu era o opțiune și în orice caz nu era considerată ca act de onoare. Ne-am asigurat că guvernul următor, Guvernul Stolojan, în care eu aveam să ocup locul de Președinte al Agenției Naționale pentru Privatizare și Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, își include în program angajamentul trecerii la convertibilitatea deplină a leului. Promisiunea a fost îndeplinită până la sfârșitul anului 1991 dar în condițiile unor compromisuri impuse de precaritatea situației politice interne și externe în care se găsea România.

În cele din urmă, după o serie de ajustări ale mecanismului, s-a decis revenirea la concepția inițială bazată pe principiul stimulativ al lăsării valutei la dispoziția celor care o câștigau. Atunci, în cadrul unei întrevederi amicale, Guvernatorul Mugur Isărescu mi-a spus: „Bucură-te! Astăzi s-a hotărât să facem ceea ce tot spui tu de peste un an de zile!”

În retrospectivă, pot afirma că multe lucruri legate de viața leului convertibil pot fi discutate, criticate și eventual regretate dar actul trecerii la convertibilitate, nu.

„De-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii. / Veacul nostru îl umplură saltimbancii și nerozii.” Este bine să vorbim despre momente istorice marcante precum trecerea la convertibilitatea leului acum, când tineri frumoși, liberi și spălați pe creier vor să lichideze (deocamdată nu fizic) generația revoluției și tranziției care i-a făcut liberi, când tot ei ne spun că democrația pentru care noi, tinerii de ieri, am luptat și ne-am jertfit, întrucât este coruptă și corupătoare, trebuie înlocuită de dictatura cea “virtuoasă” și că incapacitatea românilor de a se conduce impune acceptarea dominației străine.

Chiar dacă istoria este produsul efortului comun al conducătorilor și condușilor, cei care alcătuiesc simbolistica identității naționale sunt conducătorii. Dacă vom afirma că toți conducătorii sunt niște nemernici vom spune implicit că poporul român este un popor de nemernici; fie pentru că el i-a ales fie pentru că el i-a tolerat. Or, un popor de nemernici nu are ce căuta în istorie.

Istoria noastră concretă arată că românii au avut și realizări marcante, pe care nu avem de ce le deplânge. Arhitecții și constructorii lor se află aproape integral astăzi sub balmul unora care de fapt vor să îi facă pe români a accepta că fie nu au identitate fie au identitatea infamiei. Nu trebuie să cooperăm la acest joc letal. De aceea este esențial să ne amintim și de binele făcut în ultimii douăzeci și cinci de ani dar, obligatoriu, și de cei care l-au făcut, chiar dacă o Românie nedreaptă și ingrată se aruncă pe sine la coșul de gunoi al istoriei aruncându-i pe ei la coșul de gunoi al unei societăți rătăcite și anomice.

În ceea ce mă privește, „am încălecat pe-o șea și v-am spus povestea așa.”

peromaneste: De la unul care a lansat economia romaneasca in vartejul destructurarii m-as fi asteptat la o expresie a regretului fata de aducerea istoriei economice a Romaniei cu 45 de ani inapoi. Convertibilitatea leului si restituirea partilor sociale ale intreprinderilor au fost doua din loviturile groaznice date economiei romanesti. Deh, la ce te puteai astepta dela tinerii frumoși și furioși de acum 26 de ani, cu ZERO experienta de munca reala?

↧

Mideast alliances shift as regional balance alters o perspectiva locala

February 28, 2016, 9:47 am

≫ Next: Peste prapastia dintre elita si romani 'mediaza' interesul straniu

≪ Previous: Cu Adrian Severin 25 de ani de la introducrea convertibilității leului

In January, I was interviewed by the conservative Iranian publication Javan about the shifting balance of power in the Levant and Persian Gulf. We looked at Iran, Saudi Arabia, Syria, Russia and the many moving parts of US foreign policy. The interview was published today, one month later, in Farsi here.

I must note that Javan edited my response to one part of the interview, which is why I am publishing the full version in English here (western media edits, in my personal experience, are far more brutal). A big thank you from me to Ali Etemadi for the opportunity to be heard in major Iranian media.

Q: How are regional geopolitical shifts developing in the areas of competition between Iran and Saudi Arabia? What are the arenas in which Iran and Saudi Arabia have a competition?

SN: Nations generally compete in the areas of economy, geopolitical influence, military strength and the ability to project their power. As such, I don’t really see much of an apples-to-apples comparison between Iran and Saudi Arabia – at least, not in terms of real and self-realized capabilities. Both states are rich in energy resources and have used this rentier wealth to advance their national goals, albeit with vastly differing results. Iran’s economy is focused on diversification away from the energy sector, developing self-sufficiencies and becoming a net exporter – Saudi Arabia is import-focused. Iran spends $15 billion per annum on its military – compared to Saudi’s $80 billion – yet has one of the most competent military forces in the region and builds its own hardware. The Iranian political system is constitution-based, diverse, and representative, with loudly competing political blocs that come with their own media and constituencies. The Saudi monarchy is based entirely on the rule of one family, with no meaningful elections or contesting political bodies, and little freedom of expression in the media. In terms of power projection, Iran favors the soft power tools of diplomacy, trade, and alliance-building based on common worldviews/objectives, whereas the Saudis have expanded their influence far and wide by funding the introduction of Wahhabi doctrine in schools, mosques, media and other institutions globally – and by blatantly buying the loyalty of allies.

Today, we can see clearly how Iran and Saudi Arabia’s nation-building approaches have affected the success of their geopolitical strategies. Both states have experienced existential fears and threats in recent years, and their respective alliances have now confronted each other on a few battlefields. Today, Iran is in ascendency within West Asia whereas even powerful Saudi allies like the United States are questioning the longevity of the Saudi regime and state. Iran has approached the matter of its strategic depth carefully and built alliances with partners that genuinely share the common values of independence, self-determination and resistance against imperialism. The Saudis, on the other hand, have forged their external alliances with hegemony or dominance as the primary objective – irrespective of the divergent interests and values of allies. There really is little contest – one side is going from strength to strength in the region, whilst the other flails about with unreliable alliances, propped up by petrodollars and all the strategic brilliance of a sledgehammer.

Q: Do you think that the last 5 years of developments in Middle East has made a game change in the regional balance of power? If so, which side does it favor?

SN: Absolutely. The so-called ‘Arab Spring’ really hastened the arrival of a seismic shift in the regional balance of power. When they first kicked off, the uprisings were exclusively taking place in Arab states led by western proxy governments. One and all, these were nations where there was little or no connection between populations and their governments. Then suddenly, the uprisings veered toward two unlikely candidates – Libya and Syria. Say what you want about Mummer Gaddhafi and Bashar al-Assad, but they both represented very independent and defiant foreign policy worldviews – ones that resonated heavily with their populations. In that sense, the connection between populace and government was intact – unlike, say, Egypt, Tunisia, Bahrain, Jordan, Yemen, where uprisings were well underway or starting to boil in early 2011.

Regime-change in Libya almost happened too quickly for people to understand what was really going on. But in Syria, as months stretched into years, the two geopolitical blocs in the region – let’s call them the neocolonial (US) and post-colonial (Iran) blocs for now – came into direct and prolonged confrontation. Syria became an existential fight for elements of both blocs, which drew in two great powers, Russia and China, that had until now stood on the sidelines of Mideast power struggles. This is when the game changed entirely. Not only did Russia and China put their arms around the Resistance Axis in the region, but that action in itself moved us from a unipolar world into a multilateral one. It broke the hold the United States had enjoyed since the end of the Cold War on the global community, it removed the ability for the US to use the UN Security Council as a rubber stamp for its military adventurism, it created an opening for a new international political and economic order in which middle states could carve out new directions.

Of course the Middle East balance of power shifted alongside these global developments. We are by no means out of the woods yet, and the old order still dominates somewhat, but just a few years ago we could not have imagined that the US would bypass its traditional allies Israel and Saudi Arabia to avidly pursue a nuclear agreement with Iran that would propel the Islamic Republic to the big table, where it is now being relied on as the one rational, stable player in the region that can put out the most dangerous fires. Could you even write that script five years ago?

Q: Some Iranians believe that despite the advantages in the field, Iran doesn’t use all its capacities in the areas of media war and public opinion? What’s your point of view about that?

SN: For all the talk about Iranian ‘propaganda’ in the west, Iran is really dreadful at this. The word ‘propaganda’ has taken on very negative connotations – mostly because governments lie so much – but all it really means is the dissemination of information from a particular viewpoint to shape understanding in order to achieve consensus. Clearly, over the past few decades, Iran has failed to propagate its value propositions successfully, as it has been vilified globally, with little or no understanding of the state’s actual intentions. Iran’s adversaries do the propaganda thing very, very well, and it is a real failing of the Islamic Republic that it does not understand the absolute importance of savvy communications as a cornerstone of its national security strategies. In the west, they not only understand the value of communications, they employ it aggressively in the form of ‘information warfare.’ All their recent military interventions begin first with ‘scene-setting’ that prepares and grooms the public into accepting – and even supporting – whatever battle lies ahead.

I would like to see Iranians and Arabs begin to invest in public diplomacy more proactively, but not just to emulate what the west does. Part of the Iranian problem is that they are active participants in the West’s ‘discourse’ about this region – Iranians are the ‘rejectionists’ in that discourse, and they actually strengthen it by ‘rejecting’ it. The Resistance Axis and its allies need to begin afresh by developing homegrown narratives that reflect their own political, economic and social priorities. Don’t participate in the west’s telling of OUR story – let’s construct our own. The west will immediately reject our goals, our vision, our version of the narrative – for a change, they will become the ‘rejectionists’ in our game. In this region, we need to take control over our own narratives before someone else comes in to fill that void. This needs to be a national security priority – not an afterthought by a communication staff member.

Q: Do you think Saudi Arabia’s aggressive actions against Iran are in coordination with the United States? Or do you think, as some believe, Riyadh is acting on its own without Washington’s consent?

SN: The Saudis and Americans have been in business together for decades because they share an interest in dominating this region – and as different as they are, they have struck a bargain not to get mired in these differences. Riyadh has acted as a convenient regional fig leaf and cheerleader for US objectives throughout the Middle East, and since Afghanistan, has provided the Americans with money and foot soldiers to wage its wars in this region. But we did start seeing some divergences in interests around 2012 in Syria. The quick ‘Libya model’ of intervention in Arab uprisings wasn’t taking hold in Syria, and the Saudis, under the direction of the newly-rehabilitated Prince Bandar bin Sultan, launched an escalation of political violence that threatened to spill well beyond Syria’s borders. The US, which happily used this kind of Saudi-backed violence in Afghanistan and Iraq, suddenly became wary of uncontrolled chaos on Israel’s borders, and so it began looking for an exit of sorts. Which is when the Obama administration secretly reached out to the Ahmadinejad government and waved a series of incentives to jump-start nuclear talks in earnest.

I think the United States is not uniform in its thinking about the Middle East – there are multiple centers of influence in Washington alone. I also think the US – unlike its European counterparts – is far enough away from this region that it can afford to play multiple strategies at once. Yes, the American interests have diverged from the Saudis, but there is still a big field in which the two can and will play. They are at one on the issues of Israel, regional hegemony, containing Iranian influence, trading in weaponry, destroying the Resistance, and so forth. But these are not necessarily existential things for the Americans – while they have become so for the Saudis. So, on Yemen, for instance, let’s imagine for a moment that the Obama administration was not so keen about Riyadh’s military intervention. But on the other hand, this would be an opportunity to sell more weapons, gain another ‘card’ against the Iranians in Syria, heighten Shia-Sunni tensions throughout the region, etc. Washington doesn’t think too hard about the dangers of playing two games at once. They seek advantages and they ‘manage’ conflict – there’s no real urgency to actually resolve the problems as long as they can be ‘contained.’ But now there is too much conflict in too many places and they can see their Saudi ally is over-extended and unable to achieve its goals. They understand too that Riyadh – in it zealousness – could not only blow up the whole region, but could also disintegrate in that heat, which would take out a major US ally and create disastrous consequences for all its proxy monarchies in the region.

I suspect we will continue to see a divergence in interests between the two allies, although we have not really yet seen it become publicly contentious yet. Behind the scenes, I am certain that the Saudis are taking actions which make the Americans uncomfortable. I also suspect that the Americans are wary about drawing too many red lines for Saudi behaviors as this may trigger even worse actions from an increasingly unhinged Riyadh. For sure it is a very delicate time between the two allies right now.

Q: Despite the fact that western officials (Germany’s Federal Intelligence Service) confessed about Saudi Arabia’s destabilizing foreign policy, it seems the west is still deliberately ignoring the fact and supporting Saudi Arabia. To what extent is the West prepared to cover for the Saudis?

SN: It doesn’t really help that the Saudis have become this belligerent at the same time western economies have stagnated. Even if the US – or the UK and France, for the matter – decided to try to rein in Saudi actions, would they do so at the expense of ‘economy?’ The Saudi defense budget is straining toward a robust $100 billion per year – will the west ignore that in favor of ‘principle?’ These countries have demonstrated that they choose interests over values every time, and I don’t think that will change today.

But the expansion of the jihadist and extremist threat has become a huge problem at the same time as the west is facing down multiple crippling issues of economy, refugees, potential EU disintegration, loss of popular legitimacy, etc. I do think they will draw a line on Saudi actions at some point. It may be a sly, calculated line, however. Look at Syria today, for instance – Washington has basically handed the Syrian ‘solution’ over to the Russians and Iranians. The nuclear deal helped with that. It allowed for the US and Iran to operate in the same military theaters (Syria and Iraq) without the danger of being goaded into a direct confrontation by Israel and Saudi Arabia. Look how quiet the US has been about the massive Syrian-Russian-Iranian gains against militants in the past few months. Meanwhile, Washington’s coalition launches only a handful of airstrikes and pretends it is still active in that military theater. This is perhaps how the US will extricate itself from complications in the region without facing any confrontations with their Saudi ally – or losing out on some much-needed petrodollars. They can have their cake and eat it too.

Q: One of the most important developments in Syria is the direct participation of Russia in coordination with Iran. To what extent has the alliance of Tehran and Moscow been able to achieve its objectives? What challenges does this alliance face?

SN: Despite the fact that the Russians and Iranians have both been on the receiving end of US hostilities, it really has been the Syrian crisis that has brought the two countries together in a constructive way. From what we hear, they have been working closely at the highest levels in Syria’s military command centers, and are instrumental in developing the ground strategies there. It is expected that the synergies learned in the field will translate into common objectives elsewhere: the development of a new multipolar order, oil and gas policy, pipelines and economy, defense cooperation, establishment of global institutions under new frameworks, and so forth.

They are clearly able to work efficiently together – Russian airpower has been well-coordinated with the ground efforts of the Syrian army, the Iranians, Hezbollah and other fighting forces to wrest back key territory in the north and west of Syria, now moving into southern fronts too. And all this in just a few short months.

On the political front we are also seeing a growing consensus between Iran and Russia – both countries are in agreement on the inclusion of President Assad in a national unity government, the centrality of elections in determining Syria’s political future, defeating terrorism on the ground, inhibiting the transit of jihadists through the Turkish border, working in tandem with neighboring Lebanon, Iraq and Jordan to stem the extremism, protecting minorities in these areas, halting global financial assistance to terrorists – among other goals. Importantly, during contentious Syria negotiations, Russia and Iran have together managed to hold their ground on these vital issues – in part because they are no longer doing so alone.

A few months ago, these two critical Syrian allies were working on common goals from different corners. Today, we are seeing them work from the same room, in lockstep. I suspect over the course of this year, we are going to see coordination and cooperation improve inside Syria – it will be vital to gain more and more military ground in order to achieve a favorable political settlement, if one is even possible.

↧

Peste prapastia dintre elita si romani 'mediaza' interesul straniu

February 28, 2016, 5:49 pm

≫ Next: de stiut The Man Behind Putin MASHA GESSEN

≪ Previous: Mideast alliances shift as regional balance alters o perspectiva locala

Draghi Puterity"Ideea este de a nu avea politicieni cumparabili de catre rusi, ceea ce ar fi vulnerabilitate NATO etc."

SUA (si probabil intr-un cadru mai lag, "occidentul stapanilor"), doresc, vorba zicalei sa fie si cu ... si cu sufletul in rai. Adica sa poata corupe functionarii de stat in folos propriu, dar acestia sa fie incoruptibili pentru altii care ar mai avea capacitatea si disponibilitatea de a-i corupe. In opinia mea DNA-ul Kovesian are misiunea de a implementa acest spagat ideologic.

Am retinut opinia domnului Severin, intr-o postare mai veche prin care domnia sa sugera ca "lupta impotriva coruptiei" ar fi de fapt o noua etapa in procesul de colonizare, ceva de genul, dupa ce au folosit coruptia pentru a-si insusi economia romaneasca, vor sa isi consolideze pozitia impiedicand coruptia sa continue, insa nu pot fi de acord cu ea. Stapanii vor avea mereu nevoie de "cozi de topor" care sa le reprezinte interesele, iar mecanismul coruptei-anticoruptiei (selective), e un instrument general foarte la indemana, si care se caleaza foarte bine, cred eu, pe mentalitate romaneasca post-decembrista. Din acest motiv cred ca si demersul domnului Severin prin care domnia sa cauta sa ii convinga stapanii ca e in interesul lor sa aiba de a a face cu o Romanie prospera si cu un sistem de justitie "pe bune", desi nobil, e doar "wishful thinking".

Prospectiv A-z: De acord cu tine si cu Adrian Severin. De ce nu sunt luate aceste constatari inapoi la instigatori? De ce elita romaneasca pedepsita politic nu riposteaza cu mijloacele la dispozitie in jocul ordinii mondiale curente?

Cred ca victimele de acum se plang infundat/cu surdina intr-un mod nepotrivit. Ceea ce-mi spune ca narcisismul si alte metehne profund umane le sunt de nesurmontat. In fond, e mult mai la indemana acum decat le-a fost inaintasilor lor.

Cati din greii Romaniei au ripostat in vara lui 2012? Doar Nastase era pe faras la momentul acela. Mi-aduc aminte ca fostul presedinte Constantinescu a facut-o...

Cati din greii Romaniei au ripostat cand Nastase a fost priponit pe o chestie vadit fabricata?

Cati din greii Romaniei au ripostat pentru [...]?

Greii Romaniei s-au 'inteles' mereu cu instigatorii pentru a VINDE viitorul in numele vreunei grandiozitati care, culmea!, (le-)a fost intrerupta exact cand trebuia sa dea roade. Desigur, totul s-a facut pragmatic in numele intereselor de stat...

______________________
Democratia in forma ei contemporana, conditionata de campanii mass-media si alte 'necesitati' exorbitante, CORUPE in mod legic. In SUA s-a legalizat acest proces, dar oamenii nu percep asta ca fiind just.

Prospectiv A-z.
Pentru a duce acest exercitiu de adevar mai departe, adaug ca dl. Severin este intr-o clasa aparte--a trimis acea scrisoare deschisa lui Klemm, pe care n-am vazut insa s-o suporte altcineva. Poate nu era ce trebuia sa fie, dar erau discutate acolo chestiuni care macina pe toti, de ce n-a scris careva versiunea proprie?

Din cat pot sa estimez, dl. Severin este o floare nu doar singulara, ci si tarzie. Dansul a inceput sa relationeze cu poporul abia cand i-au inceput problemele cu inJustitia.

Cum se arata la un pointer recent publicat aici, cu relatarile unui ofiter german cu 2 companii romanesti in subordine la Stalingrad, elita romaneasca nu relationeaza cu poporul, se considera mandatara Domnului peste Carpati...

Detalii revoltătoare despre Armata Română, încercuită la Stalingrad: Un ofițer își hrănea CALUL mai bine ca pe proprii soldați înfometați. Soldații își primeau porția de bătaie, fie că erau răniți sau bolnavi, degerați sau chiar amputați (articol intreg aici)

Oricum, a te relationa e una, a face ceva pentru popor e un lucru greu si la case mai mari.

Prospectiv A-z:Iata si 2 extrase din Vintila Mihailescu:

"Mai important, aceste (relative) noutăți încep să profileze o realitate istorică neconvenabilă: neputința. Neputința este opusă Puterii, iar poporul român nu a avut niciodată Putere. Nu în sensul moral cu care ne place să ne alintăm, nu despre tărie de caracter sau curaj este vorba aici, ci despre Putere în cel mai „prozaic” sens politic și social. Ca entități statale, am fost tot timpul dominați de puteri externe; ca societate, am fost neputincioși, adică lipsiți de resursele și pîrghiile care dau putere unei societăți. Doar marile războaie au adus ceva empowerment; pe timp de pace, am rămas neputincioși. Iar dacă această neputință a fost sublimată adesea în dor și jale, faptul în sine nu dovedește decît că, eventual, românul s-a născut poet, nu că a fost puternic.
[...]
Proasta guvernare și corupția. Un pasaj (printre multele existente) din cartea Constanței Vintilă-Ghițulescu despre prima modernizare a României a devenit faimos. El provine de la domnitorul Grigore Alexandru Ghica: „Cu ruşinea mea mărturisesc că, în timp de şase ani, cît am guvernat Moldova, am făcut o mulţime de nedreptăţi şi de nelegiuiri. Însă ce era eu să fac, cînd eram în înrudire şi amiciţie cu toţi boierii? Cum era să nu pun eu ministru pe vărul meu, logofăt mare, pe cuscrul meu, postelnic, pe fiul meu, preşedinte al divanului, pe cumnatul meu, ispravnici, pe nepoţi şi pe amici, privighetori şi poliţai, pe oamenii acestora. Şi dacă vreunul dintre ei nedreptăţea pe oameni, dacă ei condamnau pe nevinovaţi, dacă răpiau făţiş onorul şi averea cuiva, ce era să fac eu ? Puteam să fiu eu întotdeauna drept? Dacă-i depărtam din funcţie, trebuia să rînduiesc pe alţii tot ca dînşii, pentru că Regulamentul Organic nu-mi permitea să pun pe oricine cu merite”. Adesea expediată, pueril, într-un Vedeți, v-am spus eu, așa e românul!, mărturia domnitorului din trecut pune într-o lumină diferită și mai nuanțată domniile prezente și corupția aferentă. Devine evident că această „corupție” este o boală de sistem, nu o afecțiune a sistemului, o bubă pe trupul altminteri sănătos al țării și care ar putea fi astfel extirpată printr-o operațiune chirurgicală – a DNA-ului, de pildă. Lupta anti-corupție este necesară și salutară, cu condiția să definească realist ce numește „corupție” și ce înțelege prin „luptă”; altfel, există riscul ca operația să reușească, iar pacientul să moară. Căci pacientul, privit în lumina duratei lungi a istoriei românești, este însăși societatea. Doar ideea de justiție, „transcendenţă a ceea ce ar trebui să fie în raport cu ceea ce este”, principiu de jure necorelat cu situația socială de facto, riscă să transforme justiția într-un corp de justițiari. Dar acesta este un subiect și mai „scandalos”, pe care nimeni nu îndrăznește încă să-l abordeze sine ira et studio…"

http://www.contributors.ro/cul.../istoria-romaniei-noul-val/

Istoria României: noul val?

Da, o să-mi permit să fac această afirmație: e pe cale să se contureze un fenomen academic ce…

contributors.ro

Adrian SeverinProspectiv A-z, eu nu am inceput să relaționez cu poporul când mi-au început problemele în justiție ci atunci când am fost împiedicat să fac ceva / altceva pentru popor. Până atunci nu am avut timpul material pentru vorbit - căci îmi consumam timpul făcând - și totodată, păstrarea discreției asupra ceea ce fac și știu era o măsură pentru a proteja eficiența acțiunilor mele.

Pe de altă parte, cred că prin "începutul relaționării" aveți în vedere dialogul pe rețelele sociale de comunicare virtuală. Altminteri comunic prin articolele scrise de mine în mod frecvent și deschis până la limita riscului maxim din 1998. Aceasta după ce anterior am scris o carte despre istoria Guvernului Roman și am acoperit câteva sute de pagini cu interviuri destul de transparente, dintre care unul m-a împins și spre demisia din postul de ministru de externe. Așa că...

Vinovați nu sunt numai cei care nu au vorbit ci și cei care nu au auzit.

Prospectiv A-zD-le Adrian Severin,

Sunt cazuri in care neajunsurile nu trebuiesc confundate cu vinovatia.

Vinovatia apare doar atunci cand elita sta cocotata impenetrabil de catre scrutinul public pe probleme de interes obstesc. Problemele in Romania sunt chiar mai vechi decat momentul inscaunarii lui Basescu.

Adrian SeverinDe acord. Eu nu am afirmat ca sunteti vinovat ci ca aveti neajunsuri in comunicarea cu liderii politici care v-au ajutat fara succes sa cunoasteti adevarul. Comunicarea este un proces bilateral, implicand atat un emitator bun cat si un receptor bun. Fara a zice ca in cazul nostru emitatorul a fost impecabil, cred ca am avut mari probleme si cu receptorul. Nu ar strica poate sa ii acordati si acestuia putina atentie.

Prospectiv A-z.
Ce sa faca receptorul, domnule Severin, sa caute sa inteleaga din carti demult epuizate? Mai degraba cei din elita contemporana ar trebui sa va coalizati si sa incepeti sa comunicati in corpore...

Sa luam europarlamentarii romani ( https://en.wikipedia.org/.../List_of_members_of_the... ); unde vedem ce au facut/comunicat ei in numele poporului? Concret, care au fost vocile care s-au ridicat impotriva abuzului antidemocratic din 2012? Imi amintesc de luarile de pozitie ale lui Catalin Ivan si Norica Nicolai. La alt nivel, n-am auzit sa fi ridicat careva problema absorbtiei problematice a fondurilor europene ca efect al birocratiei obstructioniste.

Domnule Severin, iata o problema adevarata pentru premianti: Cand va lua elita bucuresteana in vizor situatia BNR?

Pentru cei multi e greu de cuantificat efectele inJustitiei--de fapt, fragmentul din sociologul Mihailescu arata ca cei mai multi au chiar motiv de bucurie; pe de alta parte, faptul ca BNR nu serveste interesele economiei reale si nationale de ceva vreme este mai indeaproape relevant. Pe cine vede romanul de partea sa? Pe avocatul Gheorghe Piperea si politiciana PSD Ana Birchall (multumesc Draghi pentru semnalare!).

Stiu ca m-ati trimist recent la optometrist, dar problema de comunicare nu este intre noi doi. Problema cred ca este de-a lungul liniilor schitate mai sus.

Adrian SeverinCum adica, dle Prospectiv A-z, numai Catalin Ivan si Norica Nicolai au luat pozitie imootriva "abuzului antidemocratic din 2012"? Eu unde am fost? Precum si multi altii?

Eu nu spun ca receptorul trebuie "sa inteleaga carti demult epuizate" (desi nici asta nu ar fi rau si nu trebuie exclus) ci spun ca trebuia sa le citeasca si sa le inteleaga la vremea aparitiei lor. El nu le-a citit atunci pentru ca "deja stia totul" si daca le-a citit, nu le-a inteles pentru ca ele contraziceau cele ce "stia", adica prejudecatile.

Ideea cu coalizarea elitei pt a comunica in corpore este interesanta dar utopica. Ce frumos ar fi si ce simplu pt receptor. Nu ar mai trebui sa gandeasca, sa compare, sa analizeze, sa sintetizeze. Eu si Catalin Ivan ar trebui sa dam acelasi mesaj. "Elita" este un concept teoretic. In realitate ea este formata din personalitati distincte, cu educatia, informatia, caracterul si experienta lor. Deocamdata ea este doar criticata in corpore de un receptor incapabil sau nedoritor de judecata critica nuantata.

Eu nu va critic ci va propun. Va propun sa va uitati si spre receptor si sa observati ca si el a gresit si greseste. Lucru cu atat mai grav cu cat greseala asta ii afecteaza direct viata. Trebuie sa ne cunoastem cu adevarat istoria nu pentru ca suntem curiosi ci pentru ca ea este viata noastra si in functie de adevarul ei ne putem construi viitorul.

Va recomand din propria experienta: spuneti "am gresit" si veti vedea apoi ce bine va simtiti si cum va vin in minte solutii pt actiuni viitoare. In plus cred ca ar fi mai potrivit sa cautam solutii decat vinovati.

Elitele au gresit. A gresit insa si masa care le-a emanat, acceptat, sustinut sau negat deopotriva fara rost. "Depinde de tine trecatorule / Ca eu sa fiu mormant sau tezaur / Ca sa vorbesc sau sa tac...", scrie pe Muzeul Omului de la Paris. Emitatorul este si ecoul receptorului.

Dati sfaturi elitelor politice dar dati-va sfaturi si dvs (dvs insuva apartinand unei elite dar nu numai pt asta).

Imi este clar ca in aceasta discutie nu este de fapt vorba nici despre mine nici despre dvs. Noi doi facem in mare masura parte dintre exceptii. Tocmai de aceea nu trebuie sa vorbim in limbajul celor care reprezinta regula. Trebuie insa sa vorbim pentru acestia, in speranta ca macar in ultimul ceas cine are urechi de auzit va auzi.

Prospectiv A-z:.
Eu constat cum in alte tari, chiar in conditiile democratiei centrifugale, elitele au format o masa critica care s-a racordat la o majoritate si care au schimbat parametrii jocului.

In Romania, cel mai recent, ne-am apropiat de aceasta situatie in vara lui 2012. Momentul a fost irosit si din cauza ca n-au fost destui din elita in jurul pozitiei USLului care sa explice in termenii cei mai firesti si categorici ca lucrurile nu mai puteau continua ca pana atunci.

Nu stiu ce ati facut personal, stiu ce au facut cei doi si presedintele Constantinescu in vara lui 2012.

Da, stiu ca elita romaneasca e formata din 'personalitati distincte.' Sa inteleaga totusi virtutile jocului in echipa si ca a cere o echipa functionala nu-i utopic; utopic este a incerca sa castigi cu o echipa in care toti membrii sunt simultan capitani.

Adrian SeverinCe am facut personal in 2012 se gaseste si in presa si deci este public. Nu e un mare pacat ca nu stiti. Doar un mic gol in ignoranta. Ideea este ca lumina nu se reduce doar la cat se vede pe fereastra.

Ceea ce va propun eu este altceva. Lasati un pic critica elitelor. Oricum sunt destui care sa le critice. Incercati, in schimb, critica masei. A acelei mase care de doua mii de ani, intre Isus si Baraba il alege mereu pe cel din urma. Va rog sa ma credeti ca si autocritica are virtutile ei.

Prospectiv A-z:In afara de dumneavoastra personal, cati mai stiu, domnule Severin? Ca nu stiu eu nu-i paguba, macar va intreb public si poate imi raspunde careva daca dumneavoastra nu vreti decat sa-mi/ne menajati 'ignoranta'.

Critica masei, dupa 26 de ani de programe de modernizare? Care se intamplau dupa 45 de ani de ciocul mic? SAMD Ca sa va raspund totusi, masele sunt ca masele peste tot unde nu condamni OILE pentru nepriceperea ciobanului. Numai ca ciobanul romanesc din ultimii 26 de ani a delegat responsabilitatea pe piata si alegeri ca si cum oile isi fac singure adapostul si drumul dus intors la pasune, iar ciobanul numai mulge si tunde.

Adrian SeverinProspectiv A-z, de 26 de ani batem ciobanii și după aia ne mirăm că s-a risipit turma.

Prospectiv A-z:
Da, va cred ca ati avea motive sa va simtit ca si batut, eu ca risipt, dar iata-ne pe amandoi, dumneavoastra luptand, iar eu intors si luptand, pentru mai bine. Noi suntem 2 instante, care nu mi-e clar oricum in ce categorii ne-am potrivi.

Sa revin totusi la ceea ce consider prioritatea momentului capitalist in Romania: Cand si cum vedeti BNR-ul lucrand pentru romani? Este nevoie de un sector financiar local, a vrea sa faci capitalism fara banci capitalizate local este imposibil.

Alternativ, cum putem creste absorbtia de fonduri europene in Romania?

Eu zic asa, ca adoptand un asemenea obiectiv punctual si rezolvand ceva putem face cu adevarat ceva in sensul celor spuse fiecare dintre noi doi. Adica, cum se spune pe aici, eu sunt dispus sa-mi pun resursele acolo unde imi stau vorbele.

Daca aveti o alta optiune similara (practica, de utilitate publica mare etc.) despre ce ar trebui facut si la care ati/am putea participa, va ascult.

______________
P.S. Nu am nevoie de un Motoc, cu atat mai putin de capul dvs desprins de trup--in toate sensurile. Cred insa ca romanii cu ceva in cap pot si trebuie sa-si suflece manecile si sa preia initiativa. Altfel, tot asteptand sfarsitul lumii, acesta ne va prinde neispraviti, fie pe rand, fie pe toti odata.
P.P.S. Discutia noastra aici priveste pe toti cititorii, chiar si cei pasivi/invizibili care trasmit note/biti.

Adrian SeverinDle Prospectiv A-z, haideți să analizăm împreună relația emițător-receptor pornind de la percepția dvs că printre puținii eroi pozitivi ai anului 2012 care au denunțat derapajul democratic din România, a fost Cătălin Ivan, în timp ce eu nu am lăsat vreo urmă în acest sens. Atenție! Nu se pune problema ca eu să mă apăr sau să mă pun în relief ci să vedem cum se formează opinia publică și cât de departe este ea de realitate.

Așadar, în 2012, din primăvară până în toamnă, am scris aproape zece articole în care am susținut justețea demiterii Președintelui Băsescu și am criticat atitudinea Occidentului care nega valorile democrației și încerca să mențină în fruntea statului român o persoană pe care românii în marea lor majoritate o considerau nocivă pentru interesul național. Unul dintre aceste articole s-a intitulat "Destul"și a circulat aproape viral. Evident, aceasta nu a fost destul pentru a atrage atenția celor care astăzi cred că, spre deosebire de Cătălin Ivan, eu nu am făcut nimic.

A fost însă destul pentru dl Băsescu (care până atunci considerase că în scandalul The Sunday Times eram nevinovat și că atacul împotriva mea era o problemă de securitate națională) și DNA. Imediat după începerea procedurii de demitere, am primit din partea unui ofițer de informații care și-a păstrat anonimatul, rezumatul înregistrării unei discuții în care șefii DNA plănuiau arestarea mea. Unul dintre ei spunea că, indiferent dacă temeiurile unui asemenea gest nu erau solide, arestarea ar fi avut un mare impact mediatic, urmând ca după atingerea acestei ținte să fiu eliberat.

Lucrul nu s-a întâmplat întrucât eram europarlamentar și avem imunitate, iar PE nu aprobase afectarea drepturilor mele personale nici măcar în legătură cu scandalul Sunday Times. Arestarea mea ar fi produs un scandal monstru în PE și ar fi lovit în chiar cel pe care Bruxellesul îl susținea. Prin urmare nu am fost arestat dar am fost pus sub acuzare pentru niște motive abracadabrante legate de modul în care îmi gestionasem bugetul de membru al PE. Deși PE nu a declarat nici un prejudiciu, această anchetă nu s-a terminat nici azi. Și nu îmi amintesc de vreo acțiune publică masivă în sprijinul meu. (Cu excepția unei declarații lansată de Smaranda Dobrescu pe FB și care a adunat vreo 300 de semnături. Declarație care a însemnat mult mai mult pentru mine decât pentru justiția română și pentru care sunt profund recunoscător.)

Sub asemenea presiuni, dincolo de articolele publicate, am făcut câteva călătorii în câteva capitale europene occidentale, pentru a explica liderilor politici de acolo realitatea românească. Deși oficial eram ostracizat, în realitate mă bucuram de respect și aveam multe uși deschise. Am făcut-o pe banii mei. Din salariu, căci nu am nici o firmă care să îmi aducă venituri din speculații. (Este drept că pe atunci aveam salariu de europarlamentar și cum vile sau mașini de lux de întreținut nu dețineam, puteam să îmi cheltuiesc banii pentru a apăra națiunea română.) Dacă aș fi putut vorbi în numele PSD, demersul meu ar fi avut un impact mai mare. Așa, însă, fiind exclus din PSD, vorbeam doar în nume propriu.

În plus, am inițiat o serie de acțiuni în cadrul PE utilizând instrumentele aflate la dispoziție ca europarlamentar. În principal am folosit sistemul întrebărilor/ interpelărilor adresate Comisiei europene și Consiliului european. În acest demers am avut-o alături doar pe Norica Nicolai, cu care am coordonat unele demersuri în așa fel încât să le mărim impactul. Duelul, cu accente dramatice, purtat atunci a fost în cea mai mare parte public. El s-a găsit și pe pagina electronică a PE. Nu eu sunt de vină că românii însetați de adevăr nu au citit cele publicate acolo.

În tot acest timp, dl Cătălin Ivan a făcut câteva declarații pentru consumul presei române. Chiar dacă unele au fost pronunțate din clădirea PE, acolo nu le-a remarcat nimeni căci, în ciuda faptului că eu fusesem exclus din grupul meu parlamentar inclusiv cu concursul entuziast al dlui Ivan și eram un "om singur", vocea mea se auzea mult mai puternic decât vocea dânsului. Nu eu sunt de vină, cred, dacă presa consultată de dvs a tăcut în legătură cu declarațiile mele. Oricum ele erau publice.

În afara celor menționate, am încercat să organizez câteva acțiuni de protest de mai mare amploare care implicau o participare colectivă. În acest sens m-am adresat în primul rând europaramentarilor PSD, pe atunci conduși de dl Cătălin Ivan. Preconizam inclusiv un boicot al unei ședințe a Plenului PE de către delegația română, lansarea unui proiect de declarație a PE privind situația democrației din România și altele. Colegii cu care vorbisem, inițial entuziaști, au venit apoi să îmi spună că nu se va face nimic. Dl Ivan le spusese că a primit instrucțiuni de la București de la dl Ponta ca, citez, "să se pună batista pe țambal". Dl Ponta primise deja "Decalogul lui Barosso"și se pregătea să semneze "Pactul de coabitare" cu Președintele demis.

Nu-i așa că istoria este interesantă? Acestea sunt doar fapte brute iar nu opinii subiective. Comparați ceea ce rezultă din ele cu ceea ce ați perceput dvs. Desigur, nu aveați cum cunoaște toate faptele. Din păcate nu le-ați cunoscut nici pe cele publice. Eu/noi v-am spus prea puțin? Poate. Mă puteți ajuta, însă, să răspund întrebării pe care mi-o pun aproape zilnic membrii familiei mele? Ei vor să știe de ce i-am sacrificat pentru niște oameni pe care nu îi cunosc dar despre care știu că nici nu mă înțeleg nici nu mă susțin? Sunt convins că voi primi această întrebare și astăzi apropo de timpul consumat pentru corespondețe pe FB, timp pe care ei îl socotesc ca fiind furat din drepturile lor.

Prospectiv A-z:
Iata despre ce vorbesc:
https://youtu.be/cs657ufvWN8

Catalin Ivan Interventie la adresa comisarului V…

youtube.com

https://youtu.be/L6U4PhZUv2o

Norica Nicolai on Political situation in Romania

youtube.com

Prospectiv A-z:Si ca si cum youtube citeste mintile utilizatorilor, iata ceva in plus: https://youtu.be/XsxkFSZG5jU
https://youtu.be/elY-iaf1upQ

Adrian SeverinProspectiv A-z, la dezbaterea aceea am vorbit și eu și mulți alți români. Nu are sens să continuăm discuția pe tema asta. Pierdem timpul. Intrăm în tot mai multe detalii și pierdem tot mai mult esența lucrurilor. Dacă nu am reușit să mă fac înțeles îmi cer scuze. Este numai vina mea.

Prospectiv A-z:
Am mai gasit doar interveniile europarlamentarilor Macovei si Preda pe care le omit. Cum am spus, nu-s infailibil si sunt deschis la noi informatii.

---------------------------______________________________-------------------------

Delia BogdanIn naivitatea mea, vecina cu prostia, ma tot intreb care ar mai putea fi caile legale de care ne putem folosi noi, oamenii de rand, pentru impiedicarea acestor acte absolut antinationale?! sunt atat de suparata de dovada permanenta a neputintei noastre in fata atacului destructiv si concertat asupra tarii cu spijin intern nemijlocit!

Smaranda DobrescuSe pare ca exista o monitorizare a retelelor sociale. In aceasta perioada ca sa fii auzit trebuie sa apartii unui trend suficient de puternic in reteaua sociala sau sa raspunzi la apeluri gestionate de diversi si sa iesi in strada. Inca exista o oarecare sensibilitate la aceste manifestari. Chiar si legea lui Dragnea a fost amanata si modificata, Raed inca e pe post, si or mai fi poate ceva exemple.

Delia Bogdandeci, sa raman optimista...

Prospectiv A-z:
Optimismul e una, doamna Bogdan. Eu zic insa ca romanii/dumneavoastra puteti si trebuie sa luati mecanismele democratice in serios, ca si cum ele ar functiona. Intr-o democratie e loc inclusiv pentru lupta--petitii, demonstratii, partide, asociatii etc. Desi se pare ca oamenii lupta abia cand se simt cu spatele la zid (adica nu mai ramane speranta) sau atunci cand cred in principiile pentru care o fac.

_________________
P.S. Iata, domnule Severin, in comentariul de mai sus al d-nei Bogdan, cum mai sunt inca oameni care se intreaba ce pot/se poate face. Mai mult, exact cum descria sociologul Vintila Mihailescu situatia, ei se simt neputinciosi, desi in mecanismul social descris de acesta, neputinta e doar primul pas dintr-un proces care produce decuplarea oamenilor de elita.

Delia BogdanProspectiv A-z, eu, intr-adevar, ma simt neputincioasa! astept sa fiu indrumata de oameni tineri, pentru care ziua de maine ar trebui sa fie cel putin la fel de importanta ca si pentru mine, daca nu mai importanta. Dar, in afara catorva militanti, observ o indiferenta de neinteles "de dreapta" care accepta, cu seninatate, toate porcariile din politica romaneasca! Neputinta mea pleaca de la faptul ca eu nu mai simt actiunea elitelor, nici nu stiu daca mai avem sau nu asa ceva. Elita unei natiuni nu este constituita din, sa zicem, intelectuali subjugati puterii, ci din persoane care lupta in favoarea natiunii! Nu prea observ astfel de personaje. Noi ne-am umplut de bavardeuri, care se declara de o parte sau de alta, dar care sunt la fel de putin productivi. Asa vad eu lucrurile!

Prospectiv A-z:
Da, doamna Bogdan, cam in termenii cu care descrieti dvs. situatia vad si eu lucrurile si tocmai de aceea sunt de parere ca mingea e in curtea elitei Romaniei pentru a continua jocul catre victorie. In caz ca suntem auziti, fiti pregatita!

Repet, democratia ofera o gama foarte larga de actiune, cea mai larga cu exceptia anarhiei. Mijloacele democratice trebuiesc luate in serios, drepturile exercitate si lucrurile se vor schimba.

Sa fim mai seriosi, sa nu luam democratia liberala cu cinism sau naivitate, s-o luam cu intelegerea ca de buna ei aplicare in Romania depinde mai binele!

####################################################

peromaneste: Din aceasta postare, preluata de aici, observ ca exista o prapastie istorica intre elitele romanesti si popor, prapastie exploatata de, si in folosul intereselor straine.

Adrian Severin, despre care am mai scris aici, aflandu-se de ceva ani in dificultate, ne spune ceea ce nu auzim de la altcineva de calibrul lui despre cele care ne preocupa. Numai ca Severin ramane selectiv in ceea ce abordeaza, iar atentia sa inca ocoleste chestiuni fundamentale, cum reiese din cele preluate mai sus.

De asemenea, cand este intrebat frontal sa dea exemple de cazuri in care a facut ceva pentru interesele Romaniei, din inaltele pozitii ocupate in foruri internationale, isi trimite interlocutorul la o bibliografie vaga.

Putem discuta despre rolul exploziilor solare si efectul acestora asupra vietii socio-politice pe pamant cat vrem, insa pentru cei mai multi acesta este un lux al unei micro-societati rarefiate de astronomi aplicati care in limbaj popular se numesc astrologi. Mult mai la indemana ar fi de discutat in termeni practici, la care romani ca Delia Bogdan pot cupla, si care sa duca la actiune emancipatoare.

Se poate spune ca aria de expertiza a lui Adrian Severin fiind afacerile externe, acesta nu se baga decat in cele geostrategice. Daca ar fi asa, cum naiba se face ca lui i-a fost incredintata reforma economiei din timpul Regimului Petre Roman? Stiti, perioada cunoscuta si pentru 'ia fabrica pe un dolar!' si multe alte hei-rupisme care dadeau din interior primele lovituri serioase Romaniei.

Atat timp cat elita romaneasca se da in primire la porti, crezand ca astfel doar scot adversarii politici din joc cu mana strainilor, portile vor continua sa incurajeze tot felul de campanii care fac victime din popor, nu numai din adversarii politici. Victimizarea poporului este facuta azi de guvernul tehnocrat, guvern vadit neromanesc, instalat abuziv la putere pe fondul atomizarii puterii. Puterea este atat de atomizata incat pesedeul, inca cel mai mare partid, nu mai are nici instinct de conservare din moment ce l-au scos in fata pe Dragnea, om cu dosar pe rol, deci vulnerabil la comenzi. Peneleul a devenit detergent pentru pedele si impreuna stampila cu care dulapul sasesc isi duce misiunea la indeplinire.

Poate ca este timpul unei noi elite, multi ca dna Bogdan o asteapta, nu prea vad de unde sa vina aceasta caci romanii dela putere prea isi fac cu ochiul crezand ca-s Everestul pragmatismului.

↧

de stiut The Man Behind Putin MASHA GESSEN

February 29, 2016, 5:54 pm

≫ Next: Desteapta-te romane!MANIFEST PENTRU ROMANIA

≪ Previous: Peste prapastia dintre elita si romani 'mediaza' interesul straniu

MOSCOW — The oligarch Boris Berezovsky, who died near London on Saturday, would have enjoyed watching Russians react to his death. He reportedly suffered from depression in the last few months of his life, and I know he was plagued by the nagging sense that he could no longer make himself relevant to Russian politics. Not only has his death dominated every media outlet and every conversation in Moscow, but President Vladimir Putin’s press secretary, Dmitri Peskov, stated that Berezovsky wrote to Putin a couple of months ago asking forgiveness and “requesting permission to return to the motherland.”

Although Berezovsky, who had been living in exile since 2000, made no secret of his desire to come home some day, there is every reason to doubt the veracity of Peskov’s statement. No letter has been produced, and it is difficult to believe the Kremlin would not have made such a letter public as soon as it arrived: The propaganda and gloating potential is just too great. And Berezovsky did not need permission to return to Russia: Having been sentenced in absentia to two long prison terms, he needed a pardon.

Berezovsky would have appreciated Peskov’s apparent bit of fancy: It was a page out of his own playbook. Berezovsky was a master of political intrigue and manipulation. He never lost his taste for it, even when the consequences of a poorly played hand forced him into exile and, eventually, into near-bankruptcy.

On the occasion of his death, I edited the transcript of a very long sit-down interview I did with him five years ago. He had been out of Russia for eight years, one of his closest allies had been killed by polonium poisoning, Berezovsky himself had a well-founded fear of assassins (at least one plan had been foiled by Scotland Yard), he was on the verge of starting his downhill financial spiral, and all of this was because of one man — Putin, whom he claimed he had brought to power.

Boris Berezovsky in 2007.Credit Kieran Doherty/Reuters

Berezovsky’s account had some holes, but he stuck to it his entire life. Whatever his exaggerations or omissions, he played a significant role in Russia’s transition from Boris Yeltsin to Putin. What strikes me is that years later — and up until his death — he still thought it had been a brilliant idea.

Berezovsky claimed to have been the mastermind behind picking a man with no public face, a former K.G.B. agent, to succeed Yeltsin as the president of Russia. He also said it was his idea to manufacture an entire nonideological pseudo-political pseudo-movement to serve as the new president’s base of support. Berezovsky also had another brilliant idea, which to his regret Putin did not grasp: creating a fake two-party system, with Putin at the head of a socialist-democrat sort of party and Berezovsky leading a neoconservative one, or the other way around.

To his dying day Berezovsky seemed convinced that what killed Russian democracy was not his brilliant ideas (among other things) but their poor execution.

↧